GSP SPECIAL  »  MYSPORT  »  "IONUTMT"

Îngerii păzitori de la Euro

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 iunie 2008 00:00

Se spune că trebuie să fii un pic nebun pentru a fi portar. Îţi trebuie puţină nebunie şi inconştienţă să te arunci la picioarele atacantului. Genunchiul primit în plină figură de Isaksson la meciul cu Spania a dovedit-o încă odată. De păţania lui Cech, care a fost la un pas de moarte, ne amintim cu toţii. Urmele acelui groaznic accident se vad şi acum.

Cu toate acestea, portarii continuă să aibă un rol decisiv în evoluţia echipelor de fotbal. La actualul Campionat European, jocul unor apărători ai buturilor a dovedit încă odată acest lucru cât se poate de clar. Gafele lui Lehmann sau Nikopolidis, devenite proverbiale de la o vreme, au privat Germania, respectiv Grecia, de rezultate mai bune în etapa a doua cel puţin. Însă la turneul final sunt şi goalkeeperi care nu numai că şi-au făcut cu brio datoria, dar au păstrat pentru echipele lor şansele de calificare. Sau, vom vedea în cazul lui Van der Sar, au oferit liniştea în apărare pentru dezvoltarea unui atac letal.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează