Articol de Dan Bâra - Publicat miercuri, 15 ianuarie 2025 21:07 / Actualizat miercuri, 15 ianuarie 2025 21:09
Cu un reviriment puternic în ultimele zece zile, Manchester United este obligată să își păstreze nivelul atins și în partida de campionat programată joi, în care va întâlni ultima clasată, Southampton. În acest interval, echipa lui Ruben Amorim a reușit prestații de cea mai bună calitate, remizând în deplasare contra lui Liverpool, scor 2-2, și impunându-se la Londra împotriva lui Arsenal, în Cupa Angliei, după executarea loviturilor de la 11 metri. Aceste rezultate au fost neașteptate, mai ales după ce „diavolii roșii” pierduseră precedentele patru meciuri disputate în campionat și în Cupa Ligii, trei dintre acestea fără să marcheze.
Formația de pe Old Trafford a arătat un fotbal de calitate împotriva liderului din Premier League. După o primă repriză echilibrată, a deschis scorul în minutul 52 prin Lisandro Martinez, dar s-a văzut egalată și apoi condusă prin golurile marcate de Gakpo și Salah (penalty). Totuși, Manchester United a revenit în joc, punctând în minutul 80 prin Diallo, după o pasă a lui Alejandro Garnacho. Pe final, a avut chiar ocazia să câștige, însă Harry Maguire a ratat incredibil la ultima fază.
3înfrângeri are Man. Utd în ultimele trei etape de campionat disputate acasă
A urmat dificila deplasare de pe Emirates, acolo unde Bruno Fernandes a deschis scorul în minutul 52, dintr-o pasă a aceluiași Garnacho. Nouă minute mai târziu, Dalot a fost eliminat, iar în minutul 63 gazdele au egalat prin Gabriel. În minutul 72, Arsenal a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, dar Martin Ødegaard nu a reușit să-l învingă pe Bayındır. Tabela a rămas neschimbată până la final, iar după cele două reprize de prelungiri s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Încrederea căpătată de „diavoli” s-a văzut în acest ultim act în care au transformat toate cele cinci penalty-uri și s-au calificat în șaisprezecimile de finală ale competiției.
Ruben Amorim: „Următorul meci îmi va spune mai multe despre jucătorii mei decât ultimele două, așa că sunt atent pentru a vedea ce fel de joc vom avea. Nu a existat nicio așteptare de la noi în ultimele două meciuri, dar acum se așteaptă să câștigăm și să jucăm bine. Vom învăța mai multe”.
De cealaltă parte, Southampton se îndreaptă cu pași mari spre Liga a 2-a. În ultimele douăsprezece meciuri disputate în toate competițiile are o singură victorie, alături de două remize și nouă înfrângeri. Singurul succes a venit în urmă cu câteva zile, în partida din Cupa Angliei contra lui Swansea, echipă ce evoluează în Championship. „Sfinții” s-au impus cu scorul de 3-0.
16înfrângeri are Southampton în 20 de etape
În prezent, Manchester United ocupă locul 14 în Premier League, cu 23 de puncte, în timp ce Southampton este „lanterna roșie”, cu doar 6 puncte. Distanța pe care oaspeții partidei noastre o au de recuperat până la poziția a 17-a, prima care asigură salvarea de la retrogradare, este de 10 puncte.
58de cartonașe galbene a primit Southampton până acum, cele mai multe din Premier League, la egalitate cu Chelsea
Echipele probabile și cotele la pariuri
Gazdele au o cotă de 1.32 la victorie, conform ofertei Casei Pariurilor, în timp ce oaspeții au o cotă de 8.80. Cei care mizează pe X2, adică pe faptul că Southampton nu pierde, beneficiază de o cotă de 3.05. Pentru un penalty în meci, cota este de 3.10.
Conform presei engleze, e posibil ca United să facă câteva schimbări în echipa de start. Astfel, Onana ar trebui să reintre între buturi, în timp ce Maguire ar putea fi înlocuit de Leny Yoro. Diogo Dalot, care e suspendat, va fi înlocuit de Tyrell Malacia.
Manchester United: Onana - Yoro, De Ligt, Martinez - Amad, Mainoo, Ugarte, Malacia - Fernandes, Zirkzee, Garnacho
Southampton: Ramsdale - Harwood-Bellis, Bednarek, Wood - Bree, Ugochukwu, Fernandes, Walker-Peters - Dibling, Archer, Sulemana