GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

Tottenham – Manchester City: Spurs au câștigat meciul din turul campionatului cu 4-0. Echipele probabile și cotele la pariuri

Articol de - Publicat miercuri, 26 februarie 2025 11:04 / Actualizat miercuri, 26 februarie 2025 11:04

După trei victorii consecutive în campionat, Tottenham privește cu încredere partida programată azi, la ora 21:30, pe teren propriu. În etapa cu numărul 27, Spurs dă piept cu Manchester City, echipă pe care a învins-o în ultimele două meciuri directe.

În octombrie, elevii lui Postecoglou au trecut cu 2-1 de „cetățeni” în optimile de finală din Cupa Ligii Angliei, iar o lună mai târziu s-au impus cu 4-0 în campionat. Ambele jocuri l-au avut în teren pe Radu Drăgușin, care va lipsi însă de această dată, fiind accidentat grav la ligamente.

53de goluri a marcat Tottenham în sezonul curent din Premier League. Spurs are al doilea atac din întrecere, fiind depășită doar de Liverpool (64). City este pe locul trei, cu 52 de reușite

În ultimele trei runde, Spurs a obținut trei victorii și a primit un singur gol. În această, perioadă le-a depășit pe Brentford (2-0), Manchester United (1-0) și Ipswich (4-1). În weekend, trupa lui Postecoglou a făcut un meci bun contra ocupantei locului 18, însă aceasta trece printr-o perioadă modestă. De la începutul anului, Ipswich nu a câștigat niciuna dintre cele șapte etape de campionat, fiind singura formație din Premier League fără victorie în 2025.

2partide fără gol primit are Tottenham în cele 13 etape de acasă

Partida a început cu un prim sfert de oră dominat de adversari, care au avut două-trei ocazii periculoase, inclusiv un șut în bară. Totuși, Spurs și-a pus experiența în valoare și a punctat de două ori în prima repriză prin Brennan Johnson. Ambele goluri au venit după faze similare, în care Heung-min Son a fost lansat pe aripa stângă, și-a depășit adversarul direct și a centrat în careu, acolo unde Johnson a reluat în plasă. În cele din urmă, partida s-a terminat cu scorul de 4-1, Spence și Kulusevski înscriind și ei după pauză. Totuși, faptul că Tottenham a întâlnit o echipă care se apără mai slab decât ea nu înseamnă mare lucru, victoria repurtată fiind doar una pe care era obligatoriu să o obțină.

10goluri înscrise pe contraatac are Spurs, fiind depășită la acest capitol doar de Liverpool (12). City a punctat doar de două ori în urma unor astfel de acțiuni

Cu totul altfel ar putea sta lucrurile azi, când City va veni pe arena din Londra. Elevii lui Guardiola au încă proaspătă în memorie înfrângerea din noiembrie, 0-4 pe teren propriu, și e de așteptat să caute revanșa. Totuși, oaspeții nu traversează o perioadă prea bună: aceștia au trei înfrângeri în ultimele patru meciuri, interval în care au fost eliminați din Liga Campionilor de Real Madrid (2-3 și 1-3) și au fost învinși de Liverpool în campionat (0-2).

2656de pase înapoi are Manchester City, cele mai multe din Premier League

Deși are trei victorii în ultimele trei etape și a primit un singur gol în această perioadă, Tottenham ar putea să aibă probleme serioase contra campioanei en-titre, deoarece apărarea sa rămâne foarte vulnerabilă. Brentford a prins un meci extrem de slab când a pierdut pe teren propriu cu echipa lui Postecoglou, apoi a urmat partida cu Manchester United, un adversar aflat în degringoladă, iar Ipswich e una dintre cele mai modeste formații din campionat și, cu toate acestea, a pus câteva probleme în confruntarea directă de sâmbătă.

6deplasări consecutive cu gol marcat are Manchester City în momentul de față. „Cetățenii” au punctat în 12 dintre cele 13 jocuri disputate departe de propria arenă

Etapa cu numărul 27 o găsește pe City pe locul cinci în Premier League, cu 44 de puncte, la două puncte în urma ocupantei locului 4, Chelsea, care a jucat deja ieri și s-a impus cu 4-0 contra lui Southampton. Tottenham este pe poziția a 13-a, cu 33 de puncte, ceea ce înseamnă că amenințarea retrogradării nu mai e de actualitate. Totuși, distanța față de locul 6, ultimul care duce în cupele europene, este de 11 puncte, astfel că există șanse minime ca Spurs să mai participe și în ediția viitoare a competițiilor continentale dacă nu câștigă Europa League, acolo unde e calificată în optimile de finală.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Tottenham (4-2-3-1): Vicario - Porro, Danso, Davies, Spence - Bentancur, Bergvall - Kulusevski, Maddison, Johnson - Son

Manchester City (4-1-4-1): Ederson - Nunes, Khusanov, Ake, Gvardiol – Gonzalez - Foden, De Bruyne, Kovacic, Doku – Marmoush

Casa Pariurilor propune o cotă de 3.25 pentru victoria gazdelor și o cotă de 2.03 pentru cea a oaspeților, în timp ce egalul este cotat la 4.15.

Citește și:
Victor Angelescu, rugat în direct la TV: „Ștergeți imaginea asta cu Talisson! Este o poză nepotrivită”
Superliga
Victor Angelescu, rugat în direct la TV: „Ștergeți imaginea asta cu Talisson! Este o poză nepotrivită”
Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Stranieri
Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Droguri în microbuzul cu suporterii lui PAOK » Șoferul, sub influența substanțelor interzise
Campionate
Droguri în microbuzul cu suporterii lui PAOK » Șoferul, sub influența substanțelor interzise
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează