GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

7 probleme estetice care pot fi rezolvate prin intervenții de chirurgie plastică

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 decembrie 2021 12:00 / Actualizat luni, 06 decembrie 2021 17:00

Chirurgia plastică presupune orice procedură care apelează la reconstrucția sau modificarea aspectului unei părți a corpului. Asemenea intervenții pot fi de 2 feluri: 

  • operații estetice: este un tip de chirurgie care se adresează tuturor pacienților și care presupune tehnici corectoare. Chirurgul trebuie să se folosească de cunoștințele medicale pe care le are, dar de asemenea trebuie să înțeleagă și nevoile pacientului, motivul pentru care acesta apelează la o asemenea intervenție și ce vrea să obțină de pe urma ei.
  • operații de reconstrucție: este procedura chirurgicală prin care se încearcă reconstruirea unei părți a corpului, sau a unei funcții a acestuia care a fost lezată.

Succesul acestui tip de intervenții chirurgicale depinde de dexteritatea medicului chirurg, de calitatea materialelor care se folosesc, dar și de complexitatea cazului în sine. Îți spunem în acest articol, care sunt cele mai frecvente probleme estetice care se pot rezolva prin tipuri de chirurgie plastică, reconstructivă și estetică.

Sâni prea mici/prea mari

În cazul sânilor prea mici, pacienta poate apela la augmentarea mamară, care presupune folosirea unor implanturi mamare din silicon, cu forme și dimensiuni diferite. În unele cazuri (ptoză mamară)  se apelează în paralel și la ridicarea sânilor (lifting mamar). 

Pe de altă parte, reducția de sân se face în cazul pacientelor cu sânii foarte mari, care ajung să aibă probleme de sănătate corelate acestei situații: dureri de coloană, de gât, sau erupții cutanate. 

Refacerea chirurgicală a sânilor se mai numește și mamoplastie și este cu siguranță una dintre cele mai frecvente intervenții de chirurgie plastică.

Îmbunătățirea aspectului urechilor

Otoplastia se numește intervenția prin care se îmbunătățește forma și dimensiunea urechilor. Cel mai bine această intervenție se face până la 14 ani, fiindcă în copilărie cartilajul urechii poate fi modelat cu ușurință în cursul unei intervenții de 1-1,5 ore. Operația de otoplastie poate fi realizată cu succes și în cazul adulților. În mod normal, recuperarea după o asemenea operație se face după 7-10 zile.

Modificarea aspectului nasului

Modificarea aspectului nasului se realizează printr-o intervenție care se numește rinoplastie. În cursul acestei operații se pot corecta și anomaliile structurale ale nasului care împiedică o respirație normală. 

Îndepărtarea depozitelor adipoase

Îndepărtarea depozitelor adipoase din anumite părți ale corpului se numește în literatura de specialitate „lipoaspirație” sau „liposucție”. Zonele vizate de intervenție sunt de cele mai multe ori coapsele, șoldurile și zona abdomenului. Cele mai multe persoane care apelează la acest tip de intervenție sunt femei. Perioada de recuperare după o asemenea intervenție este de 3 săptămâni, iar rezultatele definitive se văd după aproximativ 3 luni. Un asemenea tip de intervenție se poate face numai în anumite condiții:

  • întreruperea anticoncepționalelor cu 10 zile înainte de intervenție;
  • efectuarea analizelor de sânge, pentru a se vedea dacă pacienta suferă de anumite afecțiuni;
  • stoparea medicamentelor pentru coagularea sângelui.

Îndepărtarea efectelor trecerii timpului de pe față

Este vorba despre procedura numită lifting facial. Prin această procedură este corectat aspectul frunții, obrajilor, mandibulei, gâtului. Este nevoie de un medic cu experiență pentru a se asigura succesul unei astfel de intervenții. 

Înlăturarea efectelor alopeciei

Transplantul de păr este important pentru felul în care se percep foarte mulți bărbați. Intervenția durează între 5-6 ore. Efectele devin vizibile în aproximativ 6 luni de la efectuarea intervenției.  Operația este puțin dureroasă, pacientul nu are nevoie decât de anestezie locală. Există efecte secundare care se pot resimți în perioada de recuperare:

  • dureri de cap;
  • tensiune în zona scalpului;
  • cicatrizarea liniilor de sutură.

Problemele estetice se pot corecta cu ajutorul procedurilor de chirurgie plastică, dar pacientul trebuie să aibă așteptări realiste de la aceste intervenții, trebuie să respecte indicațiile și recomandările medicale și trebuie să înțeleagă faptul că o intervenție chirurgicală presupune riscuri pe care este bine să le discute în prealabil cu medicul specialist.

Sursa foto: Shutterstock

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close