Articol de Justin Gafiuc, Daniel Scorpie, Andrei Furnigă (video) - Publicat joi, 18 decembrie 2025 15:48 / Actualizat joi, 18 decembrie 2025 18:16
Declarat Antrenorul Anului, Cristi Chivu a intrat în luna februarie în malaxorul din Serie A, a salvat miraculos Parma de la retrogradare, apoi a acceptat provocarea de a pregăti Interul cu care, în 2010, cucerise ca jucător „tripleta” campionat – Cupa Italiei – Liga Campionilor. Un traseu care i-a oferit șansa de a deveni antrenorul anului în ancheta Gazetei, doar al doilea nume, după Gheorghe Hagi, care are trofeu în două categorii distincte ale premiilor.
A-l „captura” pe Cristi Chivu pentru 20-30 de minute din vârtejul de la Inter e ca și cum ți-ai propune să organizezi o expediție pe Marte de pe-o zi pe alta.
Telefoane, mesaje, mailuri, explicații, tatonări, argumente și contraargumente, toate fac parte din arsenalul pus pe masă pe circuitul de organizare la milimetru al unei întâlniri cu antrenorul nerrazzurilor. Trebuie să slalomezi agil printre întrevederi stabilite cu UEFA, media peninsulară și DAZN, platforma sportivă tip „Netflix” care transmite partidele din Serie A. Cu o mână de ajutor din partea lui Chivu, interviul și o scurtă conversație amicală la o cafea se pun la cale la Appiano Gentile, baza de pregătire a Interului, situată la circa 40 km de Milano.
Accesul în centrul sportiv e aproape ca la NASA. Mai lipsesc doar scanarea retinei și colectarea amprentelor! Un tip de la security face marcaj pas cu pas, se desprinde doar când trecem pe lângă terenul de antrenament spre a returna o minge scăpată dincolo de gard. Printre găurile plasei se vede în depărtare alura lui Chivu, spre finalul ședinței de pregătire, când interiștii exersează câteva lovituri libere. „Inizia bianco!”, strigă baritonal Cristi, „Începe albul!”, adică ordinea de tras la poartă.
Până apare Chivu – un scurt tur ghidat prin bază, câteva impresii schimbate cu Marco Benetti, directorul operațional al lui Inter, mâna dreaptă a președintelui Beppe Marotta, și apoi timeingul pentru trofeul GSP.
„Salvarea Parmei părea pentru mulți o misiune imposibilă”
- Cristi, felicitări pentru câștigarea trofeului dedicat antrenorului anului în Ancheta Gazetei Sporturilor. Ești prima dată în această postură, dar ai mai cucerit premiul de jucătorul anului în 2002, 2009 și 2010. Care a fost cea mai dificilă cursă dintre cele patru?
- Toate depind de grup, de echipa cu care lucrezi, de succesul pe care-l ai ori de lucrurile bune făcute. În câștigarea unui trofeu individual intră în calcul mai mulți factori. Acum, ca antrenor, depinzi de rezultate și de statutul pe care reușești să-l ai. Mulțumesc Gazetei Sporturilor pentru acest premiu, dar mulțumesc și tuturor antrenorilor care încearcă să facă meseria asta cât mai bine. E o profesie în care contează pregătirea pe care o ai, ce reușești să transmiți, ce reușesc jucătorii să înțeleagă. E motivul pentru care le mulțumesc tutror, fiindcă știu că nu-i ușor, știu câtă pregătire, câți nervi și câtă pasiune depune fiecare în parte spre a avea succes.
- În urmă cu un an, erai într-o perioadă incertă a carierei, căutai o provocare în termenii doriți de tine. Între timp, lucrurile au mers pe repede înainte, cu o experiență intensă la Parma și acum marea încercare numită Inter. Cum s-a derulat tot acest tumultuos an 2025?
- Nu căutam, așteptam! Așteptam o oportunitate potrivită pentru ceea ce voiam să fac. A fost o așteptare destul de lungă, iar în februarie s-a ivit posibilitatea de a merge la Parma, în Serie A, unde nu multă lume credea că voi reuși. Am avut însă posibilitatea să trăiesc 13 meciuri în trei luni, cu un parcurs care a dus la îndeplinirea obiectivului. Asta cu toate că multă lume era sceptică din cauza programului complicat. Părea imposibil ca Parma să se mai salveze.
„Știam care sunt așteptările la Inter”
- Ce a contat însă în acel traseu imposibil?
- Ne-am mobilizat, am muncit, am crezut, am fost optimiști. Până la urmă, despre asta e vorba: să crezi din tot sufletul că vei reuși. Și am reușit! Urma să rămân la Parma, să mi se extindă contractul, mă aflam într-o perioadă de renegociere. Dar a intervenit Inter, fiindcă plecase Simone Inzaghi și am avut norocul să fiu numit aici antrenor.

- Ai venit însă pe un teritoriu pe care-l stăpâneai după atâția ani petrecuți la Inter ca jucător ori antrenor la Primavera.
- E altceva, deși cunoșteam aici majoritatea oamenilor. Timp de șase ani, am fost prezent zi de zi, săptămână de săptămână la centrul sportiv. Știam cu cine am de-a face, cu cine lucrez. Cunoșteam jucătorii, valorea echipei, a lotului, așteptările pe care are lumea, în general, de la o formație precum Inter.
Important e să crezi în ceea ce faci. Să pui niște rădăcini bine înfipte în pământ, care să te ajute în acest parcurs, astfel încât să te apropii cât mai mult de obiectivele tale și ale clubului
Cristian Chivu, antrenor Inter

- Adică nimeni nu are răbdare în materie de rezultate, nu?
- Rezultatele sunt cele mai importante. E ca o mașină de spălat care funcționează tot timpul și te lovești cu capul de toți pereții. Nu ai niciodată liniște, te afli mereu sub presiunea rezultatelor. Joci din trei în trei zile, nu ai timp nici măcar să antrenezi. Am trăit o astfel de experiență ca jucător, acum – în calitate de antrenor. E vorba însă despre o altă strategie de gestiune, altă metodologie. Dar, cu ajutorul staff-ului și a experienței dobândite ca jucător, reușesc să-mi creez confortul și să stabilesc niște priorități față de grup, de echipă, de club, de suporteri.
- Cum te împaci însă cu această presiune uriașă din jurul clubului?
- Știu ce responsabilitate am și ce înseamnă să reprezinți Interul la acest nivel. Nu mă plâng. Îmi place și responsabilitatea, îmi place și critica. Îmi plac foarte multe lucruri care mă țin treaz, mă ajută să rămân tot timpul cu picioarele pe pământ, indiferent de rezultate. La nivelul ăsta trebuie să fii conștient că, la două înfrângeri, intervin semnele de întrebare.
„Important e să credem în șansa noastră la barajul cu Turcia”

- Turcia – România în semifinala barajului pentru Mondiale, în martie. Era un adversar de evitat la tragerea la sorți?
- Nu e ușor să joci în Turcia, cu suporterii în spate, care-și vor încuraja frenetic favoriții. Trebuie să profităm însă de această șansă suplimentară pentru calificare, să facem tot posibilul să mergem mai departe, în finala play-off-ului. Turcia are însă jucători de mare calitate, individual și colectiv. Hakan Calhanoglu e aici, la Inter, Yildiz la Juve, Arda Guler – Real Madrid, toți la nivel foarte mare. Plus un antrenor italian, Montella, pe care-l cunosc foarte bine. Știe cum evoluează lucrurile în Turcia, fiindcă lucrează de ani buni acolo.
Se mai pot întâmpla multe lucruri până în martie, când e programat barajul din Turcia. Posibil să intervină și accidentări în ambele părți, așa că e prematur să vorbim despre cum va arăta meciul. Dar important e să credem în șansa noastră pentru Mondiale, fiindcă s-au adunat mulți ani de când România n-a mai fost la turneul final
Cristian Chivu, antrenor Inter
- Îl ai în echipă pe Calhanoglu, unul dintre viitorii adversari ai „tricolorilor”. E și autorul celebrelor dansuri din vestiar pe melodia „Made în Romania”. A început să lanseze tachinări pe marginea partidei?
- N-am vorbit până acum despre meci. Sigur, știam amândoi că e posibil să apară acest baraj, am zâmbit și am așteptat tragerea la sorți. S-a întâmplat chiar așa! Ei sunt pregătiți pentru acest play-off, noi trebuie să fim la fel. Dar vom vedea în martie ce va ieși.
13 meciuria condus Cristi Chivu pe Parma în finalul sezonului trecut, reușind să salveze clubul de la retrogradare: a adunat 3 victorii, 7 remize și 3 înfrângeri
2 anie perioada pe care Chivu a semnat cu Inter, pe care ar trebui s-o ghideze măcar până în vara lui 2027
2,5 milioane de euroe salariul lui Chivu la Inter: Parma îi propusese un venit de 900.000 euro cu ocazia discuțiilor pentru extensia contractului