GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  ANIVERSARE

HAGI, LA 60 DE ANI În câte minute „citește” Gică Hagi un junior aflat în probe: „Trebuie să urmărești asta, la 8 din 10 îmi dau seama”

Gică Hagi, managerul celor de la Farul. Foto: Facebook
Gică Hagi, managerul celor de la Farul. Foto: Facebook

Articol de - Publicat joi, 06 februarie 2025 13:30 / Actualizat joi, 06 februarie 2025 13:38

Gică Hagi este marele sărbătorit al săptămânii, împlinind vârsta de 60 de ani. După o carieră de fotbalist în care a strălucit, „Regele” continuă cu aceeași ardoare, însă pe banca tehnică, fiind antrenorul Farului Constanța, fosta Viitorul.

Au trecut aproape 24 de ani de la prima experiență ca antrenor, când a preluat echupa națională a României, pentru ca mai apoi să le pregătească pe Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și FCSB.

În 2009, a lansat Academia Hagi, proiect personal, de suflet și care i-a adus nenumărate provocări.

Cum analizează Gică Hagi un junior în probe

Într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, Gică Hagi a povestit cum face selecția de tineri talentați și care sunt procesele de analiză pe care le aplică.

Întrebat cât timp îi ia să tragă concluziile în privința unui junior, Hagi a răspuns:

„Cinci minute! Am criterii foarte clare şi important e să-ţi sară în ochi cu o calitate. Trebuie doar să ştii la ce să te uiţi. Apoi, în următoarele şase luni ai posibilitatea să-l cunoşti, să afli ce-i pe dinăuntru.

În general, e greu să mă înşel în aceste evaluări. Sigur, nu sunt perfect, dar cred că 8 din 10 îi ghicesc repede şi corect cam ce le poate pielea. Am darul ăsta de a vizualiza imediat jucătorii, de a le citi orientarea în spaţiu, de a ţine minte foarte bine amănunte legate de fiecare. Păi, eu şi acum am în cap întâmplări şi meciuri cu colegii mei de pe la 14 ani”, afirma Gică Hagi în urmă cu mai mulți ani.

Ăsta sunt, un cusurgiu, în sensul că îmi place să urmăresc jucătorii, să văd cu ce sunt dotaţi şi ce le lipseşte, să analizez şi, acolo unde se poate, să ajut pe fiecare pentru a deveni mai bun, mai competitiv.

- Gică Hagi

Cariera lui Hagi

  • Hagi și-a început cariera la Farul Constanța, în 1982. A urmat transferul la Sportul și ulterior a ajuns la Steaua, pentru care a debutat cu gol, în Supercupa Europei.

  • În 1990, Real Madrid a plătit 4 milioane de dolari, un record la acea vreme, iar Hagi ajungea în capitala Spaniei, unde a jucat doi ani.

  • Ulterior, a fost adus de Mircea Lucescu la Brescia, iar după Campionatul Mondial din SUA a ajuns la Barcelona, unde a jucat doi ani.

  • Cea mai bună perioadă din cariera lui Hagi a fost la Galatasaray, el fiind și acum extrem de iubit de turci. A evoluat pentru Galatasaray în perioada 1996-2001, jucînd în 167 de partide şi marcând 79 de goluri în toate competiţiile.

  • Alături de Galatasaray, Hagi a câştigat, ca jucător, 4 titluri de campion (1997, 1998, 1999 şi 2000) şi două Cupe (1999 şi 2000). De asemenea, în 2000, alături de Galatasaray, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

  • A fost numit selecționer în 2001, dar a avut un mandat scurt (iunie – noiembrie). A condus România în barajul pentru Cupa Mondială 2002 împotriva Sloveniei (1-2 la general) și a demisionat după ratarea calificării.

  • Prima experiență pe banca unei echipe de club a fost în sezonul 2003-2004, la Bursaspor, însă fără rezultate notabile, părăsind echipa după patru luni.

  • În stagiunea 2004-2005, a cucerit Cupa Turciei cu Galatasaray, învingând Fenerbahçe cu 5-1 în finală. În campionat, a terminat doar pe locul 3, ceea ce i-a adus demiterea.

  • A preluat-o pe Poli Timișoara în 2006, dar a plecat după doar câteva luni, din cauza neînțelegerilor cu conducerea.

  • A revenit la Galatasaray în octombrie 2010, fără să reușească să redreseze echipa, care a terminat sezonul pe locul 8. A fost demis în mai 2011.

  • Cu Viitorul, a devenit campion al României (2016-2017), a cucerit Cupa (2018-2019) și Supercupa (2019). A promovat numeroși tineri jucători, contribuind la dezvoltarea fotbalului românesc.

  • În 2021, Viitorul devine Farul, pe care o face, surprinzător, campioană în 2023, devansând FCSB și CFR Cluj.

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (5)
CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  06 Februarie 2025, 16:11

Se pare că Hagi ori trebuie să-și pună ochelari, ori trebuie să-și schimbe metodele de evaluare a jucătorilor, pentru că toți jucătorii lui care merg în străinătate se întorc cu coada între picioare, cu foarte mici excepții.

alexdono2004
alexdono2004  •  06 Februarie 2025, 15:07

Bai *** ? Asa a fost și la Nicholas ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Paksi
Paksi  •  06 Februarie 2025, 14:17

Nu prea stă bine cu" cititul"! În zece ani nu a scos un jucător de certă valoare, transferurile in străinătate a jucătorilor săi au fost forțate și mai degrabă succese ale impresarului Becali!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează