Articol de Octavian Cojocaru - Publicat marti, 11 februarie 2025 17:23 / Actualizat marti, 11 februarie 2025 17:24
Un eveniment sângeros a șocat lumea fotbalului românesc la începutul anului 1947: Ion „Ale” Popescu a fost ucis cu sânge rece pe o stradă din Craiova. Acesta fusese un cunoscut jucător al anilor 30 și atunci, în ianuarie 1947, era un antrenor în plină ascensiune, dar destinul i-a fost curmat brusc la nici 37 de ani
În istoria fotbalului românesc, acest eveniment abominabil este, foarte probabil, și unic. Ion „Ale” Popescu a fost împușcat mortal. S-a spus fie că ar fi fost vorba fie despre o crimă pasională, comisă de soția lui (sau la cererea ei), fie că ar fi fost ucis mișelește de un soldat rus din Armata Roșie.
După cum se știe, în cea mai neagră perioadă din istoria modernă a României, 1944-1958, țara noastră a „găzduit” fără voia ei armata sovietică „eliberatoare”, care a provocat teroare în rândul populației.
Iată povestea așa cum a fost expusă în „Football Club Craiova - regina neîncoronată a fotbalului românesc”, o excelentă istorie a începuturilor fotbalului craiovean și a primului titlu național obținut de o grupare olteană realizată de Iulian Meianu și Florin Jianu, care a fost lansată la finalul anului trecut:
„Se opusese fizic unui soldat sovietic care voia să îi fure ceasul”
Ioan „Alé” Popescu (ns. 8 iunie 1910, București), fotbalist cu dese apariții la rubrica mondenă a ziarelor vremii, vicecampion național cu Unirea Tricolor București în 1934, după ce în 1933 se clasase pe locul 3. Percutantul atacant a debutat în formatul primei divizii la 30 octombrie 1932 în partida Unirea Tricolor - U. Cluj 2-2, fiind marcatorul unuia dintre golurile oborenilor.
Considerat la timpul său cel mai bun centru atacant bucureștean, nu a evoluat în echipa națională dintr-un motiv bizar. La unul din meciurile de pregătire ce constituiau în perioadă trial pentru unsprezecele titular a spart un geam la O.N.E.F., gest involuntar pentru care a intrat în conflict cu un membru (antrenor) important din comisia de selecție. Încorporat militar în București, a acceptat, contra sumei de 25.000 lei, să joace la Rovine. Prin intervențiile făcute, în baza Ordinul Ministrului Apărării Nr. 5996 din 26 septembrie 1932, oltenii l-au adus în Bănie unde a fost plătit regește.
Prezența unei asemenea vedete a dus, așa cum era normal, la o explozie de înscrieri în rândul cotizanților, bugetul crescând simțitor. La terminarea stagiului militar a revenit la Unirea Tricolor deși luase alți bani pentru prelungirea contractului, oltenii recuperând doar 12.250 lei după ce i-au contestat la federație dreptul de joc. Nici nu avea cum să refuze revenirea în Capitală, unde era plătit cu 4.000 de lei lunar.
Golurile marcate l-au adus în atenția presei, care l-a cerut din nou în lotul național. Dar viața de noapte îi influența decisiv evoluțiile, devenind rezervă la Balcaniada din 1933, rezervă la naționala secundă la meciul România (B) - Bulgaria (B) 2-4 din 29 octombrie 1933.
După șase convocări ratate, promisa carieră internațională s-a oprit la porțile cantonamentului. La partida amicală Kispest - Unirea Tricolor un adversar nu i-a gustat fentele și aluziile și l-a băgat în spital. Acolo, la Budapesta, a fost operat de medicul Molnar, onorariul costând clubul 20.000 de lei.
Refacerea lungă și dureroasă l-a scos definitiv din circuitul performanței. Pentru a-și plăti datoriile, în perioada de refacere a pregătit nou înființata grupare Mica Brad (1934-1935). Necazurile au continuat, în aprilie 1935, în timpul unui meci amical, 5-2 cu combinata Gloria-A.M.E.F.A., fracturându-și mâna dreaptă. În vară a revenit la Rovine Grivița după ce clubul său, Unirea Tricolor, a renunțat la angajament. Solidari cu fosta lor vedetă, oborenii i-au organizat un meci de retragere, 1-4 cu Rovine, donându-i încasările. Jucase în Divizia A 18 meciuri în care marcase 19 goluri.
În 1936 îl găsim antrenor la Gloria C.F.R. Galați, anul următor pregătind echipa A.C.S.A. București. Revine la Craiova, dar nu mai are aceeași primire. Nemulțumit, semnează cu Șoimii Sibiu, transfer anulat de federație în noiembrie 1937. Nu duce lipsă de oferte. În septembrie 1937 se află la Tălmaciu, pregătind echipa locală Fraternitas. Tratase cu Metalosport Călan, dar luase bani și de la Solvay Uioara. În februarie 1938 vine oferta celor de la D.V.A. Galați. Revine la Craiova în sezonul 1938-1939 în ipostaza de antrenor-jucător pentru ca în iunie 1939 să-l găsim în primul unsprezece al grupării U.C.B. București.
Luna august îl prinde la Tighina, antrenor-jucător la echipa locală Traian. La sfârșitul verii semnează cu Metropola București. Renunță și în octombrie se transferă la Astra-Metrom Brașov, unde va hiberna în perioada războiului chiar dacă în vara lui 1941 Unirea Tricolor, în rol de campioană națională, îl folosise în mai multe partide demonstrative. Avea farmec, iar numele său umplea arenele.
Din 1942 a antrenat echipa brașoveană Metrom și grupe de copii ale Societății Sportive (S.S) Ardealul Brașov. Experiența sa a fost fructificată prin cooptarea, la 31 martie 1942, în conducerea Districtului Sportiv Brașov. A revenit în Cetatea Banilor, unde se căsătorise. Fostul absolvent al Academiei Comerciale joacă și pregătește pe F.C. Craiova.
Apartenența la trecutul clubului Unirea Tricolor, considerat acum „cuib al dușmanilor poporului”, îl face din nou șomer. În ianuarie 1947 este propus antrenor la Vâlceana Rm. Vâlcea. Vizitează familia în Craiova pentru ca în fatidica seară de 8 ianuarie 1947 să fie ucis mișelește la colț de stradă. Fentase războiul, bombardamentele și închisoarea.
Legenda transmisă prin viu grai l-a martirizat, făcându-l victima unui jaf al ocupantului sovietic: ,,se opusese fizic unui soldat sovietic care voia să îi fure ceasul”. Ziarele vremii, aflate sub cenzura și controlul noii puteri, ne duc spre altă pistă, ucigașul fiind considerat un membru al familiei. După crimă, soția Elena Popescu, acuzată de infidelitate, a fost arestată împreună cu fratele ei, studentul Constantin Bătrânica.
(„Football Club Craiova – regina neîncoronată a fotbalului românesc”, volumul I, pag. 38-39)
Cazul a fost „ascuns” de presa comunistă
Presa vremii n-a fost foarte darnică în informații. În „România liberă” și „Sportul popular”, ziarele propagandei comuniste, s-au publicat câteva rânduri identice. Și apoi, s-a așternut liniștea.
În epocă erau „la modă” abuzurile ocupanților sovietici, care luau de la cetățenii pe care-i întâlneau pe străzi tot ce doreau. De unde și sintagma celebră: „Davai ceas, davai palton”. Iată textul identic apărut în „România liberă” și în „Sportul popular” în 15, respectiv 18 ianuarie.
Asasinarea unui antrenor de football
CRAIOVA. 13. - Duminică seara la ora 8 a fost săvârşit un odios asasinat care a stârnit senzaţie in întregul oraş. Cunoscutul antrenor de football Ale Popescu a fost împuşcat mortal cu un glonte de revolver în timp ce trecea pe str. Eremia Grigorescu.
În legătură cu acest asasinat au fost arestaţi Elena Popescu, soţia victimei, şi studentul Const. Bătrânica, fratele acesteia, asupra cărora planează bănueli.
(„România liberă”, miercuri, 15 ianuarie 1947, și „Sportul popular”, 18 ianuarie 1947)
„Nimic nu-i prevestea tristul destin care-l aştepta”
„Gazeta Sporturilor”, care în aprilie 1947 avea să sucombe, a publicat, de asemenea, doar câteva rânduri în care nu există nicio explicație clară asupra condițiilor în care s-a produs teribila crimă.
Fapte și comentarii
Ale Popescu
O ştire înregistrată la rubrica faptelor pasionale anunţă moartea lui Ale Popescu, fostul jucător al Unirei Tricolor şi un foarte bun antrenor, asasinat în condiţiuni de reportaj senzaţional.
Moartea prematură a lui Ale Popescu constitue o pierdere pentru footballul nostru, care avea în fostul antrenor un element preţios, de nădejde. L’am văzut şi am vorbit cu el cu câteva zile înainte de a pleca la Craiova. Era plin de proecte şi optimism şi vorbea cu pasiunea unui îndrăgostit de football. Abia aştepta să-şi reia ocupaţia pe care a îndrăgit-o pentru a creia și a forma în sportul cu balonul rotund.
Nimic nu-i prevestea tristul destin care-l aştepta. Astăzi, Ale Popescu nu mai este. Fie-i ţărâna uşoară!
(„Gazeta Sporturilor”, 18 ianuarie 1947)
19goluri a marcat Ion „Ale” Popescu în prima divizie
În tulburii ani postbelici, când foametea și „jugul” sovietic au strivit populația, nimeni nu s-a mai întrebat cum s-a finalizat ancheta în cazul criminalului sau criminalilor lui Ion „Ale” Popescu.
Nu s-a mai publicat nicio știre, nimeni n-a mai aflat dacă Elena Popescu și fratele ei, Constantin Bătrânica, au mai stat în pușcărie. Sau dacă s-a descoperit vreo dovadă cât de mică că acea crimă ar fi fost comisă de vreun reprezentant al Armatei Roșii.
Ion „Ale” Popescu, jucător care a împărțit vestiarul cu mari fotbaliști din perioada interbelică precum Emerich Vogl, Petre Steinbach, Silviu Bindea, Iuliu Bodola, Gheorghe Ciolac, Ștefan Dobay ș.a., și antrenor care începuse să se impună, și-a găsit tragicul sfârșit împușcat pe o stradă din Craiova.
Donald Trump a luat o decizie la care Vladimir Putin poate doar visa!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
