GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  POLITICĂ

Anamaria Prodan se bagă în politică! Partidul ales e condus de un fost iubit: „Eram două bucăţi de cremene” + Cum arată afișul electoral

Anamaria Prodan +19   FOTO
Anamaria Prodan

Articol de GSP - Publicat luni, 17 octombrie 2022 11:26 / Actualizat luni, 17 octombrie 2022 12:00

Impresarul Anamaria Prodan a anunțat că s-a înscris în partidul Alianța pentru Patrie, al cărui lider este Codrin Ștefănescu - fosta mână dreaptă a lui Liviu Dragnea, deoarece vrea să susțină drepturile femeilor. 

„Singura politică pe care am făcut-o până acum a fost aceea a unei soții devotate și a unei mame care și-a crescut copiii cu forță și putere, le-a oferit o viață senină, fără lipsuri, încercând să îi înconjoare cu dragoste, respect și încredere, principalele valori ale unei familii adevărate. 

O vorbă din bătrâni spune, mai în glumă mai în serios, că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, îi spui planurile tale. Cu toate acestea, Dumnezeu a fost întotdeauna bun și blând cu mine și niciodată nu mi-a dat mai mult decât pot duce. Așa este și cu tot scandalul prin care trec, acum, împreună cu copiii mei.

Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta. Fiecare femeie mândră, orgolioasă, care își cunoaște adevărata valoare, care se prețuiește și are încredere în forțele ei, hotărâtă să lupte până la capăt pentru dreptate și pentru drepturile ei, știe ce simți când ești trădată.  

Cum rămâi fără respirație și vrei să mături totul în calea ta, să urli, să spargi, să distrugi totul, să îți smulgi pielea de pe tine și carnea de pe oase, în speranța deșartă că durerea trădării se va diminua cât de cât. Să te ferească Dumnezeu de îndrăzneala timidului și bătaia femeii! Laur a fost, alături de copiii mei, centrul universului meu. L-am ridicat, l-am așezat pe cel mai de preț piedestal, l-am promovat, i-am oferit întreaga mea viață, forță, bani, tot. 

Iar recunoștința lui, respectul lui pentru că i-am închinat fiecare respirație a mea, îl știți: altă femeie, un copil cu ea, minciuni, lipsă de respect, lașitate. 

Deși am fost confruntată cu bărbați care nu au niciun minimum de respect pentru femei, care le consideră niște obiecte, bunuri personale ce pot fi aruncate când se plictisesc de ele, cum este cazul fostului meu soț, viața mi-a scos în cale și bărbați români adevărați și ne promovează, fără să le fie teamă de noi și care ne văd ca partenere. 

Femeile care au în jurul lor astfel de bărbați maturi, familiști, respectuoși sunt femei fericite și norocoase. Până acum, singura politică pe care am făcut-o a fost politica familiei mele, a soțului meu. Până acum!”, a explicat Anamaria Prodan într-o postare pe Instagram. 

Cum arată primul afiș electoral cu Anamaria Prodan, postat de ea pe Instagram (vezi în galeria foto)

+15 FOTO

Codrin Ștefănescu, fost iubit al Aneimaria Prodan

Am fost împreună cu Anamaria prin ’90, când eram puşti, din '95 până în ’96, ceva de genul ăsta. Mama o iubea pe Anamaria şi maică-sa mă iubea pe mine. La un moment dat, nu ne mai suportam, am căzut de acord să ne despărţim. Eram doua bucăţi de cremene. Pe vremea aia, ea era vedetă, avea emisiune, era singurul jurnalist de sport femeie. Era nebunie, vorbea despre scoruri, despre pariuri. Când ieşeam cu ea în lume, toată lumea ştia de Anamaria Prodan şi am rămas într-o relaţie de prietenie. Asta se întâmpla cu mult înainte de a-l cunoaşte pe Reghecampf.

- Codrin Ștefănescu

Anamaria Prodan se bagă în politică! Partidul ales e condus de un fost iubit: „Eram două bucăţi de cremene” + Cum arată afișul electoral
Codrin Ștefănescu, foto: Libertatea

Citește și: 

Anamaria Prodan a dat uitării scandalul oribil cu Laurențiu Reghecampf » Ce spune acum despre fostul său soț: „Ne-am asumat asta. Suntem perfecți în imperfecțiunea noastră”

A venit sentința în dosarul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf! Ce a hotărât Judecătoria Buftea

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (14)
emy114
emy114  •  17 Octombrie 2022, 22:39

Se potrivesc bine, doua catastrofe increzute, fara caracter, o *** si cap de *** .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mihailstanciu
mihailstanciu  •  17 Octombrie 2022, 20:34

stie cineva cat costa un bilet de avion pentru Congo ? doar dus !

supereduardo10
supereduardo10  •  17 Octombrie 2022, 19:10

Articol platit..dar na ce sa zicem daca a ajuns Prodanca mare familista :)) Hai ca in cativa ani il ajunge pe Borcica . 4 relatii 10 copii. :)))

Vezi toate comentariile (14)
Comentează