GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  COVID-19

COVID-19. Nou focar de coronavirus în România: 9.000 de persoane au intrat în carantină

Două localități din România, situate în județul Galați, se află începând de azi în carantină. foto: Guliver/Getty Images +29   FOTO
Două localități din România, situate în județul Galați, se află începând de azi în carantină. foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 mai 2020 13:40

Două localități din România, situate în județul Galați, se află începând de azi în carantină, după ce numărul de persoane infectate cu noul tip de coronavirus a crescut alarmant. 

Este vorba despre localitățile Toflea și Brăhășești, care au împreună o populație de 9.000 de suflete. Acestea au fost plasate în carantină, o anchetă efecutată scoțând la iveală faptul că 42 de persoane s-au infectat cu COVID-19, iar alte 284 au intrat în contact cu ele, notează Mediafax.

 „Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul Judeţului Galaţi în contextul asigurării măsurilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă determinate de manifestarea noului coronavirus SARS-CoV-2, Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că au fost dispuse noi măsuri de prevenire şi gestionare a situaţiilor de risc: Începând cu data 24.05.2020 ora 05.00, pe o perioadă de 14 zile se instituie măsura de carantină în satele Toflea şi Brăhăşeşti, comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi”, se arată în comunicatul emis de Prefectura Galați.

Coronavirus în România, ultimul bilanț: 

  • Coronavirus România, INFORMAȚII OFICIALE - Ora 13:00: Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.070 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.399 au fost declarate vindecate și externate;
  • 213 cazuri noi au fost depistate în ultimele 24 de ore;
  • La ATI, în acest moment, sunt internați 188 pacienți;
  • În România, 1.173 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat;
  • Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 368.482 de teste;
  • Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.973 de persoane. Alte 60.423 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

FOTO. Cadre inedite surprinse în București, în timpul pandemiei de COVID-19: 

+25 FOTO

VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică

Citește și alte știri despre coronavirus: 

Regulile care trebuie respectate în metrou, în tren și în avion, pe perioada stării de alertă

Vaccin made in China: un prestigios cotidian medical publică date optimiste după 28 de zile de teste pe oameni

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
107991897552266
Piramidon Quijote  •  24 Mai 2020, 14:52

Mitică la Toflea !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează