Domnul

Cind nationala noastra a pierdut cu 85-8 meciul de Campionat Mondial cu Noua Zeelanda, cunoscatorii au numit rezultatul "onorabil". Dar publicul larg, nu!

Fiti sinceri! Scorul e mare. Ce poate fi demn in a o lua pe coaja astfel? Ne-au inscris de 10 ori mai multe puncte, la naiba!

si daca v-am spune ca sudistii au de 30 de ori mai multi rugbysti legitimati la o populatie de cinci ori mai mica? Sau ca la fiecare club romanesc de rugby exista 40 in Anglia si 10 in Italia?!

---

Cei care se incapatineaza
Acest articol spune povestea celor 4.000 de rugbysti romani care se straduie sa se trezeasca dimineata, sa alerge catre un sport ciudat, barbatesc si complicat, sa viseze sa ajunga sa piarda cu mai putin de 85-8 cu Noua Zeelanda.

Dintre cei 4.000 am ales unul singur. si o zi din viata lui.

Mihai Melnicov, un pusti de 11 ani, isi imparte ziua intre scoala si antrenamente

"Domnilor!", asa se adreseaza copiilor antrenorul pe un teren de rugby. Printre cele douasprezece perechi de ochi care-l privesc pe Florin Besliu sint si cei ai lui Mihai Melnicov.

Mihai are unsprezece ani. De trei luni se afla in iarba, linga buturi. "Se ducea cu verii lui la stadion. I-a vazut pe ei si i-a placut. Mi-a fost frica sa-l dau de mic, cine stie ce se putea intimpla", spune mama lui Mihai, Florina.

E sase seara in Parcul Copilului din Bucuresti. Cel mai iubit interval orar pentru Mihai. Totul a inceput de dimineata.

8:00. A sarit din pat, s-a spalat pe dinti, a mincat, a invatat la istorie. Ca sa se pregateasca pentru antrenamentul de dupa-amiaza a privit pentru a mia oara ritualul favoritilor sai de la Cupa Mondiala, haka neozeelandezilor din meciul cu Franta. "I-au cam furat arbitrii. Mi-as fi dorit sa-i vad invingatori", spune Mihai.

Micutul rugbyst a privit si meciul in care Romania, una dintre federatiile cu cei mai putini jucatori legitimati de la Cupa Mondiala, s-a inclinat in fata colosului All Blacks. Pentru el, cu demnitate. Pentru colegii de la scoala, prilej de mistouri. "asta e sport ce faci tu?!".

11:30. Brusc, baiatul isi grabeste mama, care-i indeasa in rucsacul de scoala doua sandvisuri. O scurta mingiiere adresata buldogului francez, Ralph. Timpul fuge.
Au mai ramas sase ore pina la antrenament.

11:50. Se afla deja in curtea scolii 192. Peste Mihai si colegii sai vine ora de sport. Pina atunci, rugbystul incearca o transformare cu o sticla de apa plata. Asaza cu meticulozitate sticla. Masoara distanta intinzind miinile si apoi impreunindu-le, asemenea lui Jonny Wilkinson. Loveste. Ce noroc! A ratat de putin capul unui coleg.

12:00. Clopotelul suna. Prima ora, sport. Alearga in diagonala pe covorul sintetic, care acopera doar jumatate din terenul scolii. "La stinga!", "La dreapta!", "La stinga!", "Inainte, hai, da-i drumul!", sint doar citeva dintre comenzile profesorului. Mihai le respecta fara sa scoata vreun cuvint.

Ii depaseste la fiecare exercitiu fizic pe colegii sai.

13:00. Pentru clasa a V-a B urmeaza Istoria. "Mai e putin!", sopteste pentru el Mihai. Sta in ultima banca pe rindul de la ferestra. "Sportivule, cit ai luat la test?", intreaba diriginta Georgeta Manea. Privirea baiatului e indreptata spre podea. Cu glas scazut pronunta: "Zece". Limba Romana, Engleza, Matematica si gata...

17:00. E timpul.

Cinci minute pina acasa. Ghiozdan pentru antrenament pregatit de mama. Alte zece minute pina la stadion cu tramvaiul 45. Echipare rapida in vestiarul pe care l-a gasit gol. Ceilalti copii au ajuns mai devreme. Tricoul albastru intra repede pe cap. Mai ramin ghetele, dar nici ele nu fac nazuri.

18:00. Mihai mingiie mingea de rugby. "Domnilor, la joc!", spune Florin Besliu. Mihai sare peste gazon si se pregateste de atac. "Are foarte putin timp de cind a venit, dar are viteza, inteligenta si un caracter frumos. Din pacate, sint foarte putini jucatori ca el", il descrie antrenorul. In cele douazeci de meciuri jucate, "uvertura" Mihai Melnicov a fost capitan. "Pe copii trebuie sa-i stimulezi si sa le dai incredere", adauga Besliu.

18:15. Lansari reusite, placaje si eseuri. "Dinule, vezi ca esti cu picioarele in ofsaid". Partida dintre cei doisprezece pusti se intrerupe. E momentul explicatiilor. "Niciodata nu atacam la git", "fara piedica", "e bine sa stam pe picioare", "folositi-va intii capul si apoi muschii", sint doar citeva dintre indicatiile antrenorului. si minipartida reincepe. "Hai, ajutati-l acolo!", tipa din nou Mihai.

18:25. Sprinteaza spre terenul de tinta, care este parte din jumatatea de teren care le este destinata picilor. In cealalta parte se antreneaza baietii de la echipa mare a Grivitei.

Balonul oval se plimba pe la fiecare. Scorul nu este tinut de nimeni. Mihai continua sa conduca jocul.

Departe, in tribunele ruginite, Florina Melnicov isi priveste fiul. "E o zi norocoasa, de obicei vin doar sa-l iau de la antrenamente. In schimb, nu ratez nici un meci", spune ea. E sapte jumatate, antrenamentul ia sfirsit. "Atit pentru azi, domnilor!".

19:15. Luminile s-au aprins pe stadionul echipei Grivita. Mihai si alti colegi nu au plecat inca de pe teren. Antrenorul lor a trecut pe terenul de antrenament, unde se ocupa de colegii mai mari ai celor doisprezece pusti. Balonul oval e depus de Mihai pe conul portocaliu de la linia de 22. Elan si trage...mingea trece pe linga buturi. Baiatul asaza din nou balonul oval. Mama lui se apropie.

19:30. Mihai paraseste iarba. Din nou acasa, din nou lectii.

00:00. Stingerea. A doua zi trezirea e la ora opt. scoala, lectii. E zi fara antrenament. Dar Mihai a gasit o portita si aici. Iese pe strada si exerseaza impreuna cu un vecin. "L-am invatat eu sa dea pase, ca sa ma pregatesc mai bine", spune Mihai. Din nou lectii. Abia miine va poposi din nou pe terenul din Parcul Copilului. Doar citeva ore il mai despart pe Mihai de intilnirea cu dreptunghiul verde. si asa va fi mereu.

Carter si Calafeteanu
Mihai Melnicov il admira pe jucatorul neozeelandez Daniel Carter, care evolueaza pe acelasi post ca si micutul. Dintre jucatorii de la "nationala" Romaniei, Mihai il admira pe Valentin Calafeteanu de la Dinamo.

Nu le e teama
Parintii il sustin pe Mihai, chiar daca la inceput au avut unele retineri. "Pentru sport renunta la orice. Nu ne temem ca rugby-ul e dur. si-a rupt el mina, cind nu facea rugby, asa ca nu mi-e frica de accidentari", explica mama lui Mihai.

---

---

INTERVIU
De vitrina

Viorel Morariu, una dintre legendele sportului cu balon oval, spune ca rugbyul este oglinda dezvoltarii unei tari

A crescut o data cu rugbyul din Romania. A fost partas si martor al clipelor de glorie ale acestui sport. El a cistigat Cupa Europei in 1964 cu Grivita Rosie, clubul unde acum Mihai Melnicov incepe sa straluceasca. A fost in teren la victoria in fata Frantei cu 11-5 in 1960. Cu trecerea anilor, Morariu a trecut din iarba pe banca, in calitate de antrenor, si apoi a ajuns la birou, unde timp de 8 ani a condus Federatia de Rugby. Acum, la 77 de ani, Viorel Morariu urmareste ca spectator sportul pe care l-a iubit si l-a insotit o viata.

- Domnule Morariu, ce v-a adus sau ce v-a luat rugbyul?
- Mai mult mi-a adus, am cunoscut foarte multi oameni. Am stat si foarte mult in preajma lui. Am prins multe generatii de sportivi. si am putut observa schimbarile din joc si din mentalitatea jucatorilor.

- Care ar fi aceste schimbari?
- Inainte se juca din pasiune. Acum banii sint tinta principala a celor care practica acest sport. Pasiunea de la inceputuri se vedea si in meciuri, care erau foarte aspre, uneori se lasa si cu batai. Poate si de aceea campionatul intern a scazut cu cel putin doua clase. Rugbyul e un sport de vitrina, el arata precum tara in care este practicat.

- De ce ar mai juca rugby copiii de azi?
- Pentru joc. Ei inca nu se gindesc la bani. Invata ce inseamna curajul, vointa, inteligenta. Pe linga toate acestea este un sport combativ, in care trebuie sa-ti domini adversarul. Problema noastra este ca avem copii care vin singuri la stadion si nu sint selectati dupa aptitudini.

Comenteaza pe MYSPORT