GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  FESTIVITATE

File de poveste

Articol de - Publicat sambata, 13 iunie 2009 00:00

Campioanele şi campionii mondiali ai handbalului românesc au fost sărbătoriţi ieri

Handbalul românesc a făcut legea în anii '50, '60, '70 sau '80. În patru decenii, toată lumea a învăţat să joace handbal de la români. Fetele au cîştigat două titluri mondiale în "11", în 1956 şi 1960. De la handbalul pe gazon, s-a trecut însă la cel în sală, pe un teren mai mic. S-a născut handbalul de azi, cel în "7", la care Romania a făcut din nou senzaţie. La Mondialele din 1962, găzduite chiar de România, generaţia Victoriţei Dumitrescu, a Iosefinei Ştefănescu, a Anei Ştark Stănişel, a trecut pe fostul stadion "Republicii" de Danemarca, scor 8-5. Acele clipe au fost retrăite aseară la Sala Floreasca din Capitală de primele handbaliste ale Romaniei. 

"Am trăit handbalul la nivel înalt. Am fost aceeaşi generaţie cu a lor, a acestor doamne care au dus handbalul românesc la rangul de artă. Le doresc multă sănătate şi să ne bucurăm că existam pe acest pămînt"
DECLARAŢIA ZILEI: Iolanda Balaş Soter

"Au fost clipe de neuitat. Era o mare bucurie să intrăm pe teren şi să jucăm. România era în acele vremuri cea mai bună echipă din lume", spune cu nostalgie dubla campioană mondială Aurora Leonte. "Vă mulţumim tuturor că nu ne-aţi uitat. Bătrîneţile noastre sînt mai luminoase acum, acele medalii vor rămîne la loc de cinste în viaţa noastră", a adăugat Iosefina Ştefănescu.

Băieţii au scris şi ei istorie. Recordul României, ţara cu patru titluri mondiale, dăinuie şi azi, doar egalat de Suedia. În 1961, 1964, 1970, 1974, românii au cîştigat medaliile de aur. De atunci, Gaţu, Penu, Birtalan, Gruia, Oţelea şi ceilalţi "tricolori" şi-au făcut loc pe semicercurile europene şi mondiale. Ieri, aproape toţi campionii s-au reunit la Sala Floreasca. Gheorghe Gruia a venit din Mexic, Hansi Moser din Germania. Radu Voina, actualul antrenor al "naţionalei" feminine, şi Cristian Gaţu, preşedintele FRH, au fost aplaudaţi în picioare de jucătoarele care azi vor întîlni Belarusului în barajul pentru CM. Toţi au fost din nou pe scenă, pe aceeaşi scenă, trei generaţii de aur.

"Am avut onorea să premiez nişte doamne care mi-au fericit viaţa. Jocurile lor ne-au adus multe bucurii, cu băieţii mergeam chiar în deplasări şi am multe amintiri în comun"
Alexandru Arşinel, actor

"Le datorăm respect pentru tot ceea ce au făcut pentru România. În numele tuturor generaţiilor, trebuie să le mulţumim pentru tot ceea ce au reprezentat în handbal"
Emil Boc, prim-ministru România

"Mulţumim pentru aceste trofee, sînt ca nişte Oscaruri, pe care le vom sărbători aşa cum ştim noi"
Petre Ivănescu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (2)
 •  13 Iunie 2009, 13:31

cine a invitat-o pe ministra de la educatie?femeia nu are nicio treaba cu sportul,ba din contra,este dusmanul acesti activitati.domnul tatulici a incercat sa-i sugereze ca a gresit cand a scos sportul din scoala,dar,baba s-a facut ca nu pricepe.auzi ideie la ea,cica,elevii sa faca sport sambata si duminica.este ca si cum ai pune un bolnav sa-si faca tratament numai sambata si duminica,pentru ca atunci este mai liber.ea usureaza programul elevilor prin scoaterea singurei activitati utile copiilor

 •  13 Iunie 2009, 12:44

felicitari organizatorilor,cu un singur amendamen,doamna aia de la ministerul invatamantului nu trebuia urcata pe scena, nici macar invitata,pentru ca ea este persoana care saboteaza sportul prin actiunile e.cum poate un om care le ia copiilor dreptul la miscare,practic dreptul la o viata sanatoasa,sa apara langa niste legende care si-au sacrificat bucuriile tinereti pentru sport.Acum, sportul le intorce acestor oameni minunatii beneficiile practicarii lui,printr-o robustete fizica de invidiat.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează