Articol de GSP - Publicat joi, 17 aprilie 2008 00:00

Un mare fotbalist, mari ratări şi mari prietenii. O mărturie sinceră

Lăsaţi-mă să ghicesc. Vreţi să aflaţi cine sînt şi de ce băieţii de la ziar s-au apucat să mă dea pe două pagini. Cred că n-am mai prins o poză aşa de mare de prin 1992, ultima mea vară în Divizia A. "Copilul lui Lucescu se retrage!", scria parcă sub fotografie. Tata nu se mai supăra de mult  :-)

Am început la Jiul
Cînd zice Gabor, toată lume mă leagă de Hunedoara. Chiar şi eu m-am agăţat de Hunedoara sau ea de mine. La un an după ce am plecat de acolo, a picat şi ea în "B". Poate vorbim mai încolo despre iubirea asta bolnavă ca o dependenţă.

Primele amintiri din fotbalul adevărat le am însă din Petroşani. Prin 1974, cînd aveam 13 ani, m-am dus la un văr din Vale să dau o probă la Jiul.

Eram titular în faţa lui Lucescu
Minerii m-au oprit imediat, dar nu am rămas decît 4-5 etape. Celor de la Corvinul le-a plăcut de mine.

- Vii la Hunedoara?
- Normal.

- Eşti sigur?
- Da, acolo-i casa mea!

În '79, vă cam plictisesc cu anii, cine-i mai ştie azi?, a venit Mircea Lucescu. Am retrogradat, dar am promovat în campionatul următor. Mă lăudam că eram titular în faţa lui Nea Mircea, care antrena şi juca. Profesorul de 33 de ani era rezerva mea, cum ar veni. Aveam 18 ani.

Cinci într-o "Dacie"

Mi-l amintesc şi pe Răzvan Lucescu, la 8 ani. Mergea peste tot cu noi.

Corvinul arăta ca o echipă trăsnet. Eu, Mişa Klein, Rednic, Ando, Văetuş... Atunci am început să facem exerciţiile 5 contra 2 , pe care le vezi azi la mai toate antrenamentele. A fost invenţia lui Nea Mircea din urmă cu 25 de ani!

Viaţa curgea repede. Îmi amintesc că prin 1981 făceam naveta Hunedoara - Bucureşti cu Dacia lui Lucescu. Cînd coboram în faţa Federaţiei, parcă oprea rata. "Uite echipa naţională!", glumeau cei de acolo. Eram nea Mircea, Rednic, Ando, Klein şi eu într-o singură maşină, cu bagaje cu tot.

"Să fim corecţi! Lucescu a făcut enorm pentru noi, dar şi noi, fotbaliştii de la Corvinul, l-am ajutat ca antrenor. Nu izbuteam unii fără ceilalţi!"

Eu la "naţională"
Am jucat 35 de meciuri pentru echipa naţională. "Ce curaj cîştigător a avut Lucescu să-l bage pe Gabor!", se spunea cînd cîştigam. "Ce caută Gabor ăsta, sînt 30 de atacanţi mai buni ca el?!", se zicea cînd pierdeam.

Bratislava
Ţin minte meciul decisiv de la Bratislava, din 1983. Jucam cu Cehoslovacia şi România nu se mai calificase din '70 la un turneu final. În minutul 10 am tras în bară. Se vedea Franţa. Cu o jumătate de oră înainte de final a centrat Klein, eram primul la minge, un ceh m-a faultat, dar mingea a sărit la Geolgău, care a înscris!

Cehii au venit peste noi şi-mi aduc aminte că şi-au aruncat şi portarul în atac. La ultimul corner, Lung s-a dus buimac către Ştefănescu, arătîndu-l pe portarul lor: "Cine e ăsta în verde?". "Intră la loc, că-ţi explic eu!", i-a zis Costică. În vestiar am plîns de bucurie. Mergam la Euro!

Iubirea
Hunedoara e viaţa mea şi regretul vieţii mele. O să vă explic. Toată lumea a plecat de acolo, iar eu am rămas. Nu ştiu ce a fost cu mine. Nea Mircea a tras să mă aducă la Dinamo. Încet, încet, drumul mi s-a înfundat. La un moment dat, am intrat într-un scandal pe teren, am bătut un arbitru, şi am primit o suspendare mare. Meritată.

Abia acum înţeleg de ce oamenii zîmbesc trist cînd se gîndesc la mine. Am fost Balonul de Aur al Campionatului Mondial de Tineret din Australia, în 1981, cînd România a venit pe 3. "Cangurii de bronz", scriau ziarele. Maradona cîştigase acelaşi trofeu cu doi ani înainte, la Tokyo.

!!!!!!! M-au şi arestat la un meci cu FC Olt
Eram la Corvinul şi jucam la Scorniceşti. Arbitrul m-a eliminat cînd scorul era 2-1 pentru noi, deşi nu făcusem absolut nimic. M-am dus pe banca de rezerve, iar la un moment dat s-a creat un meleu în careul nostru. Arbitrul a acordat penalty. În acel moment, doi miliţieni au venit şi m-au luat de pe bancă. M-am trezit în dubă. Am fost dus la secţie, unde am stat pînă la finalul jocului. Cînd m-am întors, coechipierii erau deja în autocar. Am aflat că pierdusem meciul cu 3-2. Nici în ziua de azi nu ştiu de ce am fost arestat.

Am refuzat şi Steaua
Îmi aduc aminte că eram în armată şi m-au dus în birou la Ilie Ceauşescu, care mi-a spus că voi fi jucătorul Stelei. Cînd m-am întors la Hunedoara şi am spus că plec în Ghencea a ieşit lumea din fabrică şi a făcut mare scandal să nu plec. Apoi, în 1987, înainte de Supercupa Europei, cei de la Steaua au venit din nou după mine cu paşaportul făcut. Conducătorii de atunci m-au ascuns şi am rămas în oraşul meu.

Am încercat ca Lucescu
Mi-am început cariera de antrenor la Corvinul, la fel ca nea Mircea. Eram antrenor-jucător. Combinatul nu mai ajuta echipa. Eram plătit cu maximum 20 de milioane pe lună.
Nu mi-a fost ruşine şi i-am rugat pe Ando şi pe Mircea Rednic să mă ajute şi să mă ia secund la una dintre echipele la care merg ei. Da, am avut probleme cu banii.

Ando mi-a schimbat destinul
Cînd Ando m-a sunat în vară şi m-a întrebat dacă vreau să vin la Cluj, mi-au dat lacrimile. Nu am să uit niciodată acest gest făcut de el. Mă bucur că şi cei din conducerea CFR-ului au fost de acord. Nu ştiu cum voi reuşi vreodată să-i întorc acest gest. Am fost foarte emoţionat. Pierdut de-a binelea. După ce am reuşit să cunosc echipa, m-am liniştit. Fotbalul e acelaşi peste tot.

Timpul liniştit
Viaţa însă e anapoda. Ne întrebăm cînd va veni timpul acela liniştit. Ştiţi unde e? Cum te uiţi aşa, drept, el e mereu în spate, nu în faţă.
Mi-e greu să vorbesc despre ce mi se întîmplă acum. Am ratat de prea multe ori şi mi-e frică. Da, soţia mea e bolnavă. Grav. Fără ajutorul lui Ando probabil că aş fi fost distrus. Sper că timpul va fi blînd cu Gabriela şi o va ajuta.

Iubirea interzisă
Sînt împreună cu Gabriela de cînd eu aveam 18 şi ea 16. Iubirea noastră a fost una interzisă. Părinţii erau profesori şi nu acceptau un ginere fotbalist. Indiferent cît de bun :-) Au trimis-o la facultate la Iaşi. Alergam ca nebunu' acolo. Toată lumea fotbalului aflase povestea. Cînd a vrut să mai ia la Dinamo, Ianul mi-a zis: "Te las 6 luni să joci la Iaşi pînă termină Gabi. Apoi iese profesoară şi veniţi în Bucureşti". Dar ea s-a făcut profesoară la Hunedoara, unde predă şi acum.

Cînd mă gîndesc, îmi vine să plîng. Ca în vestiar la Bratislava :-) Ştiu că meciul acela nu vă spune mare lucru. Ştiu că numele meu nu mai înseamnă cine ştie ce. Sînt Romică Gabor, am o soţie, doi băieţi, o dependenţă de Hunedoara şi vreau să iau titlul cu CFR Cluj pentru prietenul meu Ando.

Un mare fotbalist, mari ratări şi mari prietenii. O mărturie sinceră

Lăsaţi-mă să ghicesc. Vreţi să aflaţi cine sînt şi de ce băieţii de la ziar s-au apucat să mă dea pe două pagini. Cred că n-am mai prins o poză aşa de mare de prin 1992, ultima mea vară în Divizia A. "Copilul lui Lucescu se retrage!", scria parcă sub fotografie. Tata nu se mai supăra de mult  :-)

Am început la Jiul
Cînd zice Gabor, toată lume mă leagă de Hunedoara. Chiar şi eu m-am agăţat de Hunedoara sau ea de mine. La un an după ce am plecat de acolo, a picat şi ea în "B". Poate vorbim mai încolo despre iubirea asta bolnavă ca o dependenţă.

Primele amintiri din fotbalul adevărat le am însă din Petroşani. Prin 1974, cînd aveam 13 ani, m-am dus la un văr din Vale să dau o probă la Jiul.

Eram titular în faţa lui Lucescu
Minerii m-au oprit imediat, dar nu am rămas decît 4-5 etape. Celor de la Corvinul le-a plăcut de mine.

- Vii la Hunedoara?
- Normal.

- Eşti sigur?
- Da, acolo-i casa mea!

În '79, vă cam plictisesc cu anii, cine-i mai ştie azi?, a venit Mircea Lucescu. Am retrogradat, dar am promovat în campionatul următor. Mă lăudam că eram titular în faţa lui Nea Mircea, care antrena şi juca. Profesorul de 33 de ani era rezerva mea, cum ar veni. Aveam 18 ani.

Cinci într-o "Dacie"

Mi-l amintesc şi pe Răzvan Lucescu, la 8 ani. Mergea peste tot cu noi.

Corvinul arăta ca o echipă trăsnet. Eu, Mişa Klein, Rednic, Ando, Văetuş... Atunci am început să facem exerciţiile 5 contra 2 , pe care le vezi azi la mai toate antrenamentele. A fost invenţia lui Nea Mircea din urmă cu 25 de ani!

Viaţa curgea repede. Îmi amintesc că prin 1981 făceam naveta Hunedoara - Bucureşti cu Dacia lui Lucescu. Cînd coboram în faţa Federaţiei, parcă oprea rata. "Uite echipa naţională!", glumeau cei de acolo. Eram nea Mircea, Rednic, Ando, Klein şi eu într-o singură maşină, cu bagaje cu tot.

"Să fim corecţi! Lucescu a făcut enorm pentru noi, dar şi noi, fotbaliştii de la Corvinul, l-am ajutat ca antrenor. Nu izbuteam unii fără ceilalţi!"

Eu la "naţională"
Am jucat 35 de meciuri pentru echipa naţională. "Ce curaj cîştigător a avut Lucescu să-l bage pe Gabor!", se spunea cînd cîştigam. "Ce caută Gabor ăsta, sînt 30 de atacanţi mai buni ca el?!", se zicea cînd pierdeam.

Bratislava
Ţin minte meciul decisiv de la Bratislava, din 1983. Jucam cu Cehoslovacia şi România nu se mai calificase din '70 la un turneu final. În minutul 10 am tras în bară. Se vedea Franţa. Cu o jumătate de oră înainte de final a centrat Klein, eram primul la minge, un ceh m-a faultat, dar mingea a sărit la Geolgău, care a înscris!

Cehii au venit peste noi şi-mi aduc aminte că şi-au aruncat şi portarul în atac. La ultimul corner, Lung s-a dus buimac către Ştefănescu, arătîndu-l pe portarul lor: "Cine e ăsta în verde?". "Intră la loc, că-ţi explic eu!", i-a zis Costică. În vestiar am plîns de bucurie. Mergam la Euro!

Iubirea
Hunedoara e viaţa mea şi regretul vieţii mele. O să vă explic. Toată lumea a plecat de acolo, iar eu am rămas. Nu ştiu ce a fost cu mine. Nea Mircea a tras să mă aducă la Dinamo. Încet, încet, drumul mi s-a înfundat. La un moment dat, am intrat într-un scandal pe teren, am bătut un arbitru, şi am primit o suspendare mare. Meritată.

Abia acum înţeleg de ce oamenii zîmbesc trist cînd se gîndesc la mine. Am fost Balonul de Aur al Campionatului Mondial de Tineret din Australia, în 1981, cînd România a venit pe 3. "Cangurii de bronz", scriau ziarele. Maradona cîştigase acelaşi trofeu cu doi ani înainte, la Tokyo.

!!!!!!! M-au şi arestat la un meci cu FC Olt
Eram la Corvinul şi jucam la Scorniceşti. Arbitrul m-a eliminat cînd scorul era 2-1 pentru noi, deşi nu făcusem absolut nimic. M-am dus pe banca de rezerve, iar la un moment dat s-a creat un meleu în careul nostru. Arbitrul a acordat penalty. În acel moment, doi miliţieni au venit şi m-au luat de pe bancă. M-am trezit în dubă. Am fost dus la secţie, unde am stat pînă la finalul jocului. Cînd m-am întors, coechipierii erau deja în autocar. Am aflat că pierdusem meciul cu 3-2. Nici în ziua de azi nu ştiu de ce am fost arestat.

Am refuzat şi Steaua
Îmi aduc aminte că eram în armată şi m-au dus în birou la Ilie Ceauşescu, care mi-a spus că voi fi jucătorul Stelei. Cînd m-am întors la Hunedoara şi am spus că plec în Ghencea a ieşit lumea din fabrică şi a făcut mare scandal să nu plec. Apoi, în 1987, înainte de Supercupa Europei, cei de la Steaua au venit din nou după mine cu paşaportul făcut. Conducătorii de atunci m-au ascuns şi am rămas în oraşul meu.

Am încercat ca Lucescu
Mi-am început cariera de antrenor la Corvinul, la fel ca nea Mircea. Eram antrenor-jucător. Combinatul nu mai ajuta echipa. Eram plătit cu maximum 20 de milioane pe lună.
Nu mi-a fost ruşine şi i-am rugat pe Ando şi pe Mircea Rednic să mă ajute şi să mă ia secund la una dintre echipele la care merg ei. Da, am avut probleme cu banii.

Ando mi-a schimbat destinul
Cînd Ando m-a sunat în vară şi m-a întrebat dacă vreau să vin la Cluj, mi-au dat lacrimile. Nu am să uit niciodată acest gest făcut de el. Mă bucur că şi cei din conducerea CFR-ului au fost de acord. Nu ştiu cum voi reuşi vreodată să-i întorc acest gest. Am fost foarte emoţionat. Pierdut de-a binelea. După ce am reuşit să cunosc echipa, m-am liniştit. Fotbalul e acelaşi peste tot.

Timpul liniştit
Viaţa însă e anapoda. Ne întrebăm cînd va veni timpul acela liniştit. Ştiţi unde e? Cum te uiţi aşa, drept, el e mereu în spate, nu în faţă.
Mi-e greu să vorbesc despre ce mi se întîmplă acum. Am ratat de prea multe ori şi mi-e frică. Da, soţia mea e bolnavă. Grav. Fără ajutorul lui Ando probabil că aş fi fost distrus. Sper că timpul va fi blînd cu Gabriela şi o va ajuta.

Iubirea interzisă
Sînt împreună cu Gabriela de cînd eu aveam 18 şi ea 16. Iubirea noastră a fost una interzisă. Părinţii erau profesori şi nu acceptau un ginere fotbalist. Indiferent cît de bun :-) Au trimis-o la facultate la Iaşi. Alergam ca nebunu' acolo. Toată lumea fotbalului aflase povestea. Cînd a vrut să mai ia la Dinamo, Ianul mi-a zis: "Te las 6 luni să joci la Iaşi pînă termină Gabi. Apoi iese profesoară şi veniţi în Bucureşti". Dar ea s-a făcut profesoară la Hunedoara, unde predă şi acum.

Cînd mă gîndesc, îmi vine să plîng. Ca în vestiar la Bratislava :-) Ştiu că meciul acela nu vă spune mare lucru. Ştiu că numele meu nu mai înseamnă cine ştie ce. Sînt Romică Gabor, am o soţie, doi băieţi, o dependenţă de Hunedoara şi vreau să iau titlul cu CFR Cluj pentru prietenul meu Ando.


Amintirile lui Belo
Miodrag Belodedici a povestit o întîmplare dintr-o partidă Steaua - Corvinul în care dorea să îl controleze serios la picioare pe Gabor. "Se tot vorbea de el că e supertalentat. Mi-am zis înainte de meci: Las' că-l aranjez!. Nervoşi pentru că ştia într-adevăr de toate cu mingea, Tudorel Stoica, Boloni şi Bumbescu l-au luat pe sus, iar cînd am vrut să intru şi eu mai tare m-am oprit şi am zîmbit. Ce să-i mai fac? Şi aşa era tăvălugit destul, alb la faţă, l-am lăsat în pace", a povestit Belo.

"Romică a fost unul dintre cei mai talentaţi jucători din România anilor 80'. Lovea perfect mingea cu ambele picioare. Păcat că nu a plecat la o echipă mare. Putea ajunge de talia lui Hagi la cît talent avea"
Gabi Balint

"Lucram de plăcere cu un fotbalist ca el. Romulus Gabor a fost emblema Hunedoarei. Începeam echipa cu el pentru că putea să rezolve un meci de unul singur"
Ion Nunweiller, fost antrenor Corvinul

"Putea fi unul dintre cei mai mari jucători ai Europei"
Zoltan Iaşko

Comentează aici mărturia lui Gabor!

Playtech: INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă