GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  INEDIT

Golgeter în stradă

Articol de - Publicat sambata, 02 februarie 2008 00:00

Cătălin Cursaru, cel mai bun marcator al României în 2002, a ajuns să se antreneze pe alei

Şase băieţi în treninguri albastre. Gata de start. Pe strada Dr. Lister, chiar în faţa intrării în arena din Cotroceni. O pornesc pe străduţa din faţa stadionului, Dr. Dimitrie Grecescu, trec de un camion şi de nişte muncitori care încearcă recondiţionarea unei case din secolul XIX.

La colţ, fac stînga spre Dr. Romniceanu, evită o bătrînică, ce chicoteşte la vederea bărbaţilor, după care intră iar pe Lister şi reiau traseul. Din cînd în cînd, se feresc din calea vreunei maşini. La trei-patru ture se mai face cîte o pauză. Tot aşa vreme de 40 de minute. Pe jos încă e gheaţă, iar afară sînt maximum 4 grade Celsius la ora 9:00 dimineaţa.


Vremuri de glorie
Undeva în centrul grupului este Cătălin Cursaru, fostul golgeter al României în ediţia 2001-2002. Acum 6 ani era obiect de dispută între Steaua, Dinamo şi grupări puternice din Europa. Cotat la milioane de dolari. În aprilie 2002, golul din foarfecă marcat în poarta lui Lobonţ, la un FCM Bacău - Dinamo (4-2), a fost reluat zile în şir de CNN.


Jos de tot
Acum a ajuns la pămînt. Va împlini 30 de ani în martie, este sub contract cu divizionara secundă Progresul Bucureşti, şi a fost exilat la echipa a doua a clubului, care evoluează în liga a patra, pentru că n-a acceptat înjumătăţirea contractului de 35.000 de dolari.


"Nu pot să uit că am fost golgeterul României. Au fost momente frumoase, dar acum trec prin clipe umilitoare. Destinul mi-a întors spatele", oftează Cursaru. Apoi se scutură şi încheie optimist: "Refuz să mă gîndesc că totul s-a sfîrşit, să trăiesc cu nostalgia trecutului. Nu sînt terminat, pot să mai lupt".

"În 2002 am avut oferte de un milion de dolari, dar alţii au cerut trei! Eu nu am refuzat nimic, alţii au refuzat pentru mine"

Cătălin Cursaru

"Vom ajunge în curţile oamenilor"
Alături de Cursaru, alţi doi foşti jucători marcanţi ai Ligii 1, Ionuţ Savu (40 de goluri în prima divizie) şi Claudiu Drăgan (22 de goluri), au fost retrogradaţi la echipa a doua. Motivul e acelaşi: nu acceptă înjumătăţirea salariilor. Toţi au venit liberi de contract. Savu a marcat 5 goluri în acest sezon, Drăgan trei. "Nu e corect, nu e corect!", repetă obsesiv Ionuţ, iar Claudiu îl completează: "O să ajungem să alergăm prin curţile oamenilor! Sînt nişte contracte ce trebuie respectate, nu cerem nimic în plus". Fotbaliştii nu şi-au mai primit salariile de 45 de zile.

"Cătălin e ambiţios, cuminte, are un caracter frumos, poate să revină. În 2002 l-au vrut şi Steaua, şi o echipă din Franţa care dădea un milion şi ceva de dolari pe el"

Gheorghe Poenaru, fostul său antrenor de la FCM Bacău

"Ce gol, ce execuţie! Felicitări lui Cursaru pentru «foarfeca» de Champions League. O să ajungă la o mare echipă în Europa"
Bogdan Lobonţ după FCM Bacău - Dinamo (4-2) din 27 aprilie 2002

35.000 de dolari este salariul anual al lui Cursaru la Progresul

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (28)
 •  07 Ianuarie 2009, 00:42

de unde facem si noi rost de meciul acela memorabil sau un rezumat macar care stiitii sponeti si mie sau care il avetii plz plz plz plz plz

 •  12 Martie 2008, 01:19

cataline i-ti multumim pentru tot ce ai facut . bacaul i-ti va fi intodeauna aproape.te asteptam la noi .

 •  20 Februarie 2008, 15:14

bv catalin hai inapio la fcm bacau avrem, nevoie de atacant

Vezi toate comentariile (28)
Comentează