GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  ATENTATE

Dezvăluiri șocante » Cel puțin unul dintre teroriștii de la Stade de France avea bilet și voia să intre la meci! Ulterior a detonat încărcătura în afara arenei

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 noiembrie 2015 20:07

Aseară în Paris au avut loc atentate în care au murit peste 150 de oameni, iar 300 sînt răniți (Detalii AICI). Trei dintre acestea s-au petrecut lîngă Stade de France, în timpul meciului amical Franța - Germania, 2-0.

Unul dintre atacatori avea chiar bilet la meci și a încercat să intre în arenă, unde erau 80.000 de spectatori, la 15 minute de la începerea partidei. Forțele de ordine și-au dat seama că acesta are un comportament suspect, l-au percheziționat și au descoperit că purta o vestă explozivă!

Atacatorul a fugit și a detonat ulterior încărcătura în afara arenei.

După 3 minute, un alt kamikaze s-a aruncat în aer lîngă Stade de France. La un McDonald's din apropiere a avut loc un al treilea atac. Un civil a murit.

Controlul de la intrarea în stadion a fost ceea ce a prevenit ca la Stade de France să se petreacă o tragedie asemănătoare cu cea de la sala de spectacole Bataclan, unde peste 80 de oameni au fost executați de teroriștii care au pătruns înăuntru.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Campionate
Dragoste cu năbădăi! După ce a cerut-o în căsătorie, Vinicius s-a despărțit din nou de Virginia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (16)
paparazzi
paparazzi  •  15 Noiembrie 2015, 13:29

Si noi comentam aiurea daca se fac perchezitii corporale la portile de acces catre NA

10205708568547632
Vladimir Bogdan  •  15 Noiembrie 2015, 11:08

cum de a reușit să fugă? halal polițiști!.... sper să nu fi negociat cu el - să se ducă mai departe... să nu-i atingă vreo schijă.

ortega
ortega  •  15 Noiembrie 2015, 04:03
Postat de bakunin pe 15 Noiembrie 2015, 01:07

Total de acord!

Cum să dai o *** *** ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează
Close