GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  MOTO GP

Tragedie în MotoGP: Marco Simoncelli a murit în timpul cursei din Malaezia » Ciao, Super Sic

FOTO: Reuters +3   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat luni, 24 octombrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 23 octombrie 2011 23:03

Marco Simoncelli a murit ieri în Grand Prix-ul Malaieziei. După ce s-a dezechilibrat într-un viraj, corpul italianului a fost lovit în plin cu 150 km/h de americanul Colin Edwards la 150 km/h


Marco Simoncelli, pilotul echipei Honda, a murit la Sepang în urma unui groaznic accident petrecut pe pista de la Sepang care conta pentru Grand Prix-ul Malaieziei din MotoGP. Italianul a căzut la ieşirea dintr-un viraj imediat după debutul cursei, iar Colin Edwards (Yamaha) şi Valentino Rossi s-au trezit cu el în faţă. Impactul a fost atît de violent încît casca de protecţie a lui Simoncelli s-a desprins în momentul în care italianul a fost călcat. Simoncelli a rămas întins pe pistă, nemişcat.

Vezi AICI imagini şocante cu accidentul lui Simoncelli!

Americanul Edwards s-a ridicat repede, el fiind cel care i-a provocat moartea colegului, iar Rossi, fără să cadă de pe motocicletă, a continuat cursa. Imediat, organizatorii au anulat cursa, iar Simoncelli a fost dus de urgenţă la clinica circuitului în stop cardio-respirator. Practic, mare lucru nu mai era de făcut, medicii s-au chinuit timp de 45 de minute să-l resusciteze. În cele din urmă, s-au declarat învinşi, constatîndu-i decesul.

Impact la 150 km/h
Colin Edwards a intrat în plin în Simoncelli, şi nu în motocicleta acestuia. Faptul că italianul a rămas fără casca de protecţie e doar un amănunt nesemnificativ pentru că pilotul celor de la Honda oricum ar fi murit din cauza leziunilor interne. Viteza cu care americanul l-a lovit a fost de 150 km/h. De altfel, medicii, în timpul resuscitării, s-au chinuit să-i scoată o mare cantitate de sînge din abdomen.

Poreclit Super Sic
Moartea lui Simoncelli a îndurerat toată Italia. Printre primii care s-au grăbit să transmită mesaje de condoleanţe au fost şi cele două cluburi de fotbal din Milano, Inter şi Milan, pilotul fiind fanul acesteia din urmă. Super Sic moare la 24 de ani, la un an de cînd a intrat în Moto GP, cea mai tare competiţie din motociclism. Era deja un pilot valoros, în 2008 devenind campion mondial la clasa 250 cmc. De unde Super Sic? Sic era numele său de scenă, presa inspirîndu-se de la prescurtarea grafică a numelui său folosită de televiziuni la transmisiile din Moto GP.

25 de piloţi din motociclism şi-au pierdut viaţa, de-a lungul anilor, în cursele care au contat pentru campionatul mondial

Tragediile din moto
Ultima tragedie din motociclism se petrecuse cu un an în urmă. În septembrie 2010, la Grand Prix-ul din San Marino contînd pentru Moto2, japonezul Shoya Tomizawa a căzut de pe motocicletă şi a fost lovit în plin de alţi doi motociclişti, Alex De Angelis şi Scott Redding. Primul l-a călcat pe cap, iar cel de-al doilea a trecut peste el. În 2003, a sfîrşit tragic un alt japonez, Daijiro Kato, asiaticul fiind ultimul pilot care murea într-o cursă din Moto GP pînă la tragedia de acum a lui Simoncelli. Kato a murit la Suzuka după ce s-a izbit de zidul de protecţie cu o viteză de 200 km/h. De atunci, pe circuitul din Japonia se desfăşoară doar curse din Formula 1, cursele de moto fiind mutate la Motegi.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (24)
aurelyan_13
aurelyan_13  •  25 Octombrie 2011, 01:10

Marco Simoncelli a decedat la spital după un accident teribil în cursa de la Sepang! versus Marco Simoncelli a murit în timpul cursei din Malaezia » Ciao, Super Sic si inca una frumoasa din partea ziaristilor : După ce s-a dezechilibrat într-un viraj, corpul italianului a fost lovit în plin cu 150 km/h de americanul Colin Edwards la 150 km/h Simpatici nu?Astia,ziaristii astia!Ca de ei zic!

cosmyn6666
cosmyn6666  •  25 Octombrie 2011, 00:05
Postat de cosmyn6666 pe 25 Octombrie 2011, 00:04

Like!

am uitat sa pun ghilimelele de rigoare...

cosmyn6666
cosmyn6666  •  25 Octombrie 2011, 00:04
Postat de spinoza pe 24 Octombrie 2011, 14:36

Bravo colega! Asa se spune! Dumnezeu sa-l ierte! M-au albit astia cu RIP-ul lor! Peste tot vezi RIP, RIP, RIP! Ce chestie grozava...?! Cum moare unul, hop cu RIP! Sunt cool cand scriu RIP. Unde au vazut ei pe crucea romanului scriind RIP? RIP mai inseamna: - Routing Information Protocol - Remove it Permanently - Research in practice - RIP ceasuri - Raster image processing etc.,etc.,etc. Mai bine spuneti-le DSOIP! Este la fel de cool! DSOIP = Dumnezeu sa-l odihneasca in pace

Like!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează