Articol de Cristina Negrilă - Publicat sambata, 17 septembrie 2022 09:00 / Actualizat sambata, 17 septembrie 2022 10:15
Sunt Cristina Negrilă, editor GSP.ro, și vă aduc săptămânal povești care mi-au atras atenția.
10 ani, 4 operații, 2 ani și jumătate de chimioterapie. Lupta continuă!
- Sebastiano Nela a devenit comentator, după ce a pus ghetele-n cui. A lucrat mulți ani pentru Mediaset (foto: Imago)
Sebastiano Nela, fost campion cu AS Roma în sezonul '82/'83, duce de 10 ani o luptă dură cu cancerul. Într-un interviu acordat pentru Corriere dello Sport, cel pe care prietenii îl alintă Sebino face mărturii răscolitoare despre ultimii 10 ani, de când e mereu în gardă. După ce a descoperit aproape din întâmplare că are cancer de colon, fostul fotbalist a fost de 4 ori operat și a făcut doi ani și jumătate de chimioterapie.
„Sunt momente în care pur și simplu simți că nu mai poți ieși la suprafață”, explică bărbatul de 61 de ani.
Soția și-a dat seama că ceva nu e în regulă cu Sebino când a văzut că mânca foarte puțin și stomacul îi era mereu umflat, așa că a insistat ca el să meargă la medic. A fost, practic, salvarea lui.
„Nouă, bărbaților, ne este mai frică decât femeilor să mergem la medic, avem mereu tendința de a amâna pe altă dată, deși astăzi chiar și cu o simplă analiză de sânge poți înțelege multe lucruri. Nu aș dori nimănui trei ani de chimioterapie, sunt momente în care crezi că nu mai poți ieși din asta... Chimioterapia te vindecă de un lucru, dar îți provoacă alte probleme”.
Zbaterea îndelungată, zilele în care a fost aproape să renunțe, momentele în care și-a văzut fiicele și soția plângând neconsolate, toate l-au rănit în plus. Le-a strâns în brațe și le-a spus că are nevoie de ajutorul lor pentru a merge mai departe.
Legenda lui AS Roma nu se ferește să spună clar că s-a gândit să-și pună capăt zilelor. Nu se teme că fiecare zi ar putea fi ultima, dar nici nu vrea să facă pe grozavul. A găsit în el însuși o putere nebănuită de a continua să riposteze în fața bolii.
- Sebastiano Nela în tricoul lui AS Roma (foto: Imago)
Se pregătește de ani de zile de moarte. O spune direct și fără să clipească: „Am privit-o în ochi ani de zile, m-am trezit de multe ori plângând, m-am gândit de un miliard de ori cum ar fi. Nu știu ce va fi mâine, până la urmă sunt mulțumit de persoana care sunt, pot să mor, nu am regrete”.
Mărturia fostului fotbalist devine tot mai intimă, își expune trăirile fără să spoiască realitatea în culori vesele: „M-am gândit de multe ori să mă sinucid în anii grei ai bolii, dar nu am găsit niciodată curajul”.
Sebino nu driblează cuvintele, se confesează fără ocolișuri. Nu a găsit curajul să se sinucidă, a găsit curajul să trăiască, să continue să lupte în ciuda suferinței care l-a strâns ca o menghină. Iar asta e cu siguranță cea mai mare victorie a lui. Un fundaș luptător pe teren, dar și în afara lui.
Tragediile din familia lui Sebastiano Nela i-au umbrit în permanență liniștea. Tatăl, unchiul și una dintre surorile lui s-au stins din cauza cancerului. „Uneori mă întreb «De ce?!». Familia mea a fost distrusă de boala asta nenorocită. E o experiență care te anihilează. Vezi atât de mulți oameni în suferință și atunci începe adevăratul calvar.
Când jucam fotbal am avut multe accidentări și pentru toate exista o explicație, acum însă, nu am vreo explicație. Tumora nu poate fi controlată și mi-a dat multe bătăi de cap. M-a ajutat mult caracterul meu pentru a merge înainte. Trebuie să fii puternic și să fii pozitiv. La fel de important e să îți stabilești un obiectiv, iar al meu e să fiu bine.
Medicina a evoluat, dar singura armă reală pe care o avem toți la îndemână este prevenția.
Au trecut 10 ani de la prima operație, astăzi fac ce făceam și înainte. Dar nu se termină niciodată. Cei care au învins cancerul trăiesc cu teama că acesta ar putea reveni. La fiecare 5 luni fac analize, cu două zile înainte încep deja să am emoții. Cum trăiesc? Cu speranța.
Sebino continuă să țină garda sus. Nicio clipă nu ne este promisă și el știe asta mai bine decât mulți dintre noi. Pe lângă obiectivul de a fi bine, legenda lui AS Roma mai are un vis: „Știi ce? Toți trebuie să plecăm la un moment dat. Visăm, în cel mai bun caz, la o moarte demnă. Eu am o singură dorință: să-mi conduc fetele, pe Ludovica și Virginia, la altar în ziua în care se vor căsători. E singurul lucru pe care-l mai cer. Vă promit, fetele mele, voi fi acolo în ziua aia. Și voi fi foarte elegant”.
Antony, din „micul Iad” al favelei în „Teatrul viselor”
Brazilianul Antony, transferat în această vară de Manchester United de la Ajax, n-a avut o copilărie ușoară, dar a fost una fericită în ciuda tuturor lipsurilor cu care s-a confruntat.
Antony a început fotbalul la Sao Paulo în 2010. În 2020 a ajuns în Europa, la Ajax, iar în august 2022, mutarea lui în „Teatrul viselor” a reprezentat cel mai scump transfer al verii: 100 de milioane de euro.
Antony s-a născut și a crescut în Osasco, Brazilia. Regiunea era numită „Micul Iad”, iar confesiunea fotbalistului ne face să înțelegem de ce:
Am fost un băiat modest crescut într-o favelă. Nu aveam ghete să joc, nu aveam un dormitor, dormeam pe o canapea. Trăiam în mijlocul unei favele, iar 20 de metri mai încolo stăteau traficanții de droguri.
Uneori, duminica, ne uitam la un meci și venea un miros puternic de canabis la noi în casă. Eu, fratele și sora mea plângeam de multe ori, ne țineam în brațe și ne gândeam la situația noastră, nu știam ce se va alege de noi.
Au fost momente dificile, ne trezeam de multe ori la 3 dimineața pentru că aveam casa inundată. Scoteam apa afară și ne păstram chiar și în situația asta zâmbetul”.
- Antony alături de părinții, sora și fratele lui (foto: instagram/Antony Santos)
Zâmbetul pare a fi ultimul lucru pe care-l poate pierde un brazilian. În ciuda greutăților, a lipsurilor, a dramelor, brazilienii zâmbesc și cumva merg mai departe. Uneori, pare a fi o superputere: în mijlocul iadului să găsești forța de a celebra viața, de a te bucura de fiecare clipă în care ești pe Pământ.
„Mereu am iubit fotbalul și mereu am avut acest plan în minte: să fiu fotbalist și să-mi ajut familia”. Iar odată cu transferul în Europa, la Ajax, și acum, cu mutarea la United, Antony le poate oferi celor dragi tot ce au nevoie. Iar zâmbetul lor nu mai e acoperit de lacrimi.
Dar Antony nu are grijă doar de cei din familia sa, ci se gândește și la alții. Micuța Larissa știe cel mai bine ce fel de om este brazilianul. L-a cunoscut în perioada în care acesta juca la Sao Paulo și de atunci au legat o frumoasă prietenie.
La început, în semn de solidaritate și pentru a-i da curaj fetiței, Antony s-a ras în cap. A vizitat-o periodic și a decis să celebreze fiecare gol marcat arătând cu degetele litera „L” și dedicându-i micuței reușitele. După ce i s-a născut fiul, Lorenzo, gestul lui Antony a căpătat o dublă semnificație: „Așa voi sărbători fiecare gol pentru tot restul carierei mele, dedicându-le reușitele lor”.
- Larissa și Antony (foto: instagram/Antony Santos)
„Micuța prințesă”, așa cum o alintă jucătorul lui United, are acum 10 ani. Și cu ajutorul lui Antony a ieșit învingătoare dintr-o luptă nedreaptă și inegală cu cancerul.
Când a ajuns la Ajax, jucătorul n-a uitat de mica lui prietenă și a invitat-o în Olanda, alături de familie. Când s-au revăzut, fetița i-a sărit în brațe, iar Antony a plâns de fericire pentru că semnele bolii dispăruseră de pe chipul copilei.
- Larissa și Antony (foto: instagram/Antony Santos)
Revelația din ciclism ar fi putut scrie istorie în fotbal
Remco Evenepoel a visat de când avea 5 ani să fie fotbalist profesionist. A început să joace pe postul de portar la juniorii lui Anderlecht, după care a fost reprofilat mijlocaș defensiv. A trecut apoi la PSV și a ajuns să evolueze pentru echipele de U15 și U16 ale Belgiei. A atins un nivel foarte bun, fiind adesea căpitanul echipelor pentru care a jucat ca mijlocaș defensiv sau fundaș stânga.
- Remco (centru) la naționala Belgiei
În 2017, a lăsat fotbalul pentru ciclism. Nu mai prindea echipa prea des și a decis să renunțe la visul de a triumfa în sportul rege.
„Nu voiam să mai joc fotbal, nu-mi mai făcea nicio plăcere. Am realizat asta când ajunsesem să deschid TV-ul doar ca să mă uit la competițiile de ciclism. La un moment dat, am luat bicicleta tatălui meu și am ieșit la o plimbare. O săptămână mai târziu, m-am înscris la prima mea cursă”, explică belgianul de 22 de ani.
A decis să urmeze pașii tatălui său, fostul ciclist profesionist Patrick Evenepoel. După primul său sezon la juniori, pe care l-a dominat total, Remco a fost numit „noul fenomen al ciclismului belgian”. A ajuns să fie comparat adesea cu Eddy Merckx, belgianul legendar de la inceputul anilor '70, care are aproape toate recordurile din ciclismul profesionist, fapt pentru care a fost poreclit „Canibalul”.
În primii doi ani, dintr-un total de 45 de zile de concurs a câștigat de 35 de ori! A participat la cele mai importante competiții de ciclism și și-a reprezentat țara și la Jocurile Olimpice, scrie cyclingweekly.com.
Încă de pe vremea când era încă fotbalist, duminicile și le petrecea pe bicicletă, unde parcurgea distanțe de cel puțin 100 de kilometri. Antrenorii îi recomandau s-o lase mai moale, să se odihnească, dar puștiul nici nu voia să audă. Ducea fără emoții 3 meciuri într-o săptămână, iar când colegii săi încetineau motoarele în ultimele 20 de minute, el părea că abia a intrat pe teren. „Testele lui fizice erau mult mai bune decât ale jucătorilor de la U23”, povestește unul dintre preparatorii fizici care au lucrat cu el.
Când recordul lui era în pericol, voia să știe cine era jucătorul care-i făcea concurență. De obicei, era vorba despre Hannes Delcroix (n.r. - fost jucător al lui Anderlecht, în prezent împrumutat la RKC Waalwijk), iar Remco făcea tot posibilul să se antreneze mai mult și să fie și mai bun.
În acest an, Remco a câștigat și prima sa clasică-monument, Liege-Bastogne-Liege, o performanță pe care alți rutieri de același profil, de exemplu Alberto Contador, nu au reușit-o în toată cariera.
- foto: instagram/Remco Evenepoel
În urmă cu câteva zile, tânărul a bifat cel mai important succes din cariera de ciclist: primul său Mare Tur, cel al Spaniei, devenind primul belgian care reușește asta în ultimii 45 de ani! În semn de apreciere, Piața Mare din Bruxelles a fost luminată în roșu pentru Remco.
- (foto: Philippe Close/twitter)
Acest triumf al său îi permite să țintească mai sus, la Turul Franței, cea mai importantă competiție de ciclism din lume.
Până la următoarea întâlnire pe mail, vă aștept pe GSP.ro pentru știrile de zi cu zi. Iar dacă aveți ceva să-mi spuneți, poate chiar o poveste sensibilă de semnalat, îmi puteți scrie oricând la adresa de mail [email protected].
