Gol pentru bunica » A învins de două ori cancerul și joacă iar la 35 de ani + Lacrimile lui Ronaldinho

Gol în memoria bunicii

În etapa a 4-a din Premier League, Liverpool a învins-o la scor, 9-0, pe Bournemouth, iar Harvey Elliott și-a trecut numele pe lista lungă a marcatorilor. Pentru ceilalți care înscriseseră, golurile erau doar un număr, pentru Harvey reușita din minutul 6 era specială. În săptămâna meciului, bunica puștiului de 19 ani a murit, dar el a decis să joace în ciuda dramei din familie.

În fața unui stadion plin, puștiul a evoluat excelent. Când Firmino l-a lansat către poartă, Harvey a trimis un șut superb în plasă. Cu fața în palme, s-a așezat în genunchi și lacrimile au început să-i curgă, iar colegii de echipă s-au adunat în jurul lui pentru a sărbători împreună reușita. Când s-a ridicat, cu ochii încă înlăcrimați și gesturi largi către cer, adolescentul și-a făcut cruce și a privit în sus. Acolo unde s-a „mutat” bunica, îngerul lui păzitor.

La interviul de după meci, puștiul a fost din nou copleșit de emoție și l-au năpădit lacrimile: „Bunica a murit acum câteva zile, așa că golul ăsta i-l dedic ei”.

Apoi, a postat pe contul de Instagram o imagine și un mesaj pentru ea: „Victoria asta a fost pentru tine, bunico. Odihnește-te în pace, regina mea”.

• Imaginea postată de Harvey pe Instagram, în care apare alături de bunica lui

Nu vreau să minimalizez prestația nimănui în acest meci, dar aș vrea să subliniez ceea ce a făcut Harvey, ținând cont de circumstanțele în care a jucat. A dat dovadă de multă maturitate și de o forță incredibilă de caracter pentru vârsta lui. Tragedia din familie l-a afectat foarte mult, dar a găsit în el puterea și profesionalismul să iasă pe teren și să joace incredibil.

Când eram un tânăr jucător, venit de la juniorii lui Sunderland, credeam că totul e lapte și miere în viața jucătorilor de la echipa mare, în ochii mei erau superoameni. Mulți cred asta încă, dar nu e deloc așa.

Nu ești imun la drame, la bolile celor dragi, la problemele pe care le au copiii sau oricare alte probleme cu care se confruntă orice om. Trebuie să le ții piept așa cum face toată lumea, iar Harvey s-a descurcat admirabil.

E un puști talentat, dar uneori uităm că încă e un adolescent și performanța pe care a avut-o în situația în care a aflat despre pierderea bunicii e ceva de care el și familia ar trebui să fie foarte mândri. 

- Jordan Henderson

A învins cancerul de două ori și joacă din nou la 35 de ani

Eduardo, fundaș dreapta la Sport Recife, a revenit pe teren după mai bine de un an de absență. Fotbalistul de 35 de ani s-a recuperat după o a doua tumoare la piciorul drept și a fost trimis pe teren în minutul 68 al meciului cu Ituano. N-a putut să împiedice înfrângerea echipei sale, 1-4, dar a reușit ceva mai important: să joace iar fotbal, după ce părea că problemele de sănătate i-au pus capăt carierei.

„Am suferit mult, dar sunt fericit acum că-mi pot relua viața. Doctorii mi-au zis că nu voi mai putea juca. Am reușit, însă, copiii mei mă pot vedea pe teren. Am depășit greutățile cu ajutorul familiei și al prietenilor. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături.

Am avut de două ori cancer și nu mi-a fost deloc ușor să mă refac. Sunt viu, pot juca și sper să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele”, a explicat Eduardo.

Apărătorul brazilian a plâns la ieșirea de pe teren și l-a impresionat chiar și pe comentatorul partidei.

„Când m-am documentat pentru meciul acesta și am citit despre drama prin care a trecut trebuie să recunosc că m-am emoționat. A fost copleșitor să-i aflu povestea. Când a intrat pe teren, atenția mea s-a îndreptat către el, către omul care a reușit să învingă boala. Mă bucur că povestea lui e una cu final fericit. Sper să învățăm toți să prețuim mai mult viața, îl îmbrățișez. Dumnezeu să te binecuvânteze, Eduardo!”

În 2019, când juca la Chapecoense, Eduardo a primit un diagnostic teribil: tumoare osoasă la tibie. S-a recuperat greu, dar totul părea că se reașază firesc pentru fotbalist. Doi ani mai târziu însă, când juca în tricoul echipei America-MG, a resimțit dureri la același picior.

Pe 20 iulie 2021, a fost schimbat la pauză, după ce a primit o lovitură. A urmat o lungă perioadă de analize, tratament, teamă, nesiguranță. A fost diagnosticat din nou cu tumoare osoasă la același picior.

Un an mai târziu, a pășit iar pe gazon: „E o zi specială, n-a fost ușor pentru mine și nici pentru cei dragi. Fosta echipa nu mi-a oferit niciun sprijin, mi-am plătit singur operația, am căutat medici alături de impresarul meu. Au fost clipe grele, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine și pot fi din nou aici. Sunt mult mai motivat decât înainte, sper că povestea mea va inspira mulți oameni”.

Un nou început la 35 de ani, vârstă la care mulți se retrag. Eduardo a fentat însă moartea. De două ori. Și vrea doar să joace fotbal cât îl mai țin picioarele.

Lacrimile lui Ronaldinho

Pe terenul de fotbal, Ronaldinho a părut întotdeauna fericit. Avea totul sub control și pe adversari la degetul mic. S-a născut cu un talent uriaș, a învățat să joace alături de băieții mai mari, mult mai mari decât el, în favelă.

• foto: Imago

Fratele Roberto juca deja la profesioniști, în tricoul lui Grêmio, dar João, tatăl băieților, le spunea tuturor celor care voiau să-l asculte: „Roberto e bun, dar uitați-vă la fratele lui mai mic care vine din urmă”. Iar cel mic avea să fie mare de tot. 

Cu posibilități materiale reduse, dar cu o uriașă dragoste pentru fotbal, Ronaldinho a mai învățat de la tatăl lui că e important să fie fericit pe teren. Să zâmbească, să joace cu bucurie: „Fotbalul înseamnă distracție, scopul meu e să împart bucurie, iar bucuria vine din libertatea pe care o am pe teren”.

Ronaldinho și-a pierdut tatăl când avea 8 ani.

Când Roberto a semnat un contract de profesionist cu Grêmio, familia s-a mutat din căsuța de lemn din Porto Alegre, în care trăise până atunci, într-o vilă cu piscină dintr-o zonă bună. Din nefericire, în ziua în care Roberto își sărbătorea majoratul, João a suferit un stop cardiac în timp ce înota în piscină. Ronaldinho era doar un copil și n-a înțeles prea bine când i s-a spus că tatăl lui nu mai este. Abia peste ani, mulți ani, avea să realizeze că a acoperit tristețea uriașă din sufletul său cu acel zâmbet molipsitor pe care-l afișa pe teren ascultând un sfat al tatălui său.

Pe teren, Ronaldinho a fost ghidat mereu de vocea părintelui său: «Joacă liber, joacă simplu, doar joacă-te cu mingea! Fă-o cu bucurie, indiferent ce vor zice antrenorii. Creativitatea ta te va duce mai departe». 

Tata mi-a spus mereu că unul dintre cele mai complicate lucruri e să joci simplu.

Când a câștigat Balonul de Aur, Ronaldinho a fost cuprins de o tristețe imensă. În ceea ce alții vedeau cea mai fericită zi din cariera brazilianului, el doar simțea golul din viața lui: lipsa omului care a crezut cel mai mult în el. 

João nu a apucat să se bucure de succesul pe care însă era convins că Ronaldinho îl va avea. Când l-au văzut plângând cu trofeul în brațe, mulți s-au gândit că sunt lacrimi de fericire. A dezvăluit ulterior că a plâns pentru că părintele său nu a avut ocazia să vadă ce a reușit.

• Ronaldinho, supravegheat îndeaproape de fratele său

Tatăl meu mi-a spus că e mai bine să învăț să stăpânesc mingea desculț pentru a crea o legătură aparte și i-am promis că o voi stăpâni ca nimeni altul. Adevărul era că nu avea bani să-mi cumpere o pereche de ghete. 

Când am câștigat Balonul de Aur, nu am plâns de bucurie, am plâns pentru că nu-l aveam pe tatăl meu alături de mine.

- Ronaldinho

Până la următoarea întâlnire pe mail, vă aștept pe GSP.ro pentru știrile de zi cu zi. Iar dacă aveți ceva să-mi spuneți, poate chiar o poveste sensibilă de semnalat, îmi puteți scrie oricând la adresa de mail [email protected].