Articol de GSP - Publicat luni, 09 noiembrie 2009 00:00 / Actualizat luni, 21 februarie 2011 17:06
Anglia. Londra. Stamford Bridge. Nu, nu este adresa pe care şi-o însuşeşte GPS-ul lui Roman Abramovici în momentul în care rusul pronunţă într-o engleză aproximativă "Chelsea". Este mult mai mult de-atît. Locul în care The Blues au depăşit rînd pe rînd obstacolele din calea mediocrităţii, stadionul unei echipe excluse din nebunia derby-urilor din capitală, dar sinonim astăzi cu luxul sportiv absolut.
Ce a ridicat brandul Chelsea în ochii Europei şi ai lui Abramovici, care a decis în 2003 să-l transforme într-un fond de investiţii bazat pe un "capital nelimitat"? Reconstruit din nimic, clubul şi-a cîştigat respectul treptat, a dat la schimb conservatorismul pe fantezia unor jucători ca Gullitt, Mark Hughes, Zola, Vialli sau Di Matteo şi a propus o istorie proprie a evenimentelor.
Da, în echipa care a schimbat percepţia majorităţii despre albaştri era şi Dan Petrescu, omul de care se leagă îndreptăţit speranţele Ligii I la un loc în primăvara europeană. Prietenul său cel mai bun din linia de mijloc pe care Gullitt a obligat-o să explice înţelesul "sexy football"-ului în Premier League, Roberto Di Matteo, are o poveste asemănătoare cu a românului. Şi-a început cariera de antrenor întîmplător, iubeşte Londra şi a acceptat să-şi investească speranţele într-un proiect pe care puţini l-au văzut coerent.
The Premier League Dream
- Schaffhausen, Zurich, Roma, Londra. Nu e tocmai povestea unui italian veritabil.
- Asta îmi spune şi soţia mea. :) Am crescut într-o familie de muncitori, dar am fost mereu fericit. Mi-am putut urma visul, am ajuns să joc fotbal şi să fiu convocat în echipa naţională a Italiei, am evoluat la Chelsea, am cîştigat trofee, mi s-au întîmplat multe lucruri frumoase în carieră şi prefer să le evidenţiez pe acestea decît să le regret pe cele pe care le-am ratat.
- Te-ai transferat în Premier League într-un moment în care nici întrecerea internă din Anglia, nici Chelsea, nu erau în topul european.
- Am făcut o alegere foarte bună! Mi-a fost uşor să mă adaptez, am avut un noroc extraordinar să am colegi care să mă poată face să trec repede peste perioada de acomodare. I-am întîlnit pe Zola, Gullitt, Vialli, jucători care evoluaseră în Serie A şi alături de care am obţinut pînă la urmă succese fantastice.
- Se poate spune că un jucător plecat din Serie A beneficiază de un "avantaj tactic" în momentul în care ajunge într-un alt campionat. Ai simţit asta?
- Gullitt jucase mult timp în Italia, aşa că metodele lui de pregătire erau asemănătoare celor pe care le cunoşteam. Am avut o perioadă extraordinară la Chelsea, forţa grupului a contat foarte mult şi am simţit întotdeauna că progresăm împreună. Atît ca echipă, cît şi ca ansamblu, ca societate.
"Feriţi-vă de Ronaldo!" :)
- Aşa e, a urmat o perioadă extraordinară pentru tine ca parte din acel grup.
- Ce amintiri frumoase! Am cîştigat Cupa Ligii, Cupa Angliei, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, astea sînt lucrurile pe care le reţii în momentul în care te retragi. Nu mai contează cît munceşti, ce sacrificii faci, cît timp vezi că lucrul pentru care te lupţi zi de zi se realizează.
- Eşti marcatorul celui mai rapid gol dintr-o finală de Cupa Angliei disputată pe vechiul Wembley. Ai simţit vreun regret cînd "Templul" a fost dărîmat? :)
- Cum spuneam, rămînem cu amintirile. Poate că pare un clişeu, dar victoria finală mi-a dat o bucurie mult mai mare decît faptul că am înscris. Wembley-ul e un stadion care te invită la spectacol, nu ai cum să nu vrei să joci măcar o dată acolo. Noua arenă e superbă, mă bucur că fac şi eu parte din istoria unuia dintre simbolurile fotbalului britanic.
- Ai evoluat alături de, dar şi împotriva unor mari campioni. Ce oameni preferai să ai în echipa ta şi pe cine îţi doreai să eviţi ca adversar?
- Oh, asta e greu de spus. E normal să-i vrei în unsprezecele tău pe Zola sau Maldini, şi e bine să te fereşti de brazilianul Ronaldo :)
Prietenul Dan Petrescu
- Dan Petrescu?
- (rîde) A, Dan! Avem atîtea clipe incredibile la Chelsea, dar cele mai frumoase rămîn cele trăite în teren. Atunci cînd pui mîna pe metalul rece al unei cupe îţi dai seama cu adevărat ce momente contează, aşa s-a întîmplat şi în cazul generaţiei noastre. Eram cu toţii amici, ieşeam împreună în oraş şi puteam să spunem glume fără să ne temem că nu vom fi înţeleşi de ceilalţi, au fost vremuri pe care nu ai cum să le uiţi.
- Ai avut mulţi antrenori importanţi în carieră, dar ai recunoscut că Arrigo Sacchi te-a impresionat. Ce poate să facă un tehnician pentru a se face plăcut de jucători atît de diferiţi, fiecare cu personalităţi puternice, cum sînt cei din Squadra Azzurra?
- Am învăţat de la toţi cei alături de care am lucrat, iar Sacchi este unul dintre oamenii importanţi pentru mine. Atenţia la detalii, felul în care înţelegea în primul rînd omul şi abia apoi fotbalistul, nu au cum să te lase indiferent. E o meserie în care trebuie să fii informat, să asculţi ce ţi se spune şi să nu scapi nimic din vedere.
- Eşti tu însuţi în postura celor despre care vorbeai. Allenatore sau manager? :)
- Am încercat să iau cîte puţin din toate culturile pe care le-am întîlnit. Nu pot să spun că mă încadrez într-un tipar, nu îmi place să mă limitez la un anumit stil. De aceea, fac mereu tot posibilul să inovez, să aduc elemente surprinzătoare în viaţa grupului din care fac parte.
- MK Dons a fost la un pas de promovarea în Championship anul trecut, iar obiectivul pe care noua ta echipă, West Brom, îl are acum este promovarea în elită. Eşti la un pas de Premier League!
- Fotbalul e lucrurl la care, pînă la urmă, vreau să cred că mă pricep. Jucătorii au încredere în mine şi sînt receptivi la ceea ce le transmiţ, însă tu, ca antrenor, trebuie să fii primul care este convins de lucrul pe care îl spui. E bine să o iei pas cu pas, să nu grăbeşti lucrurile, iar timpul decide totul. Inclusiv dacă peste un an vom juca împotriva lui Chelsea, Arsenal sau Manchester united în loc de Peterborough ori Swansea.
Ales manager la MK Dons dintr-o listă cu 40 de candidaţi!
După ce s-a retras, Roberto a urmat programul Şcolii Europene de Economie de la Londra pentru a-şi definitiva studiile, dar nu a neglijat nici fotbalul. Italianul a comentat pentru televiziunea elveţiană partidele de la Campionatul European din 2008, dar a efectuat şi cursurile pentru obţinerea licenţei de antrenor.
"Atunci am simţit cu adevărat că vreau să revin, aveam în interior o dorinţă extraordinară să fac din nou ceva important în fotbal. Am primit un telefon de la MK Dons, am zis să mă prezint la interviu, nu era decît o experienţă din care puteam să învăţ", îşi aminteşte cu modestie Di Matteo. Presa britanică a dezvăluit, însă, că italianul le-a luat faţa altor 40 de manageri care aplicaseră pentru job, printre cele mai importante CV-uri numărîndu-se cele ale lui Steve Cotterill sau Ian Holloway.
Succesul pe care l-a avut încă din primul sezon cu Dons, unde a ratat de puţin promovarea în Championship, le-a confirmat intenţiile conducătorilor lui WBA, care au decis să-i ofere un contract după despărţirea de Tony Mowbray, în vară.
S-a retras la doar 31 de ani
Roberto Di Matteo a fost nevoit să renunţe la cariera profesionistă din cauza unei accidentări cumplite, suferite în timpul unei partide pe care Chelsea a disputat-o în Cupa UEFA contra elveţienilor de la St. Gallen. Obligat să ia o pauză de un an şi jumătate după fractura suferită în acel joc, mijlocaşul italian a încercat să revină, însă în februarie 2002 şi-a anunţat retragerea definitivă la numai 31 de ani! Di Matteo putea chiar să-şi piardă piciorul, fiind supus la nu mai puţin de 10 intervenţii chirurgicale într-un interval de numai cîteva săptămîni.
Recordman pe Old Wembley
Fostul internaţional italian este deţinătorul unor recorduri ce nu mai pot fi doborîte de viitorul fotbalului britanic. Astfel, mijlocaşul este autorul celui mai rapid gol din istoria unei finale de Cupa Angliei jucate pe vechiul Wembley (a înscris în secunda 43 a jocului cu Boro din 97, încheiat 2-0 pentru Chelsea), dar şi ultimul marcator pe arena londoneză într-un joc din aceeaşi competiţie (în 2000, tot într-o finală cîştigată în faţa lui Aston Villa). De asemenea, Di Matteo se poate mîndri că, în momentul achiziţionării sale, a fost cel mai scump fotbalist din istoria "The Blues", care i-au plătit lui Lazio în 1996 4,9 milioane de lire în schimbul serviciilor sale.
Îl invidiază pe Arsene Wenger pentru că a antrenat în Japonia :)
Managerul lui West Bromwich Albion pare să fie mai tentat de latura spirituală a vieţii decît de contractele avantajoase ce ar putea să apară în cazul în care va obţine rezultate bune cu gruparea din Championship League. Di Matteo mărturiseşte că îl invidiază pe Arsene Wenger, tehnicianul lui Arsenal, care a antrenat în Japonia înainte să ajungă pe banca "Tunarilor": "E o experienţă uluitoare, mi-ar plăcea s-o trăiesc într-un moment al carierei. Acum sînt sub contract, dar nu poţi şti ce se întîmplă. În fiecare loc poţi găsi lucruri de învăţat, cu atît mai mult în Orient, unde cultura este cu adevărat fascinantă".
Roberto Di Matteo despre:
- Cristiano Ronaldo, Ronaldinho, Messi: "Dintre cei 3 îl aleg fără să stau pe gînduri pe Messi. E cel mai bun din lume în acest moment!"
- echipa momentului în fotbalul european: "Barcelona, e imposibil să nu-ţi placă!"
- criza financiară: "Auch! Ne-a afectat pe toţi, deci şi pe mine. Şi pe voi, nu?" :)
- recordurile pe care le deţine la Chelsea: "Au trecut în planul secund pentru mine, bucuria colectivă a contat mereu"â
- relaţia cu suporterii lui Chelsea: "Am fost corect cu ei şi m-au apreciat mereu. Am încercat să dau mereu tot ce am avut mai bun, am intrat cu aceeaşi determinare la fiecare meci şi cred că de aceea am reuşit să le intru în suflet".
Schaffhausen, FC Zurich, Aarau, Lazio şi Chelsea sînt echipele pentru care a evoluat Di Matteo (39 de ani) în carieră
FA Cup ('97. '00), Cupa Ligii ('98), Community Shield ('00), Cupa Cupelor ('98), Supercupa Europei ('98) sînt trofeele cîştigate de mijlocaş cu Chelsea
34 de selecţii şi două goluri a înscris italianul în Squadra Azzurra
26 de ani trecuseră de cînd Chelsea nu mai cîştigase nici un trofeu în 97, atunci cînd The Blues şi-au adjudecat Cupa în finala cu Boro, 2-0
Di Matteo este un om care vede viaţa dincolo de fotbal. E inteligent, poţi să discuţi cu el multe alte lucruri în afară de cele strict legate de fenomen, oricine poate să înveţe din eperienţa pe care o are.
Gabriele Marcotti, jurnalist The Times
Mulţi mi-au pus la îndoială raţionamentul în momentul în care l-am angajat pe Roberto. Rezultatele pe care le-a obţonut nu fac decît să-mi dea dreptate. Are o personalitate puternică, e omul care poate duce un club spre performanţă în adevăratul sens al cuvîntului
Peter Winkelman, patron MK Dons
Anglia. Londra. Stamford Bridge. Nu, nu este adresa pe care şi-o însuşeşte GPS-ul lui Roman Abramovici în momentul în care rusul pronunţă într-o engleză aproximativă " Chelsea". Este mult mai mult de-atît. Locul în care The Blues au depăşit rînd pe rînd obstacolele din calea mediocrităţii, stadionul unei echipe excluse din nebunia derby-urilor din capitală, dar sinonim astăzi cu luxul sportiv absolut.
Ce a ridicat brandul Chelsea în ochii Europei şi ai lui Abramovici, care a decis în 2003 să-l transforme într-un fond de investiţii bazat pe un "capital nelimitat"? Reconstruit din nimic, clubul şi-a cîştigat respectul treptat, a dat la schimb conservatorismul pe fantezia unor jucători ca Gullitt, Mark Hughes, Zola, Vialli sau Di Matteo şi a propus o istorie proprie a evenimentelor.
Da, în echipa care a schimbat percepţia majorităţii despre albaştri era şi Dan Petrescu, omul de care se leagă îndreptăţit speranţele Ligii I la un loc în primăvara europeană. Prietenul său cel mai bun din linia de mijloc pe care Gullitt a obligat-o să explice înţelesul "sexy football"-ului în Premier League, Roberto Di Matteo, are o poveste asemănătoare cu a românului. Şi-a început cariera de antrenor întîmplător, iubeşte Londra şi a acceptat să-şi investească speranţele într-un proiect pe care puţini l-au văzut coerent.
The Premier League Dream
- Schaffhausen, Zurich, Roma, Londra. Nu e tocmai povestea unui italian veritabil.
- Asta îmi spune şi soţia mea. :) Am crescut într-o familie de muncitori, dar am fost mereu fericit. Mi-am putut urma visul, am ajuns să joc fotbal şi să fiu convocat în echipa naţională a Italiei, am evoluat la Chelsea, am cîştigat trofee, mi s-au întîmplat multe lucruri frumoase în carieră şi prefer să le evidenţiez pe acestea decît să le regret pe cele pe care le-am ratat.
- Te-ai transferat în Premier League într-un moment în care nici întrecerea internă din Anglia, nici Chelsea, nu erau în topul european.
- Am făcut o alegere foarte bună! Mi-a fost uşor să mă adaptez, am avut un noroc extraordinar să am colegi care să mă poată face să trec repede peste perioada de acomodare. I-am întîlnit pe Zola, Gullitt, Vialli, jucători care evoluaseră în Serie A şi alături de care am obţinut pînă la urmă succese fantastice.
- Se poate spune că un jucător plecat din Serie A beneficiază de un "avantaj tactic" în momentul în care ajunge într-un alt campionat. Ai simţit asta?
- Gullitt jucase mult timp în Italia, aşa că metodele lui de pregătire erau asemănătoare celor pe care le cunoşteam. Am avut o perioadă extraordinară la Chelsea, forţa grupului a contat foarte mult şi am simţit întotdeauna că progresăm împreună. Atît ca echipă, cît şi ca ansamblu, ca societate.
"Feriţi-vă de Ronaldo!" :)
- Aşa e, a urmat o perioadă extraordinară pentru tine ca parte din acel grup.
- Ce amintiri frumoase! Am cîştigat Cupa Ligii, Cupa Angliei, Cupa Cupelor, Supercupa Europei, astea sînt lucrurile pe care le reţii în momentul în care te retragi. Nu mai contează cît munceşti, ce sacrificii faci, cît timp vezi că lucrul pentru care te lupţi zi de zi se realizează.
- Eşti marcatorul celui mai rapid gol dintr-o finală de Cupa Angliei disputată pe vechiul Wembley. Ai simţit vreun regret cînd "Templul" a fost dărîmat? :)
- Cum spuneam, rămînem cu amintirile. Poate că pare un clişeu, dar victoria finală mi-a dat o bucurie mult mai mare decît faptul că am înscris. Wembley-ul e un stadion care te invită la spectacol, nu ai cum să nu vrei să joci măcar o dată acolo. Noua arenă e superbă, mă bucur că fac şi eu parte din istoria unuia dintre simbolurile fotbalului britanic.
- Ai evoluat alături de, dar şi împotriva unor mari campioni. Ce oameni preferai să ai în echipa ta şi pe cine îţi doreai să eviţi ca adversar?
- Oh, asta e greu de spus. E normal să-i vrei în unsprezecele tău pe Zola sau Maldini, şi e bine să te fereşti de brazilianul Ronaldo :)
Prietenul Dan Petrescu
- Dan Petrescu?
- (rîde) A, Dan! Avem atîtea clipe incredibile la Chelsea, dar cele mai frumoase rămîn cele trăite în teren. Atunci cînd pui mîna pe metalul rece al unei cupe îţi dai seama cu adevărat ce momente contează, aşa s-a întîmplat şi în cazul generaţiei noastre. Eram cu toţii amici, ieşeam împreună în oraş şi puteam să spunem glume fără să ne temem că nu vom fi înţeleşi de ceilalţi, au fost vremuri pe care nu ai cum să le uiţi.
- Ai avut mulţi antrenori importanţi în carieră, dar ai recunoscut că Arrigo Sacchi te-a impresionat. Ce poate să facă un tehnician pentru a se face plăcut de jucători atît de diferiţi, fiecare cu personalităţi puternice, cum sînt cei din Squadra Azzurra?
- Am învăţat de la toţi cei alături de care am lucrat, iar Sacchi este unul dintre oamenii importanţi pentru mine. Atenţia la detalii, felul în care înţelegea în primul rînd omul şi abia apoi fotbalistul, nu au cum să te lase indiferent. E o meserie în care trebuie să fii informat, să asculţi ce ţi se spune şi să nu scapi nimic din vedere.
- Eşti tu însuţi în postura celor despre care vorbeai. Allenatore sau manager? :)
- Am încercat să iau cîte puţin din toate culturile pe care le-am întîlnit. Nu pot să spun că mă încadrez într-un tipar, nu îmi place să mă limitez la un anumit stil. De aceea, fac mereu tot posibilul să inovez, să aduc elemente surprinzătoare în viaţa grupului din care fac parte.
- MK Dons a fost la un pas de promovarea în Championship anul trecut, iar obiectivul pe care noua ta echipă, West Brom, îl are acum este promovarea în elită. Eşti la un pas de Premier League!
- Fotbalul e lucrurl la care, pînă la urmă, vreau să cred că mă pricep. Jucătorii au încredere în mine şi sînt receptivi la ceea ce le transmiţ, însă tu, ca antrenor, trebuie să fii primul care este convins de lucrul pe care îl spui. E bine să o iei pas cu pas, să nu grăbeşti lucrurile, iar timpul decide totul. Inclusiv dacă peste un an vom juca împotriva lui Chelsea, Arsenal sau Manchester united în loc de Peterborough ori Swansea.
Ales manager la MK Dons dintr-o listă cu 40 de candidaţi!
După ce s-a retras, Roberto a urmat programul Şcolii Europene de Economie de la Londra pentru a-şi definitiva studiile, dar nu a neglijat nici fotbalul. Italianul a comentat pentru televiziunea elveţiană partidele de la Campionatul European din 2008, dar a efectuat şi cursurile pentru obţinerea licenţei de antrenor.
"Atunci am simţit cu adevărat că vreau să revin, aveam în interior o dorinţă extraordinară să fac din nou ceva important în fotbal. Am primit un telefon de la MK Dons, am zis să mă prezint la interviu, nu era decît o experienţă din care puteam să învăţ", îşi aminteşte cu modestie Di Matteo. Presa britanică a dezvăluit, însă, că italianul le-a luat faţa altor 40 de manageri care aplicaseră pentru job, printre cele mai importante CV-uri numărîndu-se cele ale lui Steve Cotterill sau Ian Holloway.
Succesul pe care l-a avut încă din primul sezon cu Dons, unde a ratat de puţin promovarea în Championship, le-a confirmat intenţiile conducătorilor lui WBA, care au decis să-i ofere un contract după despărţirea de Tony Mowbray, în vară.
S-a retras la doar 31 de ani
Roberto Di Matteo a fost nevoit să renunţe la cariera profesionistă din cauza unei accidentări cumplite, suferite în timpul unei partide pe care Chelsea a disputat-o în Cupa UEFA contra elveţienilor de la St. Gallen. Obligat să ia o pauză de un an şi jumătate după fractura suferită în acel joc, mijlocaşul italian a încercat să revină, însă în februarie 2002 şi-a anunţat retragerea definitivă la numai 31 de ani! Di Matteo putea chiar să-şi piardă piciorul, fiind supus la nu mai puţin de 10 intervenţii chirurgicale într-un interval de numai cîteva săptămîni.
Recordman pe Old Wembley
Fostul internaţional italian este deţinătorul unor recorduri ce nu mai pot fi doborîte de viitorul fotbalului britanic. Astfel, mijlocaşul este autorul celui mai rapid gol din istoria unei finale de Cupa Angliei jucate pe vechiul Wembley (a înscris în secunda 43 a jocului cu Boro din 97, încheiat 2-0 pentru Chelsea), dar şi ultimul marcator pe arena londoneză într-un joc din aceeaşi competiţie (în 2000, tot într-o finală cîştigată în faţa lui Aston Villa). De asemenea, Di Matteo se poate mîndri că, în momentul achiziţionării sale, a fost cel mai scump fotbalist din istoria "The Blues", care i-au plătit lui Lazio în 1996 4,9 milioane de lire în schimbul serviciilor sale.
Îl invidiază pe Arsene Wenger pentru că a antrenat în Japonia :)
Managerul lui West Bromwich Albion pare să fie mai tentat de latura spirituală a vieţii decît de contractele avantajoase ce ar putea să apară în cazul în care va obţine rezultate bune cu gruparea din Championship League. Di Matteo mărturiseşte că îl invidiază pe Arsene Wenger, tehnicianul lui Arsenal, care a antrenat în Japonia înainte să ajungă pe banca "Tunarilor": "E o experienţă uluitoare, mi-ar plăcea s-o trăiesc într-un moment al carierei. Acum sînt sub contract, dar nu poţi şti ce se întîmplă. În fiecare loc poţi găsi lucruri de învăţat, cu atît mai mult în Orient, unde cultura este cu adevărat fascinantă".
Roberto Di Matteo despre:
- Cristiano Ronaldo, Ronaldinho, Messi: "Dintre cei 3 îl aleg fără să stau pe gînduri pe Messi. E cel mai bun din lume în acest moment!"
- echipa momentului în fotbalul european: "Barcelona, e imposibil să nu-ţi placă!"
- criza financiară: "Auch! Ne-a afectat pe toţi, deci şi pe mine. Şi pe voi, nu?" :)
- recordurile pe care le deţine la Chelsea: "Au trecut în planul secund pentru mine, bucuria colectivă a contat mereu"â
- relaţia cu suporterii lui Chelsea: "Am fost corect cu ei şi m-au apreciat mereu. Am încercat să dau mereu tot ce am avut mai bun, am intrat cu aceeaşi determinare la fiecare meci şi cred că de aceea am reuşit să le intru în suflet".
Schaffhausen, FC Zurich, Aarau, Lazio şi Chelsea sînt echipele pentru care a evoluat Di Matteo (39 de ani) în carieră
FA Cup ('97. '00), Cupa Ligii ('98), Community Shield ('00), Cupa Cupelor ('98), Supercupa Europei ('98) sînt trofeele cîştigate de mijlocaş cu Chelsea
34 de selecţii şi două goluri a înscris italianul în Squadra Azzurra
26 de ani trecuseră de cînd Chelsea nu mai cîştigase nici un trofeu în 97, atunci cînd The Blues şi-au adjudecat Cupa în finala cu Boro, 2-0
Di Matteo este un om care vede viaţa dincolo de fotbal. E inteligent, poţi să discuţi cu el multe alte lucruri în afară de cele strict legate de fenomen, oricine poate să înveţe din eperienţa pe care o are.
Gabriele Marcotti, jurnalist The Times
Mulţi mi-au pus la îndoială raţionamentul în momentul în care l-am angajat pe Roberto. Rezultatele pe care le-a obţonut nu fac decît să-mi dea dreptate. Are o personalitate puternică, e omul care poate duce un club spre performanţă în adevăratul sens al cuvîntului
Peter Winkelman, patron MK Dons
