INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Bayern continuă presiunea împotriva lui Robert Lewandowski: „Nu-mi pasă de oferta Barcelonei!"

Articol de - Publicat miercuri, 22 iunie 2022 15:36 / Actualizat miercuri, 22 iunie 2022 15:36

Directorul sportiv al lui Bayern, Hasan Salihamidzic, anunță cu severitate: „Robert Lewandowski mai are un an de contract. Îl aștept la reunirea din 12 iulie".

Serialul Lewandowki pare fără sfârșit în această vară. Și Bayern joacă tot mai dur. Negociază extrem, fără să cedeze niciun centrimetru în fața atacantului care nu mai vrea să rămână pe „Allianz Arena". 

După ce președintele onorific Uli Hoeness a declarat că "vom avea o echipă frumoasă în sezonul viitor, cu Lewandowski vârf", susținând că "polonezul mai trebuie ținut un an, dacă nu găsim un înlocuitor de valoare", directorul sportiv al clubului münchenez răspunde tăios când e întrebat de Lewy. 

Hasan Salihamidzic: „Poziția lui Bayern e clară” 

Hasan Salihamidzic a fost de curând la Mallorca pentru încă o discuție cu vârful în vârstă de 33 de ani. Fără succes. Rămâne ferm. "Poziția noastră e clară: Robert mai are un an de contract", a spus el pentru Sport Bild. 

Când i s-a amintit de propunerea pe care se pregătește să o facă Barcelona, 50 de milioane de euro, a reacționat instantaneu: "Nu-mi pasă de oferta Barcelonei!". Și a tunat: "Îl aștept la reunirea din 12 iulie". 

50 de goluria înscris Robert Lewandowski pentru Bayern în 46 de meciuri jucate în toate competițiile (35 de reușite în 34 de etape în Bundesliga)

„N-aș fi surprins dacă Lewandowski ar prelungi”

Markus Babbel, fost internațional german, jucător al lui Bayern timp de șapte ani, s-a săturat de subiectul Lewandowski. „Sincer, n-aș fi surprins dacă și-ar prelungi dintr-odată contractul la München pentru încă două sezoane. Am impresia că e mereu nemulțumit, găsind în fiecare an ceva", crede antrenorul în vârstă de 49 de ani. 

„Nu mai pot să ascult nimic legat de Lewandowski. Odată vine agentul lui și spune că Barcelona e locul visat, după ce, în urmă cu câteva luni, zicea că Real Madrid e locul visat. Nu poate fi serios". Babbel a încheiat: "E posibil ca Bayern să-i dea 26 de milioane în loc de 25 și să accepte. Cu el, totul e întotdeauna cu dacă și dar".

Citește și: 

Sadio Mane a semnat cu Bayern și uitat deja de Liverpool: „M-am văzut aici încă de la primul contact”

Real Madrid a intrat în cursa pentru noul star din Ligue 1 » Luptă cu Newcastle pentru transfer

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
anti_fcsb_superliga_psg_bayern
anti_fcsb_superliga_psg_bayern  •  22 Iunie 2022, 20:57

Sa plece odata, oricum este un tradator, trebuia sa ramina toata cariera la BvB.

dragdim
dragdim  •  22 Iunie 2022, 16:48

Poți să-mi spui și mie o echipa de tradiție care a fost “capitalista” și nu a avut treaba cu regimul comunist? Nu e vorba de karma, e felul nostru de a ne bate joc de tot ce era frumos in țara aia: cultura, învățământ, sport. Nu mai avem comunism in România de peste 30 de ani și uite unde am ajuns. In sport ne băteam cu marile forte ale lumii, azi ne bat tari liliputane dar unde exista oameni serioși, corecți și “nedescurcăreti”.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează