INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Bayern depinde de Robben

Cristi Chivu s-a chinuit degeaba să se ţină de Arjen Robben
Cristi Chivu s-a chinuit degeaba să se ţină de Arjen Robben

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 februarie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 25 februarie 2011 12:00

Olandezul a dat altă dimensiune trupei lui Van Gaal de la revenirea după accidentare


Cristi Chivu s-a chinuit degeaba să se ţină de Arjen Robben. Olandezul tot a scăpat o dată şi a şutat tare, iar mingea respinsă de Julio Cesar i-a prilejuit lui Gomez să semneze victoria obţinută de Bayern pe terenul Interului (1-0). Faza a arătat cum nu se poate mai bine importanţa atacantului de 27 de ani în formaţia condusă de Louis van Gaal. Practic, datorită geniului său, el a contribuit devisiv la renaşterea bavarezilor o dată cu revenirea după accidentare.

Era luna trecută. Bayern suferea în Bundesliga, ajunsese la mijlocul clasamentului. Absent din vară, din cauza leziunii la genunchi suferită la Mondial, Robben a reintrat şi şi-a început recitalul. Victime i-au căzut toţi adversarii întîlniţi în cale, ultimul pe listă fiind Chivu, dar şi colegii. La meciul de la Bremen (3-1), Arjen nu s-a sfiit să-l lovească în figură cu pumnul pe Thomas Muller, deranjat de atitudinea acestuia pe gazon. A fost un gest nepotrivit, dar aşa el le-a arătat celorlalţi jucători că trebuie mai multă implicare, mai multă determinare.

Împingîndu-şi coechipierii de la spate şi cu goluri esenţiale, Robben a schimbat pur şi simplu faţa lui Bayern, i-a oferit rapid o nouă dimensiune. Chiar Van Gaal a admis: "Cu Arjen pe teren sîntem o altă echipă".

4 goluri şi două pase decisive a dat Robben de la reintrarea la Bayern; are o reuşită la fiecare 101 minute jucate

BAYERN CU ROBBEN (5 partide)
- 80% victorii
- 2,6 puncte pe meci
- 3,2 goluri pe meci

BAYERN FĂRĂ ROBBEN (18 partide)
- 44% victorii
- 1,6 puncte pe meci
- 1,8 puncte pe meci

CURIOZITĂŢI DESPRE ROBBEN
- Agent îi este tatăl său, Hans;
- E căsătorit cu Bernadien. Se ştiu din liceu şi împreună au un băiat, Luka (3 ani), şi o fată, Lynn (un an);
- Vorbeşte fluent engleza, spaniola şi germana;
- Nu revede niciodată meciurile pe care le-a jucat;
- Cîntăreţul preferat este Lionel Ritchie;
- Cel mai tare îl place să mănînce sushi (mîncare tradiţională japoneză pe bază de orez).


Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
fichirichi
fichirichi  •  25 Februarie 2011, 13:20

La pumnul in figura la Muller nu a fost ca vroia determinare din partea altora, ci a facut-o pt ca Muller i-a reprosat ca este prea individualist. Drept dovada ca Hoeness l-a amendat pe Robben, l-a suspendat un meci si i-a zis ca daca mai face asa ceva, in vara va fi vandut. Olandezul a inteles mesajul si acum joaca pt echipa, nu mai joaca doar pt el.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close