INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Premieră la întâiul „Derby d'Italia” pentru Cristi Chivu! » Perspectivă specială pentru telespectatorii din Serie A

Cristi Chivu are trei victorii, un egal și două eșecuri ca antrenor al lui Inter / Foto: Imago
Cristi Chivu are trei victorii, un egal și două eșecuri ca antrenor al lui Inter / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 09 septembrie 2025 16:50 / Actualizat marti, 09 septembrie 2025 17:35

Italienii preiau modelul lansat de FIFA la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025. Cu ocazia derbyului Juventus - Inter, programat pe Allianz Stadium sâmbătă, de la ora 19:00, arbitrul de centru va fi echipat cu o cameră video care va oferi ultima tehnologie și va crește spectacolul sportiv.

Refcam, cum se numește dispozitivul atașat echipamentului de comunicare al arbitrului cu asistenții și cu colegii din camera VAR, va fi inaugurat în premieră pentru un campionat național de fotbal la Il Derby d'Italia, primul ca antrenor din cariera lui Cristi Chivu.

Premieră la întâiul „Derby d'Italia” pentru Cristi Chivu! » Perspectivă specială pentru telespectatorii din Serie A
Istvan Kovacs a testat Refcam la meciul dintre PSG și Atletico de la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025

Inovația a fost lansată în urmă cu aproape trei luni la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025 și Istvan Kovacs a fost printre primii centrali care au testat-o la turneul din Statele Unite ale Americii.

Microcamera de înaltă rezoluție are o greutate de 6 grame

Este vorba despre o cameră ultramodernă, care va permite telespectatorilor să urmărească meciul din perspectiva privilegiată a arbitrului. „Lega Calcio Serie A e una dintre ligile profesionale europene care a fost selectată pentru a testa utilizarea Refcam în filmarea competițiilor oficiale, în conformitate cu protocoalele elaborate de FIFA și de IFAB, deja experimentate la recentul Campionatul Mondial al Cluburilor”, se arată în comunicatul oficial al Ligii italiene.

Lega Serie A: „Obiectivul nostru este să oferim publicului o experiență din ce în ce mai captivantă și mai profundă”

Premieră la întâiul „Derby d'Italia” pentru Cristi Chivu! » Perspectivă specială pentru telespectatorii din Serie A
Așa arată microcamera video de care vor dispune arbitrii din Serie A începând din etapa a 3-a

„Microcamera de înaltă rezoluție are o greutate de doar 6 grame, fiind montată la baza benzii pentru microfon a primului oficial al meciului.

Aceasta va fi utilizată în timpul încălzirii, live în timpul meciului, la pregătirea executării loviturilor libere și în situații similare, sau pentru a oferi reluări spectaculoase.

Întrucât este una dintre camerele disponibile pentru producția televizată, aceasta va fi folosită în mod regulat ca semnal izolat către VAR”, a anunțat Luigi Di Siervo, CEO Lega Serie A, citat de La Gazzetta dello Sport.

Introducerea Refcam în Serie A reprezintă nu numai un pas înainte pe calea inovării pe care o urmăm cu consecvență și cu determinare, ci, mai presus de toate, oferă în sfârșit fanilor perspectiva reală a arbitrului asupra diferitelor acțiuni din timpul meciului
Luigi De Siervo, CEO Lega Calcio Serie A

Premieră la întâiul „Derby d'Italia” pentru Cristi Chivu! » Perspectivă specială pentru telespectatorii din Serie A
Jarred Gillett a testat în Anglia noul echipament video pe Sellhurst Park / Foto: Imago

Oficialul italian a mai explicat că „obiectivul nostru este să oferim publicului o experiență din ce în ce mai captivantă și mai profundă, îmbogățind spectacolul fotbalului cu perspective noi și imagini exclusive.

Liga a fost întotdeauna în avangarda adoptării noilor tehnologii, conștientă de rolul central pe care acestea îl joacă în evoluția televiziunii, în promovarea produsului nostru la nivel global și în transparența deciziilor luate de arbitrii meciurilor”.

Citește și:
Amendă uriașă pentru Daniel Bîrligea! » Gigi Becali n-a glumit: Argăseală și MM Stoica au semnat pentru sancțiuni-record la FCSB
Superliga
Amendă uriașă pentru Daniel Bîrligea! » Gigi Becali n-a glumit: Argăseală și MM Stoica au semnat pentru sancțiuni-record la FCSB
Cine e Ioana, soția lui Gabriel Tamaș, câștigătorul Asia Express și participant la Survivor România: „Prin câte a trecut și câte a suferit”
Stiri extrasport
Cine e Ioana, soția lui Gabriel Tamaș, câștigătorul Asia Express și participant la Survivor România: „Prin câte a trecut și câte a suferit”
The Athletic confirmă: Louis Munteanu merge în SUA! Câți bani primește sigur CFR Cluj
Superliga
The Athletic confirmă: Louis Munteanu merge în SUA! Câți bani primește sigur CFR Cluj
A fost primul care a jucat la Dinamo și Steaua după '89: „Ambele mi-au rămas în inimă, dar FCSB e Steaua!”
Superliga
A fost primul care a jucat la Dinamo și Steaua după '89: „Ambele mi-au rămas în inimă, dar FCSB e Steaua!”
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează