Articol de Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru - Publicat marti, 27 octombrie 2026 18:58 / Actualizat marti, 27 octombrie 2026 19:03
GSP U21, proiectul special al Gazetei Sporturilor dedicat tinerelor talente din sportul românesc, revine cu o nouă ediție. Protagonistul episodului cu numărul 7 este David Bușu (16 ani), campion național la kaiac, cu un palmares impresionant pentru vârsta sa.
Sportivul a doborât în acest an un record național care rezistase timp de 15 ani, a cucerit două titluri la seniori și a ajuns la etapa națională a Olimpiadei de Matematică. Marele său vis este să participe la Jocurile Olimpice și să calce pe urmele legendarului Vasile Dîba.
La numai 16 ani, David Bușu reușește să îmbine sportul de performanță cu rezultatele deosebite la învățătură. Tânărul kaiacist are în palmares 33 de medalii de aur și 5 de argint la nivel național, la care se adaugă două medalii de aur și două de bronz obținute în competițiile internaționale.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, pe malul Lacului Floreasca, David a povestit cum a descoperit kaiacul, ce sacrificii presupune sportul de performanță, cum reușește să țină pasul cu școala și cât de departe își propune să ajungă.
David Bușu, povestea începutului în kaiac: „Am venit o dată și m-am îndrăgostit de sportul ăsta”
Totul a început în 2021, când un prieten l-a convins să participe la un antrenament. Ceea ce părea inițial o simplă experiență s-a transformat într-o pasiune, iar primele rezultate au apărut după numai câteva luni.
- David, cum ai descoperit caiacul și cum ai ajuns să practici acest sport?
- Eram în 2021 și un prieten de-ai mei, foarte bun la vremea respectivă, făcea acest sport. Și când mă mai întâlneam cu el, îmi tot spunea: „Uite ce tare e la caiac, uite, suntem mulți, e o grupă mișto, ne înțelegem bine toți, sunt și competiții, vino și tu!” Și zic: „Bine, hai!” Și am venit o dată și m-am îndrăgostit, să zic așa, de sportul ăsta.
- Ce te-a făcut să continui în acest sport?
- Prima competiție a fost după trei luni de antrenamente. Aveam foarte multe emoții, dar am câștigat seria și m-am calificat direct în finală. Am terminat pe locul 7 și atunci mi-am dat seama că am talent și că pot să fac ceva în sportul ăsta. La următorul campionat național am luat medalia de argint. De atunci, am ajuns la un palmares de 33 de medalii de aur și 5 de argint la nivel național, plus două medalii de aur și două de bronz la competițiile internaționale.
- Ce calități crezi că te ajută cel mai mult în competiții?
- Cred că mă ajută faptul că încerc să dau tot ce pot până la final. Sunt momente în cursă în care simt că nu mai pot, mai ales în ultimii 150 sau 100 de metri, dar încerc să trec peste acel prag. Uneori simți că ai ajuns la limită, dar după ce termini cursa îți dai seama că poate mai puteai să dai ceva. Și atunci apare regretul că nu ai tras mai tare. Încerc să învăț din momentele astea și să nu mă opresc înainte de final.
La 16 ani, David Bușu a doborât un record național vechi de 15 ani: „Mi-am demonstrat că pot să am un viitor”
Anul 2026 a adus una dintre cele mai importante performanțe din cariera tânărului sportiv. David a stabilit un nou record național în proba de 1.000 de metri, cu timpul de 3 minute și 42 de secunde.
Mai mult, deși are doar 16 ani, a reușit să cucerească două medalii de aur la Campionatele Naționale de seniori, în probele de 500 și 1.000 de metri.
- Tu ești foarte înalt. Ce înălțime ai și cât de mult te ajută în competiții?
- Am 1,98 metri și o anvergură a brațelor de aproximativ 2,05 metri. Asta mă ajută, pentru că pot să fac mai puține mișcări de vâslire decât alți sportivi. De exemplu, unde eu fac cinci mișcări, alții pot să facă șapte. În același timp, înălțimea poate să fie și un dezavantaj în anumite probe. Cred că sportul acesta poate fi practicat de oricine, indiferent de înălțime.
- Cum a arătat anul acesta din punct de vedere al rezultatelor pentru tine? Știm că tu concurezi atât la juniori, cât și la seniori. Vreau să te întreb cum e trecerea de la juniori la seniori în primul rând și care sunt competițiile cele mai importante de anul acesta.
- Cel mai important rezultat a fost recordul național la 1.000 de metri, un record care rezistase de 15 ani. A fost o cursă foarte grea și am fost foarte obosit după ea. Nu mă așteptam neapărat să reușesc să dobor recordul, dar am muncit mult pentru asta și a fost o satisfacție foarte mare.
- Care e timpul pe care l-ai obținut?
- 3 minute și 42 de secunde. Și cumva a fost un moment, un alt moment, în care mi-am demonstrat faptul că pot să am un viitor și că nu muncesc degeaba. Am mai reușit să câștig medaliile de aur la 1.000 și 500 de metri la Campionatele Naționale de seniori.
- Și mai ales că ai 16 ani și totuși ai rezultate la seniori.
- Da, asta e cumva lauda pe care am primit-o: că la 16 ani am reușit să iau două medalii de aur la seniori. Și de aia am ajuns să am o reputație destul de bună.
- Care este proba ta preferată și de ce?
- Proba mea preferată este cea de 1.000 de metri. La 200 și 500 de metri, înălțimea și lungimea brațelor pot să fie un dezavantaj, pentru că trebuie să ai o frecvență foarte mare a mișcărilor. La 1.000 de metri contează și rezistența, și viteza, iar eu simt că această combinație mi se potrivește cel mai bine.
- E un obiectiv pentru tine să dobori recorduri? Atât naționale, te gândești și la cele internaționale?
- Bineînțeles. Cumva ăsta ar fi următorul pas. Este un pas destul de mare pe care îl fac, pentru că de la național la internațional este cale lungă, de la doborârea recordurilor mă refer.
David Bușu visează la Jocurile Olimpice din 2032: „Trebuie să am răbdare, să muncesc și să cresc treptat”
Performanțele obținute până acum îi dau încredere că poate ajunge printre cei mai buni kaiaciști din lume. Tânărul sportiv și-a stabilit deja un obiectiv important: participarea la Jocurile Olimpice din 2032.
- Spuneai că Jocurile Olimpice reprezintă cel mai important obiectiv pentru fiecare sportiv. În cât timp te vezi acolo și în cât timp te vezi cucerind o medalie la Jocurile Olimpice?
- Prima ediție la care mi-aș dori să particip este cea din 2032, când aș avea 22 de ani. Cred că o medalie olimpică ar putea veni mai târziu, poate la 27 sau 28 de ani. Trebuie să am răbdare, să muncesc și să cresc treptat. Nu poți să sari peste etape.
Campion la kaiac și olimpic la matematică! Cum reușește David Bușu să îmbine sportul cu școala
Dincolo de performanțele de pe apă, David Bușu are rezultate remarcabile și la școală.
Elev la Liceul Bilingv „Olga Gudynn”, la profilul matematică-informatică, tânărul sportiv a ajuns până la etapa națională a Olimpiadei de Matematică.
David consideră că pasiunea pentru această materie îl ajută inclusiv în sport, unde încearcă să analizeze fiecare cursă pentru a descoperi ce poate îmbunătăți.
- Aminteai de școală la începutul interviului, este o parte importantă din viața ta. La ce școală ești și cum e sportul cu școala, cum le îmbini?
- Sunt la Liceul Bilingv „Olga Gudynn”, la profilul mate-info. Mă ajută foarte mult faptul că cei de la școală înțeleg că fac sport de performanță și încearcă să mă susțină. Încerc să îmi organizez timpul cât mai bine, ca să pot să mă ocup și de școală, și de antrenamente.
- Știm că ai și o materie preferată: matematica! Și că ești olimpic la matematică! De ce matematica, de ce îți place atât de mult această materie și care sunt rezultatele pe care le-ai obținut?
- Matematica este materia mea preferată. Am ajuns și la etapa națională a olimpiadei. Cred că mi-a plăcut mereu să rezolv probleme și să găsesc soluții. Și familia m-a influențat în direcția asta. Pentru mine, matematica vine destul de natural.
- Crezi că matematica te ajută și în caiac?
- Da, cred că mă ajută. Îmi place să analizez cursele și să mă uit la ele de foarte multe ori. Încerc să îmi dau seama ce aș putea să schimb, unde aș putea să fiu mai rapid și cum aș putea să îmi îmbunătățesc rezultatul. Mă uit la o cursă de foarte multe ori și încerc să observ toate detaliile.
La finalul interviului, David Bușu a răspuns întrebării speciale adresate tuturor sportivilor invitați în proiectul GSP U21.
Visul lui David Bușu: „Primul campion olimpic al României după 60 de ani”
- La finalul interviului avem o întrebare specială pentru toți sportivii: imaginează-ți că e ziua în care te retragi din activitate, ce titlu ți-ar plăcea să apară în Gazeta Sporturilor despre cariera ta?
- Of, o întrebare grea! Nu-mi place să mă gândesc chiar acum la retragere, doar că un titlu astfel încât lumea să-și aducă aminte de mine ar fi: „Primul campion olimpic al României după 60 de ani”. Mă gândesc la Vasile Dîba și la ce a însemnat el pentru caiacul românesc. Mi-ar plăcea să pot să duc mai departe această tradiție și să obțin un rezultat care să rămână în istorie.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.