INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGUE 1

Cel mai vârstnic antrenor din istoria Ligue 1 » La 73 de ani a venit să salveze echipa de la retrogradare

Vahid Halilhodzic, noul antrenor al lui FC Nantes / foto: Facebook @FC Nantes
Vahid Halilhodzic, noul antrenor al lui FC Nantes / foto: Facebook @FC Nantes

Articol de - Publicat miercuri, 11 martie 2026 13:10 / Actualizat miercuri, 11 martie 2026 13:15

Nantes a anunțat oficial numirea lui Vahid Halilhodzic ca antrenor al echipei, după demiterea predecesorului său, Ahmed Kantari.

Tehnicianul în vârstă de 73 de ani, al cărui contract este valabil doar până la sfârșitul sezonului, a devenit cel mai vârstnic antrenor din istoria Ligue 1. Acesta va avea o misiune dificilă pe banca echipei, având în vedere că în acest moment se află în zona de retrogradare.

La 73 de ani, Vahid Halilhodzic este noul antrenor al lui Nantes

Bosniacul cunoaște foarte bine „canarii”, deoarece a fost mai întâi atacantul lor între 1981 și 1986, iar apoi a condus echipa de pe bancă în sezonul 2018/19.

  • Antrenorul experimentat a mai pregătit echipe precum Raja Casablanca, Lille, Rennes, Paris Saint-Germain, Dinamo Zagreb, Trabzonspor, Al-Ittihad, iar la nivel de echipe naționale a stat pe banca selecționatelor din Coasta de Fildeș, Algeria, Japonia și Maroc, de unde a plecat în vara anului 2022.

El va fi asistat de Patrick Collot, care cunoaște bine clubul, lucrând acolo între 2018 și 2021, iar staff-ul complet va fi anunțat în curând.

Cel mai vârstnic antrenor din istoria Ligue 1 » La 73 de ani a venit să salveze echipa de la retrogradare
Vahid Halilhodzic în perioada în care a mai antrenat-o pe Nantes

Noua lui echipă traversează o perioadă grea în clasamentul din prima ligă a Franței.

  • În prezent, Nantes se află pe penultimul loc, cu 17 puncte, după patru victorii, cinci egaluri și nu mai puțin de 16 înfrângeri. Echipa este la doar două puncte de poziția a 16-a, care asigură un baraj pentru menținerea în primul eșalon, și la șapte puncte de locul 15, care garantează salvarea.

Revenirea lui Halilhodzic va avea loc în meciul de acasă împotriva lui Strasbourg, pe 22 martie.

Clasamentul din Ligue 1

Citește și:
Gigi Becali a făcut „la cald” calculele de calificare în Cupa României: „Nu poate să câștige acolo”
Cupa Romaniei
Gigi Becali a făcut „la cald” calculele de calificare în Cupa României: „Nu poate să câștige acolo”
„Bîrligea, ca un demon!” » Ce scriu italienii, după reușitele la foc automat ale românului
Stranieri
„Bîrligea, ca un demon!” » Ce scriu italienii, după reușitele la foc automat ale românului
Gigi Becali aruncă prosopul: „Aveam așteptări de la el, dar acum nu mai am” » Confirmă o despărțire: „Ne luăm adio”
Cupa Romaniei
Gigi Becali aruncă prosopul: „Aveam așteptări de la el, dar acum nu mai am” » Confirmă o despărțire: „Ne luăm adio”
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează