INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Cristi Chivu face curățenie la Inter! » Câți jucători 30+ vor pleca și ce sumă ar putea economisi cu salariile lor

Francesco Acerbi și Henrikh Mkhitaryan, ambii trecuți de 36 de ani, în meciul din Liga Campionilor pierdut de Inter cu Liverpool (0-1) / Foto: Imago
Francesco Acerbi și Henrikh Mkhitaryan, ambii trecuți de 36 de ani, în meciul din Liga Campionilor pierdut de Inter cu Liverpool (0-1) / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 28 decembrie 2025 12:35 / Actualizat duminica, 28 decembrie 2025 12:57

Cinci dintre jucătorii lui Inter mult trecuți de vârsta de 30 de ani își vor face bagajele la vară. Italienii scriu că Henrikh Mkhitaryan (36), Francesco Acerbi (37), Yann Sommer (37), Stefan de Vrij (33) și Matteo Darmian (36) nu vor primi o prelungire a contractelor scadente la sfârșitul sezonului.

Cristi Chivu are cea mai bătrână echipă din Serie A. Titularii standard ai lui Inter au o medie de 30,7 ani, cu cinci dintre aceștia care au trecut de 30: portarul Sommer, fundașii Acerbi și Akanji, mijlocașii Mkhitaryan și Hakan Calhanoglu. Cel mai tânăr are 26, Alessandro Bastoni.

Este astfel de înțeles că antrenorul român vrea să primenească echipa și să ofere mai mult credit tinerilor, Pio Esposito, Bonny, Sucic, toți U23, la fel fiind cazul pentru Luis Henrique, Bisseck sau Carlos Augusto.

Mkhitaryan și De Vrij câștigă 3,8 milioane de euro net anual!

Cu șase luni rămase până la finalul angajamentelor, există cinci nerazzurri care au șanse infime să mai continue. Presa italiană dezvăluie că Yann Sommer, Francesco Acerbi, Stefan de Vrij, Matteo Darmian și Henrikh Mkhitaryan trebuie să-și caute echipe la vară. Probabil că la fel se va întâmpla cu rezerva de portar Raffaele Di Gennaro (32 de ani).

Cristi Chivu face curățenie la Inter! » Câți jucători 30+ vor pleca și ce sumă ar putea economisi cu salariile lor
Valentin Mihăilă, dominat aerian de Stefan De Vrij, a fost depășit de evenimente pe „Giuseppe Meazza” / Foto: Imago

Singurul jucător al cărui acord se încheie pe 30 iunie 2026 și va rămâne e Manuel Akanji. Stoperul elvețian a fost împrumutat pentru 2 milioane de euro de la Manchester City, care îl va ceda definitiv dacă Inter va activa clauza de cumpărare cifrată la 15 milioane.

141,5milioane de euro e suma totală a salariilor brute (83 de milioane net) plătite jucătorilor lui Inter în sezonul 2025-2026. Cei mai mulți bani primește căpitanul Lautaro Martinez (9 milioane net), iar Di Gennaro câștigă cel mai puțin (150.000)

Dincolo de dorința de a întineri lotul, Inter mai face și o importantă economie la fondul de salarii. Sursa citată scrie despre o sumă brută între de 25 și 30 de milioane de euro.

Salariile nete anuale încasate de „veteranii” lui Inter

  • Henrikh Mkhitaryan - 3,8 milioane de euro;

  • Stefan de Vrij - 3,8 milioane de euro;

  • Yann Sommer - 2,5 milioane de euro;

  • Matteo Darmian - 2,5 milioane de euro

  • Francesco Acerbi - 1,5 milioane de euro.

Cristi Chivu face curățenie la Inter! » Câți jucători 30+ vor pleca și ce sumă ar putea economisi cu salariile lor
Acum om important în trupa lui Chivu la Inter, Henrikh Mkhitaryan (stânga) a fost coleg trei sezoane cu Răzvan Raț la Șahtior (2010-2013) / Foto: Imago Images

Armeanul Mkhitaryan a venit liber de contract în iulie 2022 de la AS Roma, la fel ca olandezul de Vrij de la Lazio în 2018.

Inter i-a plătit 6,9 milioane de euro lui Bayern pentru elvețianul Sommer în 2023, atunci când s-a mai transferat Acerbi de la Lazio pentru 4 milioane, iar Darmian a fost cumpărat cu 3,3 milioane de euro de la Parma în 2021.

Citește și:
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Superliga
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (2)
Van___Basten__
Van___Basten__  •  28 Decembrie 2025, 23:55
Postat de golf_club pe 28 Decembrie 2025, 13:05

"Cristi Chivu face curățenie la Inter" - va rog eu, incercati sa folositi alt termen. Jucatorii aia nu sunt gunoi sau murdarie, nu face nimeni "curatenie" in lot. Vorbim de jucatori cu un CV extraordinar, iar voi folositi obsesiv acest termen nepotrivit si jignitor. Plus ca, revenind la fapte, se stia inca din vara ca cei mentionati nu si-au prelungit contractul, si nici nu exista prea multe intentii in acest sens. Multumesc anticipat, Daniel!

Si noi multumim, Daniel! Se stie ca doar nea Gigi face curatenie pentru ca doar el isi trateaza jucatorii ca niste ambalaje de carton.

golf_club
golf_club  •  28 Decembrie 2025, 13:05

"Cristi Chivu face curățenie la Inter" - va rog eu, incercati sa folositi alt termen. Jucatorii aia nu sunt gunoi sau murdarie, nu face nimeni "curatenie" in lot. Vorbim de jucatori cu un CV extraordinar, iar voi folositi obsesiv acest termen nepotrivit si jignitor. Plus ca, revenind la fapte, se stia inca din vara ca cei mentionati nu si-au prelungit contractul, si nici nu exista prea multe intentii in acest sens. Multumesc anticipat, Daniel!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează