Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 18 octombrie 2025 12:15 / Actualizat sambata, 18 octombrie 2025 15:04
Ca jucător, Cristi Chivu nu a câștigat decât o singură dată pe Olimpico în Serie A în postura de adversar al lui AS Roma. S-a întâmplat fix acum 17 ani, tot în etapa a 7-a, în care fundașul lui Inter își surclasa fosta echipă (4-0). Astăzi, revine în Capitală pe banca tehnică a nerazzurrilor, iar românul va avea parte de fluierături, cum scrie La Gazzetta dello Sport.
Sunt 4.651 de zile de la precedenta înfruntare a lui Cristi Chivu cu AS Roma pe Stadio Olimpico. La penultimul duel al fostului fundaș al lui Inter cu echipa giallorossa, a fost 2-1 pentru capitolini în turul semifinalei Cupei Italiei (2-3 în retur, la Milano, în care românul a fost rezervă nefolosită).
Apărătorul care a evoluat patru sezoane în tricoul Romei a lăsat în urmă amintiri frumoase, dar nici nu va fi iertat de o parte a tifoseriei pentru plecarea sa la Inter în 2007.

Gazzetta: „Chivu a trăit ani de pasiune la Roma. Voia să rămână, dar a fost obligat să plece și i-a ales pe nerazzurri”
La Gazzetta dello Sport a publicat astăzi, în ediția tipărită, un articol despre modul în care Chivu va fi primit la revederea cu publicul de pe Olimpico, în partida AS Roma - Inter, la ora 21: 45 (livetext pe GSP.ro și în direct pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2).
„Chivu, întoarcere în viitor. De pe Olimpico la Tripleta cu Inter. Olimpico l-a iubit, dar acum îl va fluiera. A trăit ani de pasiune la Roma. Voia să rămână, însă a fost obligat să plece și i-a ales pe nerazzurri”, titrează cotidianul roz, prefațând derbyul etapei a șaptea din Serie A.
Coincidență, în urmă cu 17 ani, Cristi câștiga cu Inter singura dată în campionat pe Olimpico (4-0). A mai făcut-o pe arena din capitala Italiei, dar în Cupă, în finala din ediția 2010-'11, adjudecată de nerazzurri cu 3-1, cu Chivu integralist ca fundaș stânga.
12dueluri a avut Cristi Chivu și ca adversar în teren al Romei, dar și al lui Inter. Bilanțul său ca jucător la Inter este de 4 victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri. Pe Olimpico, ca fundaș al nerazzurrilor, a câștigat de două ori în șase meciuri
„Chivu va simți atâtea priviri rănite privind spre banca sa, unde va sta la Inter pentru prima dată ca adversar al Romei”
„În seara asta, și știe deja, Chivu va fi copleșit de ostilitatea vechilor prieteni. S-a întâmplat și când s-a întors pe «Olimpico» ca jucător. De data aceasta însă va simți atâtea priviri rănite privind spre banca sa, unde va sta pentru prima dată ca adversarul Romei.

O va face tocmai cu Inter, ispita magnifică ce a spulberat o relație deja stricată. Despărțirea nu șterge amintirile unei perioade minunate, petrecute între casa sa din EUR și aleile din Trastevere, fără a renunța la o vizită ocazională la Colosseum, unde și-a adus prietenii și familia.
A trăit niște momente uimitoare la Roma, mai ales în primul său sezon cu Capello, când a visat pentru scurt timp la scudetto. A suferit pe pe urma unei accidentări de durată, care l-a împiedicat să-și ajute colegii, ajunși în zona retrogradării.
A încheiat stagiunea în forță, sărbătorind un titlu chiar pe San Siro, stadionul care avea să devină al său. O plecare, care, dacă ar fi fost atent planificată, nu s-ar fi produs în condiții neamicale.
E păcat că a stricat-o cu toate controversele. Dar dragostea adevărată nu se termină niciodată cu zâmbete”, punctează sursa citată.
„Puteai refuza Madridul? Trebuie, ca să-ți respecți cuvântul”
Gazzetta dello Sport rememorează cum s-a produs mutarea la Inter: „S-a trasferat exact când nu ar mai fi plecat. În vara anului 2007, Roma tocmai câștigase Coppa Italia contra lui Inter, cu o victorie răsunătoare (6-2) pe San Siro.

Chivu radia, bucurându-se de primul său trofeu italian. A bătut apoi la ușa directorului sportiv Daniele Pradè: «Și ce facem cu contractul?» Pradè nu-i putea promite nimic, nici măcar cu 12 luni înainte de expirarea acordului, pentru că clubul se afla într-o criză financiară dureroasă.
Au trecut câteva zile și Roma l-a anunțat pe Chivu că l-a vândut la Real Madrid pentru 18 milioane de euro. A existat însă un mic detaliu. Cristian ajunsese între timp la o înțelegere cu Inter și nu avea nicio intenție să-și încalce promisiunea făcută!
«Înțeleg nevoia de a mă vinde», le-a spus el șefilor. «Dar dacă așa va fi, eu voi decide unde plec!». La Trigoria, l-au privit ca și cum ar fi fost nebun. Puteai să refuzi pe Real Madrid? Trebuie, ca să-ți respecți cuvântul. În final, opinia jucătorului a prevalat și Chivu avea să semneze cu Inter”.