INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER - LECCE

Cristi Chivu pune la punct un jurnalist: „Nu vă înțeleg întrebarea. Ar trebui să vă întrebați colegii”

Cristi Chivu // foto: Imago
Cristi Chivu // foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 15 ianuarie 2026 07:33 / Actualizat joi, 15 ianuarie 2026 07:35

Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu, s-a distanțat la 6 puncte în fruntea clasamentului după victoria de miercuri seară cu Lecce (1-0). Milan, a doua clasată, joacă diseară, la Como.

Deși Inter tocmai câștigase grație unui jucător, Pio Esposito (20 de ani), crescut și promovat de Cristi Chivu la Primavera, un jurnalist i-a pus antrenorului următoarea întrebare: „N-aveți răbdare cu jucătorii tineri?”.

Cristi Chivu: „Dacă nu câștigăm, devine o problemă națională”

La care tehnicianul român i-a replicat: „Nu înțeleg întrebarea, ar trebui să vă întrebați colegii. Cred în jucătorii tineri. Îmi fac datoria. Știu cât de mult pot oferi, dar știu și dificultățile de a juca pentru Inter, pe San Siro, pentru că există presiune.

Inter este mereu sub control. Dacă nu câștigăm, devine o problemă națională. Trăim cu asta. Nu există timp la Inter pentru că ambițiile sunt atât de mari. Inter vrea să aibă un sezon competitiv. Avem nevoie de răbdare cu jucătorii tineri”.

Întrebat de ce echipa sa a avut atâtea dificultăți în a se impune în fața lui Lecce, golul lui Esposito venind în minutul 78, Chivu a dat vina (și) pe energia cheltuită la 2-2 cu Napoli.

Cristi Chivu: „Nu-mi antrenez conștiința, antrenez un grup de oameni autentici”

„Duminică seară, am pierdut multă energie. A trebuit să ne confruntăm și cu dezamăgirea de a nu fi câștigat, pentru că am vrut să punem capăt discuțiilor despre meciurile directe cu echipele mari. Ne-am străduit din greu și vom face asta până la sfârșitul sezonului.

Nu este niciodată ușor să gestionezi o astfel de situație. Astăzi, ne-a lipsit energia; știam că va fi așa. Am jucat fotbal la un nivel înalt; știam cum poate merge”, a analizat Chivu, care apoi a admis: „Nu sunt mândru că am odihnit echipa marți. Iau decizii bazate pe ceea ce văd în ochii jucătorilor mei.

Respectul pentru club și jucători este suficient pentru mine. Nu-mi antrenez conștiința, antrenez un grup de oameni autentici care își pun sufletul în asta în fiecare zi”.

Este extrem de importantă victoria de azi, a fost dificil de obținut. Știam că nu va fi ușor din cauza lipsei de concentrare și energie.
A fost clar încă de luni, când am făcut sesiunea de relaxare și din nou astăzi, în timpul ultimei sesiuni de antrenament
Cristi Chivu, antrenor Inter

Citește și:
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Tenis
La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin s-a apucat de un nou sport
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Superliga
Note GSP la Csikszereda - Dinamo: „La ora actuală, este cel mai bun jucător din Superligă”
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Superliga
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează