INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

După Bale, Real Madrid a mai pierdut un jucător » Zidane nu-l va putea folosi în următoarele trei meciuri

Articol de George Titus Albulescu - Publicat sambata, 25 noiembrie 2017 11:37

Marco Asensio s-a accidentat, având o problemă musculară în zona pelvisului, și nu va juca împotriva Malagăi, în meciul de sâmbătă din etapa a 13-a din La Liga. Internaționalul spaniol va lipsi cel puțin 10 zile din lotul lui Real Madrid.

Astfel, mijlocașul în vârstă de 21 de ani, va absenta și în următoarea partidă din campionat contra lui Athletic Bilbao, din deplasare, dar și în întâlnirea retur din Cupa Spaniei, unde echipa ”Los Blancos” va avea ca adversar pe Fuenlabrada.

”În urma testelor efectuate de către echipa medicală a lui Real Madrid, Asensio a fost diagnosticat cu o leziune la piciorul drept. Recuperarea lui va fi monitorizată”, se arată în comunicatului clubului spaniol.

La conferința de presă desfășurată înaintea meciului cu Malaga, Zinedine Zidane a confirmat accidentarea mijlocașului, el insistând asupra faptului că jucătorul nu va fi forțat să revină repede în echipă, pentru a nu risca o agravare.

Asensio a avut un început bun de sezon, fiind prezent în toate cele 12 partide ale lui Real Madrid din La Liga, înscriind 4 goluri și dând 2 pase decisive. În acest an, el a evoluat 6 meciuri în naționala Spaniei, echipă calificată la Campionatul Mondial din 2018, din Rusia.

sursa: marca.com

Citește și:
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
Superliga
Săpunaru, atac vulgar în direct: „Să nu-l mănânce în c*r, poate el să vorbească în fața mea?”
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de locul 18 din Liga a 4-a!
Campionate
RUȘINE de proporții: campioana Arsenal, eliminată de locul 18 din Liga a 4-a!
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Campionate
Scandal pe aeroport: tatăl lui Lamine Yamal ar fi scuipat-o în față
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Altele
Sportiva care a urinat în timp ce încerca să ridice aproape 200 de kilograme a postat clipul pe Instagram: „Întrebarea este alta”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează