Articol de GSP - Publicat luni, 02 decembrie 2019 17:43
Când a fost instalat pe banca Interului, Antonio Conte n-a promis titluri. Chit că a promite nu costă nimic. Sau poate că da, costă, costă un pic din credibilitate la momentul când promisiunea nu poate fi onorată.
Conte a promis în schimb că va lupta. A promis că va încerca să fie un partener de dans pentru "Bătrâna Doamnă", a promis că va căuta chiar să ducă acest dans spre pașii care-i sunt la îndemână. Nu s-a aventurat spre hazard, poate și pentru că nu-l mai avea pe Eden, pe umerii căruia și-a construit succesul în Anglia, a oferit în schimb speranța. Și o certitudine, că al său Inter va lupta până la capăt și va pune câte bețe-n roate va putea acestei mașinării infernale numită Juventus.
Pentru Conte, pare cel mai dificil demers din carieră. Juventin de mic, chit că e născut în antagonicul sud, la Lecce, devenit jucător important și, ulterior, antrenor important grație lui Juve, e chemat acum să caute izbânda împotriva marii sale iubiri, ca șef al rivalului de-o viață. Nu știu câte alte exemple asemănătoare există, dar Conte și-a asumat foarte natural misiunea, oferind tot ce are mai bun pentru interesul noului club. Și are multe de oferit, iar atmosfera pe care a creat-o la Inter se simte în primul rând din bucuria colectivă de după fiecare succes, fie el un gol sau o victorie finală.
În acest week-end, Inter a trecut pe primul loc, urmare a unui nou pas greșit făcut de Juventus. Nu știu dacă va izbuti să răstoarne ierarhiile în Serie A, dar știu că "Bătrâna Doamnă" are într-adevăr un concurent serios. Care câștigă greu contra unei echipe, SPAL, ce nu bătuse și nu dăduse niciun gol în deplasare până la ora meciului de la Milano, are nevoie de Godín pentru siguranța ultimului sfert de oră, dar câștigă. Are acum în Lautaro Martínez un talent în plin proces de confirmare, pentru care va trebui să lupte însă ca să-l păstreze, are în Lukaku un reper important în desenul tactic, are multă dorință. Iar acum, are și prima poziție.
Cât despre Juve, încă pare grea acomodarea cu Sarri. Și viceversa, acomodarea lui cu Juve. Pesemne că atunci când l-au înlăturat pe Allegri, șefii din Torino au vrut să capete puțină culoare-n obraji, a se citi un pic de "Sarri-ball". Se vede însă că-i ceva mai greu decât s-a crezut inițial și că filozofia mult lăudată a lui Sarri e dificil de aglutinat. Cred că mulți dintre cei care dădeau semne de exasperare la partidele cu nuanțe cenușii din perioada Allegri l-ar vrea acum înapoi.
BRENDAN RODGERS ȘI A DOUA ȘANSĂ
Apropo de filozofii. Și de antrenori. În plin duel Klopp-Guardiola, cei mai buni din lume după părerea mea, un nume revine din ce în ce mai tare în actualitatea din Anglia: Brendan Rodgers. Leicester e a doua în Premier League, iar fotbalul oferit de campioana din 2016 e extrem de ofertant și estetic. Mare fan al lui Johan Cruyff, dar și cu deprinderi învățate în perioada de secund a lui Mourinho, Brendan ține sus steagul tehnicienilor britanici într-un campionat dominat de străini. Într-o lume a hipermarketurilor, Leicester azi e fix ca o băcănie mică și cochetă, în care găsești lucruri gustoase și la care te duci cu drag căci știi că tot ce iei de-acolo e făcut cu pasiune. Rodgers are o clauză de 14 milioane de lire, iar Arsenal dă semne că s-ar gândi la variantă. Destinul său fotbalistic e prea legat de acea alunecare stupidă a lui Gerrard, din 2014, iar fotbalul parcă încearcă să-i ofere o nouă șansă.
ÎNCĂ UN GOL "MESSI"
Barcelona a câștigat duelul week-end-ului de pe "Metropolitano" grație lui Messi și Ter Stegen. A devenit deja o rutină la catalani: apără Ter Stegen, marchează Messi. Iar acum a dat din nou unul din acele goluri care l-au transformat în adjectiv. Barcelona de azi parcă nu mai domină ca altădată, ba chiar e dominată mai mult ca altădată, dar e greu de ucis. Câtă vreme există adjectivul, există și speranță.
