INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL A RATAT DOUĂ ŢINTE ÎNTR-O ZI

ŢEPE

Articol de GSP - Publicat joi, 28 august 2008 00:00

Daţi ca sigur la madrileni, Cazorla şi Villa şi-au prelungit ieri contractele cu Villarreal, respectiv Valencia

Real a rămas ieri cu buza um­fla­tă. Santiago Cazorla şi Da­vid Villa, doi dintre jucăto­rii pentru care oficialii madrileni insistau să-i aducă în “Bernabeu”, au decis să continue la cluburile lor într-un moment cînd tranzacţiile erau considerate ca şi încheiate. Lo­vi­tura o resimte cel mai tare pre­şe­dintele Ramon Calderon, ce spera să se revanşeze după ratarea transferului lui Cristiano Ronaldo.

“E foarte greu să refuz Realul”
Primul a întors spatele campi­oa­nei Cazorla. Marţi, acesta se şi vedea în tricoul “blanco”. “Cînd te solicită o echipă ca Real e foarte greu să spui «nu». Am rămas şocat cînd am aflat. Vreau să joc acolo, sper ca şefii să mă înţeleagă. Va fi un pas uriaş în cariera mea”, sus­ţinea extaziat mijlocaşul dreap­ta de 23 de ani. Se ştia şi preţul afacerii, 16 milioane de euro, clauza de reziliere a acordului cu Villarreal.

După nici 24 de ore, stupoare Ca­zorla a acceptat oferta de pre­lun­gire a contractului. Discursul s-a schimbat: “Sînt foarte fericit. Mă simt important aici, ceea ce con­tează mai mult ca orice”. Prin noua înţelegere, salariul i s-a dublat, ajungînd la două milioane de euro.

18 goluri din cele 48 înscrise de Valencia în Primera 2007-’08 le-a semnat Villa

“Vreau lîngă Raul”
La scurt timp a răspuns şi Villa. Într-o ofensivă în forţă, Real oferise succesiv 42, 45, 47, finalmente 52 de milioane de euro pe golgeterul de la Euro, cu 4 reuşite. În cost erau propuşi şi jucători la schimb, ca Saviola, De la Red, Higuain şi Javi Garcia. “E o ofertă prea bună ca să nu fim de acord”, aprecia vice­pre­­şedintele Fernando Gomez. “De mult îmi doresc să joc lîngă Raul”, a zis şi jucătorul.

Degeaba. Ieri spre seară, alt şoc pentru madrileni. Villa (26 de ani) şi-a înnoit acordul cu Valencia pînă în 2014, devenind, cu un salariu de 3 milioane de euro, cel mai bine plătit jucător din trupa “liliecilor”.
Refuzurile au produs satisfacţie în presa catalană. “Sport” a scris: “Real, două bobîrnace într-o singură zi. A primit, nu a dat!”.

34 de partide a jucat Cazorla sezonul trecut în Primera Division, marcînd de 5 ori

ULTIMATUM DE LA ABRAMOVICI
Roman Abramovici s-a săturat să tot aştepte răspunsul de la Real privin­du-l pe Robinho. “Ori acceptă oferta pe care am făcut-o, ori nu mai ne­gociem deloc”, s-a supărat patro­nul miliardar de la Chelsea, ultima sa pro­punere pentru brazilian ridicîn­du-se la 37 de milioane €. Deşi ju­că­torul vrea să plece, afacerea în­tîr­­zie deoarece madrilenii vor 45 de mi­­li­oane de euro. Rusul nu are totuşi de gînd să adauge nici un euro la su­ma avansată, convins că “e cel mai bun preţ pe care îl punem pe masă”.

Citește și:
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga

Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid

Daniel Pancu își poate pierde „perla” pe final de mercato » La schimb, cere doi noi jucători la CFR Cluj

O echipă de tradiție din România, scoasă la vânzare! 1,2 milioane euro pentru a prelua controlul clubului
Liga 2

ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close