Articol de Mihai Șovei - Publicat miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:08 / Actualizat miercuri, 28 ianuarie 2026 11:21
PAOK, una dintre cele mai importante din Grecia, este în doliu. Șapte fani ai echipei care făceau deplasarea la Lyon și-au pierdut viața în urma unui accident rutier în România. Tragedia s-a produs pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel din județul Timiș.
Din păcate, nu este primul accident care îi implică pe fanii lui PAOK. Pe data de 4 octombrie 1999, șase suporteri ai echipei și-au pierdut viața, după ce autocarul în care veneau din deplasarea din Atena s-a răsturnat într-o vale. Aceasta este considerată una dintre cele mai negre zile din istoria lui PAOK, fiind comemorată în fiecare an de suporteri, jucători și oficiali.
Tragedia din 4 octombrie 1999
Data de 4 octombrie 1999 rămâne una de tristă amintire pentru fanii grecilor. Un autocar cu suporteri s-a răsturnat pe drumul spre Salonic, în Valea Tempi, după un meci cu Panathinaikos, iar șase suporteri cu vârste curpinse între 17 și 68 de ani și-au pierdut viața.
După remiza lui PAOK cu Panathinaikos, autocarele cu fanii și-au început călătoria de întoarcere. Conform mărturiilor, cu puțin timp înainte de accidentul din Velestino, fiul în vârstă de 19 ani al proprietarului a preluat conducerea autobuzului, înlocuindu-l pe șoferul obișnuit. Cu doi kilometri înainte de punctul de taxare din Tempi, autobuzul a încercat să depășească, a intrat în direcția opusă și s-a ciocnit cu un camion care se deplasa spre Larissa. Vehiculul s-a răsturnat și a ajuns într-un șanț, ucigând șase persoane și rănind 33 de pasageri, potrivit tanea.gr.
În fiecare an, în jurul acelei zile, suporterii și jucătorii lui PAOK merg la locul unde a avut tragedia pentru a-i comemora pe cei care și-au pierdut viața.

O nouă tragedie a avut loc pe 27 ianuarie, chiar în România. În accident au fost implicate un autotren, o autocisternă, un microbuz de transport persoane (8+1) și un autoturism. Din primele date, până în acest moment, au fost identificate 7 persoane decedate la fața locului, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.
Clubul din Grecia a publicat o scrisoare emoționantă în memoria celor 7 fani care au murit pe șoselele din România.
„Timpul se oprește. Îngheață. Cuvintele seacă. Durerea străpunge trupul și mintea. Lacrimile curg din ochi. Durerea te copleșește, te îngenunchează, te zdrobește. Încă o zi neagră.
Încă o tragedie de nedescris pentru familia PAOK.
Adio copiilor noștri, a căror dragoste pentru acele patru litere i-a dus departe.
Această dragoste pentru PAOK i-a purtat acolo, i-a lăsat acolo și a mers mai departe, dar sufletele lor vor rămâne pentru totdeauna sub aripile «Dikefalos».
Cele mai sincere condoleanțe familiilor acestor copii. În durerea lor insuportabilă, nu vor fi singuri. Marea familie PAOK va fi mereu alături de ei pentru a le alina cât mai mult posibil această durere.
Gândurile noastre sunt, de asemenea, alături de răniți, care își duc propria luptă.
Vom face tot posibilul pentru ca aceștia să primească cea mai bună îngrijire medicală disponibilă, ne vom asigura că se întorc acasă cât mai repede posibil, vom fi mereu alături de ei.
O singură dorință… Niciodată să nu mai fie…”