INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Final de mercato în cele mai tari campionate ale Europei » TOP cele mai scumpe mutări: unde intră Dennis Man

Dennis Man, cel mai scump transfer din istoria Ligii 1
Dennis Man, cel mai scump transfer din istoria Ligii 1

Articol de - Publicat marti, 02 februarie 2021 08:47 / Actualizat marti, 02 februarie 2021 12:32

Pe 1 februarie a fost ultima zi din mercato de iarnă în care s-au mai putut efectua transferuri în cele mai importante campionate din Europa, iar echipele mari de pe „bătrânul continent” au încercat până în ultima clipă să se întărească pentru a doua parte a sezonului.

În ultimii ani, cluburile de elită din Europa au efectuat transferuri importante și au cheltuit sume astronomice în ultima zi de mercato, dar acest lucru nu a mai fost posibil în acest an din cauză că majoritatea formațiilor au fost afectate din punct de vedere financiar din cauza pandemiei de coronavirus. Sumele cheltuite în trecut pe Pierre-Emerick Aubameyang sau pe Fernando Torres par ireale în „epoca COVID-19”.

„Deadline day” 2021, o umbră a sezoanelor trecute

Mercato de iarnă 2021 a ajuns la final, iar ultima zi din fereastra de transferuri nu a fost una obișnuită pentru fanii fotbalului. „Deadline day” era ziua în care echipele din cele mai bune campionate ale Europei plăteau sume uriașe pentru achiziționarea jucătorilor, însă acestea au devenit imposibile în noul context.

În 2018, Arsenal a efectuat o mutare răsunătoare în ultimele ore ale perioadei de transferuri: Aubameyang a fost cumpărat cu aproximativ 64 de milioane de euro de la Borussia Dortmund și a devenit cel mai scump transfer efectuat în ultima zi de mercato de iarnă.

TOP 5 cele mai scumpe transferuri all-time efectuate în „Deadline day” în perioada de iarnă

1.Pierre-Emerick AubameyangDortmund - Arsenal63.75 milioane de euro
2.Fernando TorresLiverpool - Chelsea58.5 milioane de euro
3.Andy CarrollNewcastle - Liverpool 41 milioane de euro
4.WillianȘahtior - Anzhi35 milioane de euro
5.Andre SchurrleChelsea - Wolfsburg32 milioane de euro

Cluburile care au efectuat transferuri în „Deadline day” sunt cele care au suferit din cauza accidentărilor în prima parte a sezonului, precum Liverpool, care a avut mari probleme în zona centrală a apărării după accidentarea lui Virgil van Dijk. „Cormoranii” au achiziționat doi fundași centrali: Ben Davies de la Preston North End și Ozan Kabak de la Schalke 04.

Cel mai scump transfer efectuat pe 1 februarie 2021 în a fost cel al lui Paulinho, care a fost cumpărat în ultimele minute ale zilei de Sporting Lisabona cu 16 milioane de euro. Fostul atacant al celor Braga a înscris 10 goluri în acest sezon și a oferit patru pase de gol.

Final de mercato în cele mai tari campionate ale Europei » TOP cele mai scumpe mutări: unde intră Dennis Man
1 trofeu a câștigat Paulinho cu Braga: Cupa Ligii Portugaliei în sezonul 2019/20

Cel mai scump transfer din această iarnă ar fi ocupat poziția a 9-a în sezonul trecut

Manchester United efectua cel mai scump transfer din sezonul trecut în mercato de iarnă. Bruno Fernandes era cumpărat de la Sporting Lisabona cu 55 milioane de euro și a devenit un jucător esențial în trupa lui Ole Gunnar Solskjaer, care ocupă în acest moment prima poziție în Premier League.

Pe 29 ianuarie, West Ham United a efectuat cea mai scumpă mutare din această iarnă, când „ciocănarii” l-au achiziționat sub formă de împrumut pe Said Benrahma, cu obligativitatea unui transfer definitiv în vară. Formația din estul Londrei o să plătească în total 23 de milioane de euro pentru atacantul algerian sosit de la Brentford, iar transferul său ar fi ocupat poziția a 9-a în topul din stagiunea trecută.

Dennis Man, al 11-lea cel mai scump transfer efectuat în mercato de iarnă

Parma l-a transferat în această perioadă de mercato pe Dennis Man, de la FCSB, și a devenit cel mai bine vândut fotbalist român din istoria Ligii 1. Acesta l-a depășit pe fostul jucător al „roș-albaștrilor”, Nicolae Stanciu, care a plecat la Anderlecht în 2016, contra sumei de 9.8 milioane de euro.

Final de mercato în cele mai tari campionate ale Europei » TOP cele mai scumpe mutări: unde intră Dennis Man
Dennis Man (22 de ani) FOTO IMAGO

Clubul emilian a plătit 11 milioane de euro pe Dennis Man, iar jucătorul român este al 11-lea cel mai scump transfer efectuat în acest mercato de iarnă. În sezonul trecut, mutarea lui Man la Parma ar fi ocupat poziția a 29-a în clasament.

TOP transferuri în mercato de iarnă 2021

1.Said BenrahmaBrentford - West Ham23. 1 milioane de euro
2.Sebastien HallerWest Ham - Ajax22.5 milioane de euro
3.Amad DialloAtalanta - Manchester United21 milioane de euro
4.Dominik SzobozslaiRB Salzburg - RB Leipzig20 milioane de euro
5.Krepin DiattaClub Brugge- AS Monaco20 milioane de euro
6.Nicolo RovellaGenoa - Juventus18 milioane de euro
7.PaulinhoBraga - Sporting Lisabona16 milioane de euro
8.Morgan SansonOM - Aston Villa15.8 milioane de euro
9.Geoffrey KondogbiaValencia - Atletico Madrid15 milioane de euro
10.PedroFiorentina - Flamengo14 milioane de euro
11.Dennis ManFCSB - Parma11 milioane de euro

VIDEO. Cele mai interesante transferuri realizate în „Deadline day”

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Transferul lui Man la Parma era fixat pentru la vară! De ce s-a realizat mutarea acum

Ștefan Radu, prestație extraordinară în Atalanta - Lazio: „L-a anulat pe Ilicic. Viață lungă, Boss!”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
415925675533032
Valeriu Dragomirescu  •  02 Februarie 2021, 16:32

Despre blog-ul ”jurnalistului” naum radu...”Iată că putem vinde şi noi pe bani serioşi!, vor jubila cei care şi-au păstrat o credinţă vecină cu religia în tunuri de mare calibru.”- citat închis.De ce spuneți d-l naum radu ”tunuri de mare calibru”? Insinuați că transferul lui Man e un ”tun”? Care e problema d-stră,îi plângeți de milă Parmei sau invidia nu vă dă pace?!Până una-alta G.Becali a ieșit cu un profit uriaș,în rest e treaba Parmei ce și cum.Când voi auzi că naum radu scrie articole sportive publicate în La Gazzetta dello Sport îmi voi face ”mea culpa”.Până atunci...ciocul mic!

mattteo
mattteo  •  02 Februarie 2021, 12:34

Pai Pedro (atacantul) nu s-a transferat in Europa,iar Benrahma de fapt a fost tranferat de West Ham asta vara, deci normal ar fi Top 9 mutari iarna asta in Europ.

salatini.
salatini.  •  02 Februarie 2021, 11:05

Denis Nam va fi pocnitoarea Parmei! Punem pariu?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează