Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 28 mai 2026, 17:40 / Actualizat joi, 28 mai 2026 17:47
Se aprinde duelul declarațiilor în cursa pentru președinția lui Real Madrid. Florentino Perez l-a atacat pe contracandidatul Enrique Riquelme și a răspuns râzând la întrebarea ziariștilor legată de noua conducere tehnică a vicecampioanei Spaniei.
După ce și-a lansat o pagină specială online și a creat pe rețelele de socializare și conturi personalizate pentru a-și prezenta candidatura la președinția lui Real Madrid, Florentino Perez l-a luat în focuri pe rivalul Enrique Riquelme.
Perez: „Fiii, cumnații și directorii lor candidează. Eu nu sunt aici pentru a servi Real Madrid, ci ca să exploateze clubul”
„Acum, că există alternativă la alegeri, totul are sens. Știm că această campanie e condusă de aceiași oameni care au fost în centrul celei mai întunecate perioade din istoria lui Real Madrid, era Ramón Calderón.

Sunt aceiași care au fost în acel Consiliu de Administrație, aceiași care au furat suveranitatea membrilor la o adunare, aceiași care au adus la vot mulți oameni care nu erau socios blancos. Acum, fiii, cumnații și directorii lor candidează... Nu sunt aici pentru a servi Real Madrid, ci pentru a exploata clubul”, a atacat Perez.
Într-un discurs axat pe apărarea conducerii sale, Florentino Pérez a reamintit publicului că Real Madrid „este cel mai bogat club din lume” și că structura sa „e studiată la Harvard”, subliniind creșterea economică și transformarea stadionului Santiago Bernabéu ca fiind principalele realizări ale mandatului său, așa cum scrie cotidianul Marca.
„Am gândit la scară largă pentru a produce o revoluție tehnologică”, a zis Perez, referindu-se la proiectul cu Apple de a crea „infinitul Bernabéu”. Această propunere, pe care o înaintase în mai multe rânduri, „demonstrează clar angajamentul președintelui față de continuitate”, a mai remnarcat sursa citată.
Sub sloganul „Mai e multă istorie de scris”, omul de afaceri a vorbit și despre Jose Mourinho, mai ales că termenul limită pentru eliberarea sa pentru 7 milioane de euro (clauza de reziliere a contractului său cu Benfica) expiră mâine.

Perez are un acord cu antrenorul portughez în vârstă de 63 de ani pentru a prelua pe Real Madrid, dacă președintele va fi ales pentru un nou mandat. Liderul clubului blanco a expediat râzând această temă, după cum scrie ziarul lusitan Record: „Vine Mourinho la Real Madrid? De fapt, cred că eu însumi o să fiu antrenorul lui Real Madrid!”.
Riquelme: „Real Madrid merită mai mult decât minciuni, zvonuri și campanii de denigrare în rândul sociosilor noștri”
Enrique Riquelme nu a rămas dator și a contraatacat: „Real Madrid merită mult mai mult decât minciuni, zvonuri artificiale și campanii de denigrare în rândul madridistilor care împărtășesc aceeași dragoste pentru club și care nu ar trebui niciodată folosiți pentru a limita democrația în cadrul clubului”, a declarat rivalul lui Perz, care a reiterat provocarea adresată președintelui demisionar și colegului său candidat la o dezbatere publică cu socios ai clubului.
În ultimele ore, am fost martori, din păcate, la modul în care domnul Florentino Pérez și cei apropiați de el au optat pentru atacuri personale și tensiune în loc să încurajeze o dezbatere calmă și demnă, potrivită celei mai mari instituții sportive din lume.
Pentru a treia oară în aparițiile publice, atitudinea și comportamentul lui Pérez sunt inacceptabile, fiindcă el a pus sub semnul întrebării integritatea și legitimitatea candidaturii noastre, în ciuda faptului că a fost declarată valabilă de către Comisia Electorală în conformitate cu Statutul și cu Regulamentul Electoral al Clubului.
Real Madrid și valorile sale trebuie să rămână întotdeauna mai presus de orice individ. În orice caz, candidatura noastră va continua cu o campanie curată, calmă, axată pe idei de viitor pentru membri și întotdeauna transparentă și respectând moștenirea pe care toți madrilenii au moștenit-o din 1902
- Enrique Riquelme, candidat la președinția lui Real Madrid
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.