INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

OFICIAL Real Madrid și-a cedat jucătorul la Fiorentina! Va fi coleg cu Radu Drăgușin

Franco Mastantuono, împrumutat de Real Madrid la Fiorentina // FOTO: X
Franco Mastantuono, împrumutat de Real Madrid la Fiorentina // FOTO: X

Articol de - Publicat vineri, 07 august 2026 18:10 / Actualizat vineri, 07 august 2026 18:15

Franco Mastantuono (18 ani), mijlocașul ofensiv al lui Real Madrid, va evolua la Fiorentina în sezonul 2026-2027. Argentinianul a fost cedat sub formă de împrumut pentru un an, după ce antrenorul Jose Mourinho a decis că nu se va baza pe el în actuala stagiune.

Real Madrid a oficializat vineri mutarea. Potrivit publicației Marca, acordul dintre cele două cluburi nu include o opțiune de transfer definitiv, astfel că Mastantuono va reveni la Madrid la finalul împrumutului.

În Italia, fotbalistul argentinian va fi coleg cu stoperul român Radu Drăgușin (24 de ani), împrumutat de la Tottenham.

Franco Mastantuono, împrumutat de Real Madrid la Fiorentina

Considerat unul dintre cei mai promițători fotbaliști argentinieni ai generației sale, Mastantuono a ajuns la Real Madrid în 2025. Spaniolii au plătit aproximativ 45 de milioane de euro pentru a-l transfera de la River Plate, pe când avea doar 17 ani.

Primul sezon pe Santiago Bernabeu nu a decurs însă conform așteptărilor. Folosit inițial de Xabi Alonso, apoi de Alvaro Arbeloa, argentinianul nu a reușit să se impună în primul „11”. Deși postul său de bază este cel de mijlocaș ofensiv, Mastantuono a fost utilizat în principal în benzi.

A încheiat sezonul cu 35 de apariții și trei goluri pentru Real Madrid, fără să depășească însă 1.500 de minute petrecute pe teren. Presa din Spania anunțase deja că Jose Mourinho nu îl include în planurile sale pentru sezonul 2026-2027.

Mastantuono a ajuns joi la Florența, unde a fost întâmpinat de mai mulți suporteri ai Fiorentinei. Argentinianul va încerca să acumuleze minute și experiență în Serie A, înainte de revenirea la Real Madrid.

Foarte important în alegerea campionatului a fost și faptul că Mastantuono, curtat și de câteva cluburi din Premier League, are pașaport italian.

Franco Mastantuono este cotat în prezent la 45 de milioane de euro de Transfermarkt.

Citește și:
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Superliga
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Superliga
Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea
Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”
Superliga
Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Superliga
Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează