INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIFA

Încă o idee trăsnită a lui Sepp Blatter

Articol de - Publicat sambata, 18 iunie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 17 iunie 2011 22:26

Ca să le vadă mai bine pe fete la CM 2011, preşedintele forului mondial a solicitat un loc în dreptul liniei de centru, acolo unde sînt scări de acces.


Commerzbank Arena din Frankfurt va găzdui pe 16 iulie finala Mondialului feminin 2011. Iar preşedintele FIFA, Sepp Blatter, va avea un loc cu totul şi cu totul special în sectorul rezervat VIP-urilor: pe scări!

Nu, nu e o glumă. Blatter, 75 de ani, le-a pus în vedere organizatorilor că vrea să stea în tribună chiar în dreptul liniei de centru: "Ca să le văd mai bine pe fete". Nu i-a păsat că acolo sînt scări de acces, aşa că gazdele trebuie să se conformeze. "La început am crezut că e o glumă, dar ne-au anunţat să ne punem pe treabă", a confirmat Patrick Mayer, directorul surorii mai vîrstnice a "National Arena" din Bucureşti.

Lucrările vor demara miercurea viitoare şi vor dura două zile, timp în care muncitorii trebuie să creeze o adevărată "Zonă-Blatter". În jurul fotoliului preşedintelui FIFA vor fi alte 49 de scaune, rezervate înalţilor oaspeţi, printre care şi cancelarul german Angela Merkel. Proiectul costă în jurul a 10.000 de euro, cheltuială ce va fi suportată de Federaţia de la Frankfurt, în calitatea sa de organizator al turneului.

"Nu facem ceva special pentru preşedinte, doar modificăm un pic un sector de tribună"
Wolfgang Niersbach, secretar general federaţia germană

"Fetele să poarte slip"
Printre ideile năstruşnice lansate de Blatter e şi aceea ca fetele să poarte un echipament mai sumar: "Femeile sînt frumoase. Lăsaţi-le să joace în şorturi mai strîmte, ca-n volei". N-a precizat dacă e vorba despre volei în sală (foto 1) sau pe plajă (foto 2), dar oricum a stîrnit un întreg scandal. "E ridicol ca un oficial într-o asemenea funcţie să facă astfel de comentarii", a comentat fostul portar al Angliei, Pauline Cope.

Divorţat de trei ori!
La CM din Germania, Blatter se va simţi ca peştele-n apă. Şeful FIFA a fost înconjurat mereu de reprezentante ale sexului frumos. Trei blonde superbe i-au fost soţii, Liliane, Barbara şi Graziella, însă a divorţat de fiecare. Are un singur urmaş, o fiică din prima căsnicie, Corinne, care i-a dăruit o nepoţică. Elveţianul a mai fost cuplat şi cu o poloneză, Ilona, dar s-au despărţit înainte de a ajunge în faţa altarului.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
cedry3k_18
cedry3k_18  •  18 Iunie 2011, 12:16

Cand o sa fiu mos daca ajung ca asta ma impusc draq

ligax
ligax  •  18 Iunie 2011, 01:53

Ietete la el, ce vrea sa vada???:))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează