INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENRORI

EXCLUSIV Interviu cu antrenorul român din Laos: „Primul zbor acolo a fost o aventură! Am făcut 42 de ore și am schimbat 4 avioane” :)

Oameni din Laos în Thailanda, la un punct de control, foto: Guliver/gettyimages
Oameni din Laos în Thailanda, la un punct de control, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 29 martie 2020 09:20

Mihai Dinu (32 de ani) e la început de drum în meseria de antrenor. A ales să meargă în Laos, unde o pregătește pe Master 7, vicecampioana de sezonul trecut. Visează că într-o zi va sta pe banca echipei de suflet, Petrolul Ploiești.

Ce faci când ai 32 de ani, ești la începutul carierei de antrenor și dornic de aventură? A demonstrat-o un tânăr tehnician român, care a ales Laos ca destinație. Pentru cei mai mulți, acest loc e cunoscut doar pentru că-i vecin cu Thailanda și că n-a fost „lăsat" de Vietnam să prindă ieșire la mare. Poate și pentru agricultură, oricum nu pentru fotbal. 

  • Laos este un stat în sud-estul Asiei, cu 7 milioane de locuitori, cu capitala la Vientiane
  • Laos este considerată „cea mai bombardată zonă din lume”. Între 1964 și 1973, Statele Unite au lansat peste 270 milioane de bombe în Operațiunea Barrel Roll. E echivalentul degajării unui avion plin de bombe, la fiecare 8 minute, 24 de ore pe zi, timp de 9 ani;
  • Laos este vecină cu Birmania și China (nord-est), cu Vietnam (est), cu Cambodgia (sud) și Thailanda (vest)
  • limbi oficiale: lao și franceză

Mihai Dinu e din ianuarie acolo și a povestit ce-a găsit acolo, dar și în Palestina și Iordania, pe unde a trecut în „drumul" spre Laos. Până în sezonul trecut, competiția internă număra 6 echipe, două dintre ele fiind ale Poliției și Armatei. Din acest an, competiția se mărește, iar Master 7, echipa pe care o pregătește românul, nu vrea să mai rateze titlul.

EXCLUSIV Interviu cu antrenorul român din Laos: „Primul zbor acolo a fost o aventură! Am făcut 42 de ore și am schimbat 4 avioane” :)
Mihai Dinu e din ianuarie în Laos, la echipa Master 7

- Salut, Mihai! Spune-mi în primul rând cum ești, vă confruntați și acolo cu pandemia de Coronavirus? 
- Salutări, Vlad! Problema e că am venit pentru câteva zile acasă și nu prea mai pot pleca. În Laos nu e niciun caz. 

- Și nu te poți întoarce? 
- E dificil. Prin China e exclus, prin Thailanda sunt mici probleme. Acum aștept răspuns, se fac verificări dacă mai pot intra în Laos. Ieri am vorbit cu cei de la club și era cam dificil. Sunt în stand-by de cam două săptămâni.

- Dar de ce te-ai întors? Nu erai de mult timp plecat... 
- Sincer, având în vedere că era destul de aproape virusul, cazuri atât în Vietnam, cât și în Thailanda, îmi era teamă că va ajunge și în Laos și rămâneam blocat acolo. Dacă ajungeam în situația României, nu mai spun de alte țări cu mult mai multe cazuri, era extrem de greu fiind acolo.

Mihai Dinu: „Trebuie să mă întorc până pe 10 aprilie"

 - Și ce vei face? 
- „Tactic", nu am mutat bine alegând să vin acasă. Dar mai aveam un motiv să mă întorc. Campionatul a fost amânat datorită unor jocuri naționale organizate de Guvernul din Laos. Am zis să profit și să vin acasă. După începerea campionatului era foarte dificil să mai plec.

- Te așteaptă cei de acolo? 
- Da, în principiu campionatul începe la sfârșitul lui aprilie, am înțeles că de această dată vor fi 8 echipe, nu 6 ca până acum. Mi-au dat termen să ajung până pe, cel târziu, 10 aprilie. Am suficient timp cred. 

- Am înțeles, totuși spune-mi cum ai ajuns în Laos, nu e atât de ușor să găsești fotbalul acolo... 
- Un bun prieten mi-a făcut legătura cu managerul echipei Master 7. După câteva discuții am ales să merg acolo, motivat fiind de faptul că voi avea ocazia de a juca play-off de AFC Cup. Plus că era o nouă experiență, care nu putea fi decât benefică.

- Ce ai găsit acolo? 
- Referitor la infrastructură, condițiile sunt foarte bune. Fotbalistic vorbind, nivelul nu e prea ridicat. Sunt la început cam din toate punctele de vedere. Interes există pentru ca lucrurile să evolueze într-un mod pozitiv. Perioada petrecută nu mi-a oferit posibilitatea de a mă intersecta cu fotbalul laotian propriu-zis. Imediat ce am ajuns, am plecat în Thailanda cu echipa pentru un turneu internațional. La revenire, ne-am antrenat o săptămână în Laos, după care am plecat în Cambodgia pentru prima manșă din play-off-ul AFC Cup. 

- E greu să-i ții concentrați, să răspundă cerințelor tale? 
- Trebuie să ai răbdare și să le explici pas cu pas ceea ce dorești de la ei. Sunt dornici de a cunoaște lucruri noi și lucrează cu entuziasm. Nimic nu e greu când lucrez cu pasiune.

Mihai Dinu: „Se poate trăi din fotbal aici! Salarii între 400 și 1.200 de dolari"

- Sunt profesioniști sau au și alte job-uri? 
- Nu, sunt profesioniști cei mai mulți dintre ei. Doar doi au job-uri la mine în echipă, ambii lucrează în Poliție. 

- Dar se poate trăi din fotbal acolo? 
- Haide să-ți dau un exemplu! Un salariu minim pe economie la ei e de 120 de dolari. Un manager de bancă are undeva la 500 de dolari. Cei din echipa mea au salarii între 400 și 1.200 de dolari. Iar prețurile sunt cam ca la noi. Eu având totul inclus, nu m-am preocupat prea mult să văd cât costă fiecare lucru. Dar ți-am zis, sunt oameni care iau 120 de dolari lunar, nivelul de trai e scăzut. Ceea ce înseamnă că la fotbal, cu salariile pe care ți le-am spus, se trăiește bine.

- Să înțeleg că sunteți una dintre echipele bune ale ligii? 
- Da, anul trecut au terminat pe locul 2. Acum își doresc să ne luptăm, cu șanse reale, pentru titlu. 

- Ce ai întâlnit în Laos? 
- N-au un nivel de trai ridicat, cum ți-am zis, dar plusează la starea de spirit. Nu am văzut pe nimeni să se certe. Am văzut oameni simpli, oameni fericiți în adevăratul sens al cuvântului. Pot fi luați ca exemplu din punctul ăsta de vedere.

- Cum a primit familia ideea că vrei să mergi acolo? 
- Îți dai seama că au fost circumspecți la început! A fost și din scurt. Vineri mi-au luat bilet de avion pentru duminică. Fiind totul din scurt, au găsit o rută foarte grea. Am făcut 42 de ore până în Laos și am schimbat 4 avioane! „Oamenii sunt mereu veseli, nu se ceartă niciodată"

- O aventură! 
- Chiar că! În Dubai nu voiau să mă lase să plec în China pe motiv că n-am viză. În China am stat 8 ore în Shenzen și 7 în Kunming Changshui. Am ajuns pe 7 ianuarie în Laos și pe 8 am plecat în Thailanda.

- Care a fost primul impact? 
- Mi-a plăcut clima, nu pot să zic că m-a șocat ceva. M-a surprins că erau mereu veseli. Încă sunt surprins, văzând ce e la București, că nu se ceartă niciodată. 

- Cum îți omori timpul liber? 
- Citesc, îmi pregătesc antrenamentele, vizionez meciuri și mă plimb.

- Le place fotbalul? Urmăresc? 
- E interesată lumea, asta pot spune. Însă sunt încă departe de Europa, nu-s la fel de înfocați. Nu au o cultură a sportului dezvoltată. 

- Ești tânăr, ce vis ai pentru cariera de antrenor? 
- Visez să antrenez Petrolul Ploiești. E visul meu că voi ajunge, cândva, antrenor acolo. Petrolul e echipa pe care o iubesc de mic. În rest, vreau să văd toată lumea și fotbalul îmi poate oferi posibilitatea asta. Să faci din pasiune meserie e o binecuvântare.

„Am trăit multe experiențe ciudate, înfiorătoare dacă le asculți. Cu toate astea, nu m-am simțit niciodată în nesiguranță. Mi-a plăcut mult Palestina, o experiență frumoasă" - Mihai Dinu

POVEȘTI DIN PALESTINA

„În Palestina am fost la o academie de fotbal spaniolă, Wospac Academy. Acolo totul era diferit față de Laos. La fiecare intersecție din Ramallah, unde am fost eu prima dată, erau militari înarmați. Am fost puțin șocat! Oamenii erau super, în ciuda situației tensionate, foarte primitori și amabili. Erau check-point-uri la ieșirile din orașe. Într-o seară, după un antrenament, eram în mașină cu colegul meu, Adrian Senin. 

Așteptam să ne verifice la check-point. Trece mașina din fața noastră, noi oprim pentru a păstra distanța și când să plecăm, ce să vezi? Fluieră un militar și îl vedem cum încarcă armele și le îndreaptă spre noi, parcă eram teroriști! Doi veneau spre noi cu armele încărcate, doi la check-point cu armele încărcate, direcționate spre noi!! Cum să reacționăm? Eram panicați! Când au ajuns în dreptul nostru ne-au zâmbit spunând că a fost o simulare. Noi eram transpirați și nu știam cum să reacționăm"

SCOS DIN TAXI CU PUȘCA

„Mergeam cu taxiul acasă, era întuneric pe stradă și aveam o mașină în față. Șoferul a depășit-o și după aceea, la vreo 50 de metri, erau militari israelieni, un check-point mobil. Ne-au oprit și am ieșit din mașină cu pașapoartele la vedere și pușca îndreptată spre noi. Nu era o situație cu care să fim obișnuiți"

DRUMUL SPRE CASĂ PRIN MIJLOCUL CONFLICTULUI

„La ieșirea din orașul în care am locuit apoi, Ierihon, era o bază militară israeliană. A fost un incident pe la începutul anului 2017 dacă nu mă înșel. Un militar israelian a împușcat unul palestinian. Dat fiind evenimentul tragic, vinerea, după rugăciunea de la moschee, palestinienii plecau la marginea orașului și dădeau foc la cauciucuri și începeau lupta cu israelienii.

Palestinienii aruncau cu pietre, iar israelienii ripostau cu gloanțe oarbe. Noi treceam prin mijlocul lor când aveam antrenament! La început ne era foarte frică, dar ne-am obișnuit. Culmea, nu aveau treabă cu mașinile, cu toate că erau lupte în toată regula"

Cine e Mihai Dinu

  • 32 de ani
  • a absolvit în 2016 Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor
  • a mai antrenat la Inter Vista Alegre (junori Spania), Caraimanul Euro-Africa Bușteni, CS Brazi (fotbal femini), CS Cornu (Liga a 4-a)
  • a mai antrenat la două academii de fotbal, în Palestina și Iordania - antrenor secund la Gloria Buzău (promovare în Liga a 2-a)

Ctește și alte știri despre antrenorii români:

FCSB / Dorinel Munteanu, contrariat de măsurile luate de Gigi Becali și alte cluburi din Liga 1: „E o greșeală să faci asta”

Florin Bratu, dezvăluire FABULOASĂ: „M-au sunat și mi-au spus că-mi fac statuie și că mă poartă pe brațe de la aeroport”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează