INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Benzema, omul care aduce titlul la Real Madrid. Din nou marcator decisiv și medie de un gol pe meci

Karim Benzema/ foto: Imago Images
Karim Benzema/ foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 18 aprilie 2022 14:00 / Actualizat luni, 18 aprilie 2022 15:06

Karim Benzema (34 de ani) a completat spectaculoasa remontada madrilenă de la 0-2, depășindu-l pe Di Stefano în topul marcatorilor din La Liga și stabilind un nou record al carierei!

Karim Benzema a devenit BenzeMadrid în acest sezon. Se identifică cu liderul din LaLiga și este mereu la locul și momentul potrivit pentru a marca. Gol după gol. A închis tabela cu Chelsea în „sferturile" Ligii și, la cinci zile distanță, s-a repetat, punând sigiliul pe triumful blanco la Sevilla (3-2). 

O remontada reușită într-o repriză de vis pentru probabil noua campioană a Spaniei. Real are un avans consistent la șefie în fața Barcelonei cu șase etape rămase de jucat și se pregătește de semifinala Ligii cu Manchester City.

George Ogăraru, ironizat de fostul antrenor de la Ajax după ultima postare de pe Facebook » Cum a răspuns românul
CSA STEAUA
George Ogăraru, ironizat de fostul antrenor de la Ajax după ultima postare de pe Facebook » Cum a răspuns românul

Benzema, 15 goluri în ultimele zece meciuri pentru Real Madrid

La 34 de ani, KB9 traversează cel mai prolific sezon al carierei, stabilind recordul personal în campionat, 25 de goluri, peste performanța de acum șapte stagiuni. A punctat în nouă din ultimele zece partide jucate, în total 15 goluri. Tot duminică, l-a depășit pe Alfredo Di Stefano în topul marcatorilor blancos în campionat (217), înaintea lui fiind numai Raúl (228) și Cristiano Ronaldo (311). 

În toate competițiile a ajuns la 317 și îl despart șase goluri de Raúl. Are o medie nemaipomenită în actuala stagiune, 39 de goluri în 39 de partide, unul pe meci! Doar Lewandowski îl întrece în Europa. Benzema este și liderul „bombardierilor” din LaLiga, având cu 10 goluri mai mult decât Raúl de Tomás (Espanyol).

Rakitic: „Arbitrajul a fost împotriva noastră”

Andaluzii au condus cu 2-0 în minutul 25 și puteau avea un om în plus dacă Cuadra Fernández nu-l ierta în minutul 39 de un al doilea cartonaș galben pe Camavinga, care l-a și accidentat pe Martial, nevoit să iasă înaintea pauzei. 

„Arbitrul a fost împotriva noastră. Eliminarea era clară, dar nici măcar nu a fluierat fault. Trebuia să omorâm meciul, dar n-am făcut-o. Dacă îi lași un centimetru lui Real te pedepsește imediat. Contra echipelor mari nu ai voie să greșești!", s-a plâns Rakitici. 

Și antrenorul Julen Lopetegui a acuzat eroarea centralului: „Sigur că trebuiau să joace cu un om în minus. După o primă repriză foarte bună, ne-a fost teamă să câștigăm. Am făcut patru schimbări din cauza accidentărilor”.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Un superstar de la Manchester United, implicat într-un accident de mașină în timp ce conducea spre antrenament

Cum a aranjat Piqué ca Supercupa să se joace în Arabia Saudită și ce comisioane grase s-au plătit

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
ripensistu
ripensistu  •  18 Aprilie 2022, 23:52

Puscarie pe viata pentru asta.

flosud97
flosud97  •  18 Aprilie 2022, 16:14

KB9 The King

Vezi toate comentariile (2)
Comentează