INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECES

Un nume important al fotbalului italian, cu 246 de goluri marcate, s-a stins din viață » Ultimul mesaj transmis este tulburător

„Împăratul” Igor Protti a murit la vârsta de 58 de ani  // foto: Imago Images
„Împăratul” Igor Protti a murit la vârsta de 58 de ani // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2026 12:03 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 12:13

Fostul mare atacant italian Igor Protti a încetat din viață în dimineața zilei de vineri, 19 iunie, la vârsta de 58 de ani. Acesta ducea o luptă grea cu cancerul încă din vara anului trecut.

Anunțul tragic a fost făcut de familia sa printr-o declarație pe rețelele de socializare. În această declarație apare și un ultim mesaj tulburător transmis de Igor Protti înainte să moară.

„Împăratul” Igor Protti a murit la vârsta de 58 de ani

Acum aproximativ un an, Igor Protti a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care își anunța boala, numindu-l „un oaspete extrem de nepoftit”. Fostul atacant a fost diagnosticat cu cancer, iar apoi a urmat o perioadă foarte dificilă cu o operație, chimioterapie și radioterapie.

Având în vedere că fostul atacant știa că boala avansează, a lăsat un ultim mesaj, pe care familia l-a publicat după deces.

Această călătorie minunată, ca fiecare meci, a ajuns la fluierul final. Este greu de găsit cuvinte care să o poată explica, singurul lucru pe care îl pot face este să mulțumesc familiei mele mari și minunate pe care am adorat-o. Tuturor oamenilor care m-au iubit și mi-au fost aproape, tuturor fanilor echipelor la care am jucat pentru afecțiunea și dragostea pe care mi le-au arătat mereu și pe care mi le-au împărtășit în totalitate. Sper că acesta este un „pe curând”, nu un rămas bun.

- ultimul mesaj transmis de Igor Protti

Igor Protti este considerat una dintre marile legende ale echipelor Bari și Livorno, iar cu „cocoșii” din Puglia a devenit golgheterul Serie A în 1996. Atunci, „împăratul”, așa cum îl numeau fanii, a marcat 24 de goluri și a împărțit Gheata de Aur cu Giuseppe Signori de la Lazio, devenind singurul golgheter din elita fotbalului italian dintr-o echipă retrogradată, potrivit sport.sky.it.

Fostul atacant era considerat un participant aproape sigur cu Italia la Campionatul European din 1996, dar, în mod surprinzător, Arrigo Sacchi, cu care se cunoștea bine de la mijlocul anilor '80 la Rimini, nu l-a inclus pe atacant în lotul său.

Tot în acea perioadă, „împăratul” Igor Protti a ratat un transfer la Inter. Pe parcursul a puțin peste două decenii, acesta marcat aproape 250 de goluri. El și Dario Hubner sunt singurii din istorie care au devenit golgheteri la al treilea, al doilea și primul nivel al fotbalului italian.

Potrivit transfermarkt.com, în cele 653 de meciuri jucate, Igor Protti a marcat 246 de goluri pentru echipe ca Bari, Livorno, Lazio și Napoli.

Un nume important al fotbalului italian, cu 246 de goluri marcate, s-a stins din viață » Ultimul mesaj transmis este tulburător
Igor Protti, în perioada în care evolua pentru Bari
Citește și:
„Mi-a zis: «Du-te de aici, că nu te las»” » MM Stoica a vorbit pe larg despre despărțirea de FCSB: „Ce greșeală era să fac”
Superliga
„Mi-a zis: «Du-te de aici, că nu te las»” » MM Stoica a vorbit pe larg despre despărțirea de FCSB: „Ce greșeală era să fac”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Gică Hagi, dur în conferință când a vorbit despre Stanciu și Ionuț Radu: „Nu o să plâng niciodată după niciun jucător”
Nationala
Gică Hagi, dur în conferință când a vorbit despre Stanciu și Ionuț Radu: „Nu o să plâng niciodată după niciun jucător”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează