OPINII  »  FCSB

Creșterea și descreșterea lui Mihai Stoica

Mihai Stoica, sursa foto: GSP, retușat cu AI
Mihai Stoica, sursa foto: GSP, retușat cu AI

Articol de - Publicat vineri, 13 noiembrie 2026, 13:30 / Actualizat vineri, 13 noiembrie 2026 13:32

Mihai Stoica vine dintr-o epocă în care managerul unui club avea, printre atribuțiile sale cele mai importante, să pună o presiune publică.

În primul rând pe arbitri, dar și pe alte entități, cluburi rivale, instituții din fotbal. Și din acest punct de vedere, Mihai Stoica era dat ca un exemplu: “ar trebui să avem și noi pe cineva precum Meme să ne apere” îl auzeai pe câte un jucător, un antrenor după ce echipa lor era dezavantajată de arbitri.

Mihai Stoica ajunsese să fie apreciat în primul rând pentru așa ceva. Era simbolul războinicului care nu iartă în comunicarea publică pe nimeni dintre cei care “se luau de club”. Suporterii steliști, rebotezați fecesebiști, îl iubeau pe ultrasul în costum care dădea de pământ cu oricine părea să aibă ceva cu cel mai popular și puternic club din țară.

Vremurile se schimbă

Această componentă a aurei lui Mihai Stoica a devenit tot mai puțin importantă deși Mihai Rotaru și alții încă acuzau importanța prea mare pe care „Meme” o avea și o are în televiziune. Lucrurile nu mai funcționează chiar la fel în SuperLigă ca în vremurile de glorie ale lui Mihai Stoica la Steaua, acum FCSB, Unirea Urziceni și Oțelul.

Nu-mi fac iluzii că a devenit un domeniu complet curat, dar fenomenul are o altă dinamică față de alte epoci. Iată că, de exemplu, a trecut moda numirii unor foști arbitri în conducerea cluburilor.

Și astfel s-a devoalat faptul că menirea principală, supremă a unui manager este arhitectura lotului. Achiziții inspirate, creșterea de jucători la Academie, eliminarea fotbaliștilor care ajungeau un balast, o balanță bună între sumele investite și cele încasate. Iar în ultima vreme, lucrurile nu au mai mers prea bine la FCSB din acest punct de vedere.

Creșterea și descreșterea lui Mihai Stoica
Gigi Becali și Mihai Stoica

Becali-Stoica, acești Berlusconi-Galliani

Mihai Stoica a fost un conducător de top, probabil cel mai bun. Și, foarte posibil, încă mai este. Pasiunea lui pentru fotbal, erudiția lui în acest domeniu sunt fără egal.

Asta spune și Gigi Becali în tradiționalele sale contorsionări la 180 de grade, când îi mai trece din supărare. Numai că, mai nou, accesul la piața mondială de jucători s-a democratizat foarte mult.

Oameni care au priceperea de a „accesa fondurile europene” sau africane, sud-americane de jucători asamblează loturi excelente cu bani mai puțini decât cei aruncați de Gigi Becali pe piață. Craiova, Dinamo, U Cluj, Petrolul, Corvinul și-au construit astfel ascensiunea. Iar FCSB nu a ținut pasul cu descoperirea unor fotbaliști buni din străinătate în condițiile în care jucătorii valoroși din campionat sunt tot mai puțini și tot mai inaccesibili.

Nu știu dacă vom mai vedea vreodată în fotbalul nostru un cuplu care să replice succesul pe care l-au avut împreună de-a lungul anilor perechea Becali-Stoica. Mi s-au părut un tandem de genul Berlusconi-Galliani la scara fotbalului nostru.

Mi-ar plăcea ca Mihai Stoica să meargă la un club și, de acolo, să aibă o luptă cu Becali. Dar pronosticul meu este că el va reveni la FCSB.

Acolo unde avem un superb paradox: Becali i-a propus lui Reghecampf să fie un Ferguson, adică să se ocupe și de recrutări după mazilirea lui Meme. Dar tot Becali a spus că Reghe i-a transmis că Boutoutaou, fotbalistul pentru care a fost detronat Stoica, este cel mai bun jucător de la FCSB și că nu trebuie cedat. Superb sau ce?

Citește și:
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Superliga
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Cristiano Ronaldo Jr. a debutat oficial la națională
Campionate
Cristiano Ronaldo Jr. a debutat oficial la națională

Comentarii (2)
alexalex
alexalex  •  13 Noiembrie 2026, 13:42

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

VladTzepes
VladTzepes  •  13 Noiembrie 2026, 13:37

Suporterii stelisti nu sunt rebotezati fecesebisti. De echipa latifundiarului au ramas agatati doar nestiutorii de carte si neconectatii la realitate ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close