INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL-TOTTENHAM, AZI, ORA 22:00

Liverpool-Tottenham, meci crucial pentru Rafa Benitez

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 ianuarie 2010 00:00

Duel încins pentru treapta a patra din Premier League. Abia pe locul 7 în clasament, Liverpool dă piept în această seară cu Tottenham pentru a micşora ecartul faţă de primele patru clasate.

Presa din Albion anunţă că disputa de azi ar putea fi ultima pentru Rafa Benitez în tabăra cormoranilor. Eliminată din Champions League şi Cupa Angliei, Liverpool are 14 puncte în spatele liderului din Premier League. Ţinta principală a elevilor lui Rafa Benitez este clasarea pe unul din primele patru locuri, poziţie ce i-ar garanta prezenţa în Liga Campionilor stagiunea viitoare.

"Ştim cu toţii cât de important este acest meci cu Tottenham. Dacă învingem, ne apropiem la un punct de locul patru. În schimb, în cazul unui eşec, vom fi la şapte puncte în spate. Aşa că vom câştiga! Nu luăm în considerare alte opţiuni, suntem încrezători în forţele noastre", a spus Benitez.

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează