INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Mourinho trece peste eșecul din finala Europa League și prelungește cu AS Roma! Ce jucători i-a promis patronul

Articol de - Publicat joi, 08 iunie 2023 19:34 / Actualizat joi, 08 iunie 2023 20:10

Din 2021 în Cetatea Eternă, Jose Mourinho, 60 de ani, semnează pentru încă două sezoane la Roma, până în iunie 2026. Antrenorul portughez va primi și întăriri după ce a pierdut finala Europa League.

Săptămâna trecută, imediat după finala Europa League, pierdută de Roma în fața Sevillei (1-1, 1-4 la penaltyuri), Jose Mourinho a surprins, sugerând că e tentat să plece, nemulțumit de ce se întâmplă la clubul giallorosso. 

„Nu știu dacă voi rămâne”, a afirmat inițial, la microfonul DAZN, pentru a adăuga la conferință, la fel de misterios, și ironic în același timp: „Da, voi sta la Roma. Sigur până luni”.

Mourinho, de la „merit mai mult” la încă doi ani de contract

A răbufnit în fața jurnaliștilor: „Vreau să continui, dar jucătorii mei merită mai mult. Și eu merit mai mult. Vreau să lupt pentru mai mult. M-am săturat să fiu antrenor, șef la comunicare, figura care se plânge că am fost jefuiți. M-am săturat să joc atâtea roluri”.

Între timp, s-a liniștit, varianta PSG a căzut pentru el (germanul Julian Nagelsmann e acum în pole-position). Mai mult: portughezul în vârstă de 60 de ani își prelungește contractul pe Olimpico. Actualul acord expiră în 2024, îl extinde încă două sezoane.

S-a tras linia și în Serie A » Mourinho a prins Europa League in extremis! Baraj pentru salvare între locurile 17 și 18
SERIE A
S-a tras linia și în Serie A » Mourinho a prins Europa League in extremis! Baraj pentru salvare între locurile 17 și 18

Proprietarul pregătește cinci transferuri lui Mourinho

Nu doar atât. Primește și întăriri. Președintele și patronul grupării, miliardarul american Dan Friedkin l-a asigurat că va avea jucătorii doriți: doi mijlocași, Houssem Aouar (Lyon), Youri Tielemans (Leicester), stoperul Evan N’Dicka (Frankfurt), toți gratis. Negociază cu Sassuolo pentru Davide Frattesi, alt jucător din linia mediană, și cu PSG pentru vârful Mauro Icardi, împrumutat sezonul trecut la Galatasaray.

Din 2021 în Cetatea Eternă, Mou a condus Roma spre două finale continentale consecutive. Prima, un triumf, 1-0 cu Feyenoord în Conference League. A doua, o înfrângere la loviturile de departajare cu Sevilla.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Fenomenul » Jude Bellingham, al doilea cel mai scump transfer din istoria Realului și al 5-lea din istoria fotbalului!

Oficial: Klopp și-a luat decar! Campion mondial pentru revenirea în Champions League

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează