INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCANDAL

UPDATE. Scene incredibile în Italia! Starul Fiorentinei, acuzat că a intrat în vestiar și a lovit doi puști din echipa de tineret a Romei » „Au început să mă insulte”

Articol de - Publicat marti, 27 mai 2025 11:07 / Actualizat marti, 27 mai 2025 15:13

Considerat odinioară unul dintre cei mai promițători jucători italieni, Nicolo Zaniolo (25 de ani), atacantul împrumutat de Galatasaray la Fiorentina, a revenit, luni, în atenție prin scene reprobabile.

UPDATE. Nicolo Zaniolo își cere scuze

Nicolo Zaniolo a reacționat astăzi pe rețelele de socializare și și-a cerut scuze pentru cele întâmplate la finele meciului Fiorentina Primavera - Roma Primavera, în vestiarul echipei romane. „Vreau să-mi cer scuze pentru ce s-a întâmplat ieri. Știu că am reacționat urât și îmi asum responsabilitatea. Din păcate, am fost provocat verbal și mi-am pierdut cumpătul. Este o greșeală care mă apasă, pentru că știu că trebuie să fiu un exemplu pentru tineri. Nu a existat niciun comportament agresiv fizic din partea mea”, a postat mijlocașul Fiorentinei, acuzat că ar fi agresat fizic doi jucători ai Romei.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Aflat în perioada de recuperare după o accidentare, jucătorul a fost prezent în tribune la meciul din semifinalele ligii Primavera, campionatul italian U20, dintre Fiorentina și Roma, clubul la care a debutat ca profesionist și unde a avut cele mai bune perioade.

Contract nou și salariu mărit pentru Cristi Chivu la Parma » Cine pleacă de la echipă și ce buget de transferuri va avea
ITALIA
Contract nou și salariu mărit pentru Cristi Chivu la Parma » Cine pleacă de la echipă și ce buget de transferuri va avea

Nicolo Zaniolo: „Au început să mă insulte și am preferat să plec”

Fiorentina U20 a eliminat-o pe AS Roma U20, scor 2-1, în semifinalele campionatului Primavera, iar la final a izbucnit o încăierare urâtă la care au participat membri ai ambelor echipe. Incidentul a fost declanșat, se pare, de prezența neautorizată a lui Nicolo Zaniolo în vestiarul Romei. Mijlocașul Fiorentinei a intrat apoi în conflict cu niște jucători ai formației romane.

Nicolo Zaniolo a venit cu propria versiune despre cele întâmplate: „La finalul meciului am coborât la vestiar să-i felicit pe băieții Fiorentinei și apoi m-am dus la vestiarul Romei să-i salut și să-i felicit pentru sezon, dar la un moment dat au început să mă insulte, așa că, în acel moment, pentru a evita ca situația să degenereze, am preferat să plec”.

Conform reconstituirii Sportitalia, fostul fotbalist al Romei i-ar fi provocat pe jucătorii pregătiți de Gianluca Falsini după fluierul final al partidei. De acolo ar fi apărut tensiunile, soldate cu palme și cuvinte dure. El ar fi atacat fizic doi jucători ai Romei Primavera, iar pe unul l-ar fi lovit cu pumnul!

UPDATE. Scene incredibile în Italia! Starul Fiorentinei, acuzat că a intrat în vestiar și a lovit doi puști din echipa de tineret a Romei » „Au început să mă insulte”
Fiorentina a eliminat-o pe AS Roma, scor 2-1, în semifinalele campionatului Primavera. Foto: Instagram

AS Roma: „Nicolo Zaniolo s-a comportat provocator. Doi jucători au fost agresați fizic”

Într-un comunicat publicat ulterior, AS Roma îl face responsabil pe Nicolo Zaniolo de întreg conflictul: „AS Roma anunță că, la finalul meciului de astăzi, a avut loc un incident nefericit în care a fost implicat jucătorul Nicolò Zaniolo.

Jucătorul s-a dus la vestiarul echipei Primavera, la finalul meciului, și s-a comportat provocator față de unii dintre jucătorii echipei de tineret giallorossa. În timpul confruntării, doi jucători de la Primavera au fost agresați fizic . AS Roma condamnă ferm orice formă de comportament agresiv sau care nu este conformă valorilor sportului”.

Fost jucător al Romei, între 2018 și 2023, Zaniolo a fost vândut lui Galatasaray, care apoi l-a împrumutat lui Aston Villa (2023 - 2024), apoi Atalantei (2024 - 2025), iar în acest sezon Fiorentinei.

Atacantul italian a părăsit-o pe AS Roma cu oarecare polemică și de fiecare dată când s-a întors pentru a înfrunta fosta echipă a fost primit cu ostilitate. Acum trei săptămâni, la revenirea pe Olimpico, Zaniolo a fost eliminat după fluierul final pentru proteste la adresa arbitrului, încă pe teren.

Citește și:
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Noutati auto
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Nu mai știau cum să scape de el, acum este important la Dinamo! Alberto Soro pentru GSP: „Eu vreau și din vară încolo”
Superliga
Nu mai știau cum să scape de el, acum este important la Dinamo! Alberto Soro pentru GSP: „Eu vreau și din vară încolo”
Pus pe liber de CFR Cluj, a și semnat cu noul club: „Vine în următoarele 24 de ore”
Superliga
Pus pe liber de CFR Cluj, a și semnat cu noul club: „Vine în următoarele 24 de ore”
La început de an, Jaqueline Cristian a semnat noul contract: „Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare!”
Tenis
La început de an, Jaqueline Cristian a semnat noul contract: „Faceți cunoștință cu noua noastră jucătoare!”
Gigant american cumpără în România o fabrică
Profit.ro
Gigant american cumpără în România o fabrică
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează