INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Patronul unui club brazilian denunță corupția din campionat. „Am probe. Îmi pare rău, dar voi face gălăgie mare!”

John Textor este o voce puternică și în Ligue 1 / Foto: Imago
John Textor este o voce puternică și în Ligue 1 / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024 11:14 / Actualizat miercuri, 03 aprilie 2024 11:40

John Textor, proprietarul lui Botafogo, se revoltă după ce echipa sa a pierdut titlul, acuzând mai multe cluburi, jucători și arbitri că au trucat întrecerea: „Eu am dovezi solide și le voi trimite procurorilor brazilieni. Sunt aici pentru a apăra onoarea formației mele și vă promit că nimeni nu se va atinge de meciurile noastre în acest an”.

Botafogo a terminat abia pe locul al cincilea sezonul trecut în Serie A braziliană, la șase puncte de campioana Palmeiras.

Finalul de 2023 a fost catastrofal și s-a reflectat în cele 11 etape fără victorie, cu numai șase puncte cucerite. Președintele clubului din Rio de Janeiro continuă să conteste triumful lui Palmeiras, denunțând jocurile de culise făcute în partea de final a întrecerii.

John Textor, care e și patronul lui Lyon, acuză de corupție mai multe cluburi, jucători și arbitri, acesta fiind, în opinia lui, explicația pentru eșecul echipei sale.

Textor: „Nu voi renunța până nu mi se face dreptate!”

„Am probe pentru ceea ce spun. Îmi pare rău, dar voi face gălăgie mare! Voi trimite toate dovezile procurorilor brazilieni. Sunt aici pentru a apăra onoarea echipei mele și vă promit că nimeni nu se va atinge de meciurile noastre în acest an! Informațiile pe care le dețin sunt 100% verificate și eu nu voi renunța până nu se va face dreptate”, a amenințat patronul american de 58 de ani.

Aruncând mica „bombă”, în timpul unui interviu pe canalul Youtube Canal do Medeiros, John Textor e conștient de impactul unor astfel de acuzații grave. Dar omul de afaceri este hotărât să demaște toate aranjamentele și să lupte pentru un campionat mai curat.

Candidatul la banca Barcelonei îl urechează pe jucătorul catalanilor: „Nu face suficient”
CRITICI
Candidatul la banca Barcelonei îl urechează pe jucătorul catalanilor: „Nu face suficient”

Acuză 5 jucători de Sao Paulo și 4 de la Fortaleza!

John Textor susține că Palmeiras, încoronată campioană a Braziliei în decembrie 2023, a fost ajutată de arbitri în ultimii doi ani. De asemenea, omul de afaceri a denunţat jucători ai lui Sao Paulo şi Fortaleza, „vinovaţi de trucarea unor meciuri pentru a o favoriza pe Palmeiras”.

Patronul a publicat pe site-ul său o postare în care acuza mai mulţi arbitri VAR, dar şi patru fotbaliști de la Fortaleza şi cinci jucători de la Sao Paulo, că au influențat câştigarea a doua partide de către Palmeiras (0-4 în 2022 şi 0-5 în 2023)", a scris L'Equipe.

Textor își bazează acuzațiile pe Inteligența Artificială

Palmeiras a reacţionat printr-un comunicat în care îl descrie pe Textor drept o „caricatură" şi a anunţat că va lua măsuri legale pentru a-l face să răspundă pentru „afirmațiile sale iresponsabile". Textor își fundamentează acuzațiile prin analizele efectuate de Inteligenţa Artificială pentru a explica atitudinea suspectă a jucătorilor incriminaţi.

90e procentul acțiunilor pe care John Textor le deține la Botofogo, club pe care l-a preluat în februarie 2022. Numai în ultimele 12 luni, a schimbat opt antrenori la cluburile sale

Și conducerea lui Fortaleza a promis că-l va chema la judecată pe proprietarul lui Botafogo, care controlează și pe Crystal Palace din Premier League și pe Molembeek în Belgia. Scandalul are toate șansele să ia amploare, cu numai zece zile înaintea startului nou sezon în Serie A.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Echipa lui Reghecampf avea 2-0 în minutul 45 » Incredibil cât s-a terminat!
AL TAI
Echipa lui Reghecampf avea 2-0 în minutul 45 » Incredibil cât s-a terminat!
Mirel Rădoi, zdrobit în Emirate » Bilanț uluitor în ultimele 5 meciuri
AL JAZIRA
Mirel Rădoi, zdrobit în Emirate » Bilanț uluitor în ultimele 5 meciuri
Citește și:
Andrei Nicolescu a răbufnit după victoria cu Rapid: „Ne-au făcut «muci», ăsta e cuvântul”
Superliga
Andrei Nicolescu a răbufnit după victoria cu Rapid: „Ne-au făcut «muci», ăsta e cuvântul”
Note GSP la Rapid - Dinamo, primul derby al sezonului » Cine a primit 9: „Șah-mat!”
Superliga
Note GSP la Rapid - Dinamo, primul derby al sezonului » Cine a primit 9: „Șah-mat!”
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Altele
Din tribune, David Popovici a exclamat: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut vreodată!”
Daniel Pancu, despre momentul eliminării: „Poate nu cunosc bine regulamentele” + „Nu voi lua niciodată pastile”
Superliga
Daniel Pancu, despre momentul eliminării: „Poate nu cunosc bine regulamentele” + „Nu voi lua niciodată pastile”
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Profit.ro
Apple TV pregătește lansarea în România. Cât va costa abonamentul
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (5)
grigs1981
grigs1981  •  03 Aprilie 2024, 13:29

Poate aflam si cum se castiga campionatele la noi...De stiut stim,dar nu avem dovezile...Arbitrii sunt pe primul loc,in liga psd!

utilizator șters
utilizator șters  •  03 Aprilie 2024, 11:57

Păcat ca acest domn nu a cumpărat și o echipă în L1, sigur am fi aflat lucruri interesante (pe care acum doar le bănuim). :-)))

valentindragobete
valentindragobete  •  03 Aprilie 2024, 11:56
Postat de VanBasten2000 pe 03 Aprilie 2024, 11:35

S-a auzit pana in Brazilia de omeniile fecesebeului.

Da' și de istețimea ta de noaptea minții!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează