INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Gerard Pique este anchetat de Garda Civilă!

Gerard Pique nu are deocamdată statutul de inculpat în scandalul cu organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită / Foto: Imago
Gerard Pique nu are deocamdată statutul de inculpat în scandalul cu organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 04 aprilie 2024 12:21 / Actualizat joi, 04 aprilie 2024 12:21

Gerard Pique (37 de ani), fostul star al Barcelonei, e suspectat că ar fi încasat un comision de la saudiți pentru mutarea Supercupei Spaniei în Golf, iar o parte din bani ar fi ajuns la ex-președintele federației și alți oficiali ai RFEF. E vorba despre o sumă de 3,4 milioane de euro, deturnată într-un cont al lui FC Andorra, club al cărui patron este Pique.

Retras de un an și jumătate, Gerard Pique s-a lansat în afaceri, dar a rămas aproape și de fotbal (pe lângă implicarea la Cupa Davis la tenis). A cumpărat un club, FC Andorra, ajuns în liga a doua, și s-ar fi implicat și în mutarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită prin intermediul firmei sale, Kosmos Group.

Experiența unui român în fotbalul mare: „Am fost șocat când m-a sunat Chelsea, n-am știut cum să reacționez” + A refuzat un colos european: „Nu ar fi fost corect!”
ANGLIA
Experiența unui român în fotbalul mare: „Am fost șocat când m-a sunat Chelsea, n-am știut cum să reacționez” + A refuzat un colos european: „Nu ar fi fost corect!”

Garda Civilă a demarat o anchetă în care urmărește traseul banilor plătiți de șeici pentru a găzdui acea competiție în noul format cu patru participante. Cotidianul Marca scrie că a fost descoperită o sumă de 3,4 milioane de euro achitată de firma Sela către compania lui Pique și un sfert din comisionul virat de saudiți ar fi intrat în contul lui FC Andorra. De asemenea, există și bănuiala că o anumite sumă ar fi ajuns la ex-președintele federației, Luis Rubiales!

240 de milioane de euro plătite între 2023 și 2029!

Fostul șef al RFEF era oricum cercetat pentru „corupție, spălare de bani, administrare neloială și apartenență la o organizație criminală", fiind arestat ieri pe aeroportul din Madrid și dus la interogatoriu.

Acum, lui Luis Rubiales i se adaugă la "portofoliu" și un comision ilegal primit pentru a aproba transferul Supercupei în zona Golfului, în condițiile în care RFEF încasează 40 de milioane de euro în fiecare an până în 2029, totalul ridicându-se la 240 de milioane!

Numai jumătate din acești bani ar fi ajuns la cluburi

Din acești bani, foarte mulți, o parte intră în conturile celor patru finaliste. Spre exemplificare, la ediția 2024, Real și Barcelona, considerate cele mai importante clbuuri spaniole, au primit doar pentru participare câte 6 milioane de euro, Atletico a luat, 3 milioane, iar Osasuna, unul singur.

În plus, pentru calificarea în finală mai e un bonus de un milion de euro, iar câștigătoarea a fost răsplătită cu alt milion. Garda Civilă vrea să afle acum ce s-a întâmplat cu restul banilor plătiți de compania saudită de stat Sela și cine a încasat comisioanele.

„Mișcări mari de bani în conturile companiei lui Pique"

Garda Civilă anchetează „mișcările" mari suspecte de bani între conturile grupului Kosmos, ale lui Piqué (care nu e încă inculpat), și ale celor din jurul său și subliniază că majoritatea ieșirilor de fonduri, din contul care primește plăți de la compania publică saudită, „sunt destinate conturilor din același grup sau legate de acesta".

În plus, procurorii mai avertizează asupra „valorilor mari a sumelor din conturile bancare" ale fostei companii centrale și nu exclud că, „dacă aceste posibile cadouri ar fi existat, cu scopul de a împiedica trasabilitatea directă a fondurilor, plata ar fi fost efectuată prin compensare între conturile grupului sau ale lui Gerard Pique", explică sursa citată.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Pedeapsă extremă în Turcia după incidentele grave de la Trabzon » Atac la federație: „Hoți și blătuitori!”
TURCIA
Pedeapsă extremă în Turcia după incidentele grave de la Trabzon » Atac la federație: „Hoți și blătuitori!”
Kylian Mbappe, one man show în PSG – Rennes din semifinalele Cupei Franței » Starul francez a fost „înger și demon”
PSG
Kylian Mbappe, one man show în PSG – Rennes din semifinalele Cupei Franței » Starul francez a fost „înger și demon”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează