INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

FOTO Fotbalistul-electrician a intrat în istoria de 140 de ani a clubului: a reparat nocturna în timpul meciului și și-a salvat echipa de la eliminare

Liam Smith a evitat un eșec din cauza unei probleme la un întrerupător al instalației de nocturnă +7   FOTO
Liam Smith a evitat un eșec din cauza unei probleme la un întrerupător al instalației de nocturnă

Articol de - Publicat sambata, 11 ianuarie 2025 14:51 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 11:26

Sittingbourne, echipă engleză de amatori aflată în Non League Division I, grupa Isthmian North East (al 8-lea eșalon valoric), a fost salvată de la eliminare din FA Trophy, omoloaga FA Cup rezervată cluburilor din ligile neprofesioniste, de electricianul din lot.

Fundașul Liam Smith (24 de ani) și-a adus trusa cu scule din tribună și a reparat defecțiunea de la instalația de nocturnă a Woodstock Park!

Transferul lui Rațiu a intrat în linie dreaptă » Mutarea făcută de clubul care l-a urmărit și aseară
SPANIA
Transferul lui Rațiu a intrat în linie dreaptă » Mutarea făcută de clubul care l-a urmărit și aseară

Arena din localitate, situată în Kent, nu mai asigura condițiile necesare continuării partidei cu Salisbury și gazdele se aflau în pericol să piardă la „masa verde”.

La pauză, din senin s-a făcut beznă într-un colț al terenului, iar arbitrul Jason Richardon a trebuit să nu dea drumul reprizei secunde!

S-a făcut brusc beznă la pauză într-un colț al terenului!

Liam Smith a trecut la munca de jos, reparând defecțiunea electrică a noctunei / Foto: X Sittinbourne FC
Liam Smith a trecut la munca de jos, reparând defecțiunea electrică a noctunei / Foto: X Sittinbourne FC
Liam Smith a trecut la munca de jos, reparând defecțiunea electrică a noctunei / Foto: X Sittinbourne FC
Liam Smith (Sittinbourne), în acțiune în meciul cu Salisbury / Foto: X Sittinbourne FC
Bucuria jucătorilor de la Sittinbourne după calificarea în turul 5 al FA Trophy / Foto: X Sittinbourne FC
+2 FOTO

Scorul era 0-0, iar favorita confruntării, care evoluează în Conference N/S (liga a șasea), spera la o victorie la „masa verde”.

Iar visul celor de la Sittingbourne de a ajunge, în premieră în istoria de 14 decenii a clubului, în al cincilea tur al competiției era cât pe ce să se spulbere.

Destinul a lucrat însă cu gazdele și norocul a făcut ca pe gazon să fie și un electrician de meserie. Liam Smith, titularizat de managerul nord-irlandez Ran Maxwell, a sărit în ajutorul organizatorilor, după cum a dezvăluit povestea tabloidul The Sun, și s-a apucat de treabă! Spre uimirea și speranța spectatorilor.

Apărătorul și-a luat repede trusa de scule cu care venise la meci și a dat fuga către locul defecțiunii. S-a așezat lângă tabloul electric și a început să meșterească, descoperind că ceva nu este în regulă la întrerupătoare.

Fotbalistul-electrician a intrat în istoria de 140 de ani a clubului: a reparat nocturna în timpul meciului și și-a salvat echipa de la eliminare
Bucuria jucătorilor de la Sittinbourne după ce au scos din cursă un adversar aflat cu două ligi mai sus / Foto: X Sittinbourne

Electricianul le-a dat „curent” colegilor ce au învins cu 2-1!

Din fericire, nu am avut nevoie de multe scule și am remediat problema în 15 minute. După o scurtă repriză de încălzire, am fost gata să jucăm repriza a doua. Mi-am luat însă și o porție de ironii după aceea de la fanii adverși, care au scandat «Ești mai bun ca electrician»”, a mărturisit fotbalistul de 24 de ani.

După reluarea partidei, Sittingbourne a câștigat cu 2-1, iar vicepreședintele Andrew Marjeram a declarat că ar fi fost o lovitură financiară pentru Isthmian League South East Division dacă meciul, care a atras 700 de spectatori, s-ar fi anulat:

„Liam este noul transfer al clubului și a făcut o treabă grozavă, permițând continuarea partidei după o întârziere de o jumătate de oră. Deși a fost cam obraznic și m-a avertizat că factura va fi dublă, pentru că a muncit în week-end, l-am asigurat că își va primi banii”.

Grație electricianului-fotbalist, Sittingbourne a avansat în al cincilea tur, în care o va întâlni pe 1 februarie pe Southend, meci în deplasare contra echipei din Conference National (a cincea divizie).

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (2)
mihaistoica77
mihaistoica77  •  12 Ianuarie 2025, 10:14

O echipa de liga a opta a avut 700 de spectatori. Cam atatia avem si noi de multe ori in prima liga...

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  11 Ianuarie 2025, 16:06

Senzație știrea! Englezii își păstrează umorul în orice situație, bravo lor! Ma întreb dacă fotbaliștii noștri știu vreo meserie...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează