Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 25 decembrie 2022 10:58 / Actualizat duminica, 25 decembrie 2022 11:31
Fotbaliștii Abdallah (29 de ani) și Mahmoud Jaber (23) s-au născut într-un oraș israelian, având origini palestiniene. Unul a fost căpitanul naționalei Palestinei, celălalt a debutat în această vară în tricoul Israelului.
Mai 2021. Conflictul palestiniano-israelian s-a aprins încă o dată, cu o violență extremă. 15 zile de foc, proteste, lupte de stradă, rachete lansate de Hamas, atacuri aeriene masive ca răspuns, asupra Fâșiei Gaza, sute de oameni morți și mii de răniți, mai ales printre palestinieni.
Un jucător și mesajul care a pus paie pe foc
În mijlocul acelor ciocniri, fotbalistul Mu'nas Dabbur, internaționalul israelian de origine arabă, a postat pe Instagram: „Dumnezeu va avea grijă de cei care răspândesc nedreptatea”. Ca fundal, imaginea moscheii Al-Aqsa, sanctuarul islamic din Ierusalim.
Un mesaj interpretat la Tel Aviv drept o instigare la răzbunare împotriva armatei israeliene. Mulți fani ai naționalei au cerut excluderea lui definitivă, la fel politicienii radicali, federația l-a suspendat temporar, dar el nu voia să renunțe la tricoul alb-albastru. A spus că îi pare rău și a revenit în toamna lui 2021. A fost fluierat la Haifa, în septembrie, chiar și după ce a înscris cu Austria, însă și-a acoperit urechile și a scris pe rețelele de socializare: „Doar împreună.”
Eran Zahavi, golgheterul all-time al selecționatei (33), i-a luat atunci apărarea: „Mu'nas se aștepta la această reacție. Sper să nu se mai întâmple în viitor. Da, nu ne vom înțelege niciodată complet și nici nu vom rezolva toate problemele dintre noi, dar să fim uniți cel puțin la națională și să ne bucurăm că avem o asemenea echipă. Mu'nas știe că a greșit, și-a cerut scuze și totul s-a terminat.”
Dabbur a continuat să joace încă un an pentru Israel. Și să marcheze. Ultimele două goluri, chiar contra României, la 2-2 în amicalul de la Netanya, din martie. În iulie 2022, a anunțat că se retrage, la 30 de ani, după 40 de meciuri și 15 goluri.
În ambele locuri sunt văzuți ca adversari
Acest conflict, din Orientul Mijlociu, durează de la jumătatea secolului XX. Din 1948, de la formarea statului Israel, situația s-a acutizat și, din când în când, aparenta liniște dispare, înlocuită de atentate sinucigașe, mitraliere, rachete și asedii aeriene.
Fotbalul încearcă să unească. Uneori reușește, alteori nu. Povestea fraților Jaber, redată și de siteul Tribuna, este imaginea regiunii. Abdallah și Mahmoud s-au născut în Tayibe, un oraș din centrul Israelului cu populație majoritar arabă, au crescut împreună, dar reprezintă selecționate diferite. Unul, Palestina. Altul, Israel.
„E exemplul despre cât de divers, complex și adânc este conflictul dintre Israel și Palestina. Într-o singură casă, în aceeași familie, doi frați reprezintă două echipe, două identități naționale și două istorii diferite. Ei reprezintă țări care nu sunt doar rivale înverșunate în sport, ci trăiesc în conflict” a fost concluzia jurnaliștilor de la siteul local Babagol.
Iar Abdallah Jaber, fratele mai mare, e și mai elocvent în descrierea sa: „În West Bank, se spune că nu suntem palestinieni adevărați, în timp ce în Israel oamenii afirmă că nu suntem israelieni adevărați.”
56de selecții are Abdallah Jaber la naționala Palestinei, pentru care a marcat două goluri
Dueluri între frați la Mondial și la Euro
De-a lungul timpului, mai mulți frați au evoluat pentru selecționate diferite. Iată două cazuri, cele mai cunoscute:
- Jérôme și Kevin-Prince Boateng, ambii născuți la Berlin, au fost primii care s-au duelat într-un meci la Campionatul Mondial. Jérôme juca pentru Germania. Kevin-Prince pentru Ghana. Au învins nemții, 1-0 în faza grupelor la CM 2010, dar amândoi s-au calificat mai departe.
- Granit și Taulant Xhaka, ambii din Basel, au fost rivali la Euro 2016, chiar în seria în care evolua și România. Partida directă, Albania - Elveția, a fost câștigată de Granit, 1-0, care a ales să joace pentru Țara Cantoanelor și la seniori. Taulant a schimbat echipamentul Elveției, purtat la toate categoriile de juniori, cu cel al Albaniei.
Niciunul dintre aceste exemple nu se compară cu povestea fraților Jaber. Ei nu s-ar putea întâlni niciodată pe teren, ca adversari, pentru că Israelul nu recunoaște Palestina ca stat și Palestina acuză Israelul că îi ocupă ilegal pământul. A fost propus „un meci de pace” între ele, dar a rămas o idee, niciodată o realitate. Israel participă la competițiile Europei, Palestina e prinsă în zona Asiei.
„Locomotiva Palestinei”
În familia lor, și bunicul Abdullah, și tatăl Nabil fuseseră fotbaliști, dar numai în Palestina.
Abdallah, fratele mai mare, acum în vârstă de 29 de ani, a învățat fotbal la centrele de juniori ale unor cluburi israeliene, Hapoel Kfar Saba și Ironi Ramat HaSharon, la ultimul debutând la profesioniști.
Apoi, fundașul stânga s-a mutat în campionatul din West Bank, jucând șapte ani (2013-2020) la Hilal Al-Quds și Ahli Al-Khalil.
Exact în acea perioadă a fost selectat la naționala Palestinei și a devenit o emblemă. Supranumit „Locomotiva Palestinei”, i s-a oferit banderola de căpitan, „pe care am purtat-o cu mândrie”. Era cel mai iubit jucător al „regilor”, cum sunt supranumiți internaționalii palestinieni.
La un moment dat, a vrut să avanseze în carieră. A încercat să se transfere în Egipt. În august 2016, a ajuns la un acord pe trei sezoane cu Al-Mokawloon, la Cairo. Contractul a fost anulat trei zile mai târziu. Imediat, a încheiat un pact cu Al-Ittihad, în Alexandria. Din nou, interzis. Nu era acceptat ca israelian. „În zona arabă, puteam călători cu pașaportul palestinian. Însă cetățenia israeliană m-a blocat în unele momente. Din cauza ei n-am putut juca în Egipt.”
De când eram mici, am crescut cu disciplină, obișnuiți să muncim mult, mai ales datorită tatălui nostru. Până acum, am urmat această cale
- Abdallah Jaber, jucător Bnei Sakhnin
Transferul în Israel, sfârșitul naționalei
În 2020, a apărut oferta de la Hapoel Hadera, din prima ligă israeliană. Și a acceptat-o. Era clar un pas înainte. Dar această mutare a însemnat despărțirea de naționala Palestinei.
El a rămas neschimbat, cu Palestina în suflet. Totuși, Palestina a renunțat la el, pentru că a decis să continue în Ligat Ha'Al. Crevasa este atât de mare între cele două țări încât jucătorii care evoluează în Israel nu mai pot evolua pentru selecționata Palestinei. Din 2020, nu a mai fost căpitanul și simbolul ei. Mutându-se la Hadera, simbolul a dispărut.
A rămas un an la Hapoel, ulterior semnând cu Bnei Sakhnin, cel mai cunoscut club arabo-israelian. La roșii este și în prezent. Are 29 de ani și își dorește să continue la Bnei Sakhnin.
Încă se gândește la naționala sa: „Dacă federația mă cheamă, dacă și clubul e de acord, atunci mă întorc să joc pentru Palestina.”
„Respiră fotbal în fiecare secundă”
Mahmoud Jaber are 23 de ani. Încă de mic, nu vedea decât fotbal în jur. Petrecea mult timp pe teren, care era aproape. Și, când venea acasă, se antrena cu Nabil, tatăl lor, care improvizase o mică sală de gimnastică. La academia de juniori a lui Maccabi Haifa, a impresionat nu doar cu calitățile sale tehnice. Era foarte bine și fizic.
„Nu avea prea multe hobbyuri, așa că și-a dedicat viața fotbalului”, l-a descris fratele mai mare într-un interviu pentru Sport 5 TV. „Toți au văzut cât e de talentat, dar au observat și dorința lui de a munci mult pentru a-și împlini visul. Un băiat special, care respiră fotbal în fiecare secundă.”
În 2019, a fost împrumutat la Hapoel Nof HaGalil și acolo a debutat la seniori, în liga secundă israeliană. Doi ani mai târziu, s-a întors la Maccabi Haifa și a profitat de șansă. Antrenorul Barak Bakhar l-a păstrat în echipă, mijlocaș defensiv. De la primul sezon, a cucerit trei trofee: Supercupa, Cupa Ligii și titlul de campion.
3meciuri a jucat Mahmoud Jaber pentru selecționata Israelului, toate în Liga Națiunilor
Primul din familie în naționala Israelului
De aici până la națională nu a mai fost decât un pas. Naționala Israelului. Primul membru al familiei sale cu origini palestiniene care joacă pentru Israel.
Numit selecționer în luna mai, Alon Hazan l-a convocat pentru meciurile din iunie, în Liga Națiunilor. Mahmoud a debutat, la 2-2 cu Islanda, chiar la Haifa, intrând în ultima jumătate de oră în locul lui Abu Fani, alt jucător cu rădăcini arabe. Are trei partide în tricoul alb-albastru, ultimele două ca titular și integralist, la 2-1 cu Albania și 2-2 cu aceeași Islandă, ambele în deplasare.
Toți palestinienii sunt supărați că l-au pierdut pentru propria națională. Toți, mai puțin fratele lui mai mare.
Abdallah știe că este bine pentru Mahmoud. Se bucură la maximum: „Dacă sunt fericit? Ce întrebare e asta, normal, îl ador! Sunt gata să sacrific orice pentru el. Mă rog să aibă succes”. Nu ar fi exclus ca, pe 9 septembrie 2023, să-l vedem la București, jucând împotriva României, în preliminariile Euro 2024.
Aceasta este familia Jaber. După ce Abdallah a fost simbolul Palestinei, Mahmoud poate fi simbolul Israelului.
- Text publicat prima dată pe site-ul Libertatea.ro
