INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OLANDA

Rafael van der Vaart a refuzat oferta lui Ajax, clubul lui de suflet » Motivul are legătură cu Rapid!

Fiul lui Rafael van der Vaart, Damian, evoluează la Ajax U18 // sursă foto: Instagram
Fiul lui Rafael van der Vaart, Damian, evoluează la Ajax U18 // sursă foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 09 octombrie 2023 16:37 / Actualizat luni, 09 octombrie 2023 16:47

Într-o situație critică, liderii lui Ajax i-au propus lui Rafael van der Vaart, fost mare jucător la Amsterdam, să intre în staff-ul tehnic al clubului. Dar el a respins oferta, pentru că vrea să stea cât mai mult alături de iubita sa Estavana Polman, handbalista aflată sub contract la Rapid până în 2024.

Niciodată în istorie Ajax nu a mai trăit o perioadă atât de dificilă, un început atât de rău în campionat. După ce directorul general Edwin van der Sar s-a retras la sfârșitul lunii mai, afectat și de „Cazul Overmars", fostul director sportiv dat afară din cauza acuzațiilor de hărțuire sexuală din club, s-a schimbat conducerea „lăncierilor”, dar situația a rămas critică.

Diego Simeone a acceptat oferta și e pe cale să semneze: „După 12 ani la Atletico...”
ANUNȚ
Diego Simeone a acceptat oferta și e pe cale să semneze: „După 12 ani la Atletico...”

Altă consecință negativă, au fost forțați să demisioneze și președintele Consiliului de Supraveghere, Pier Eringa, și directorul sportiv Sven Mislintat.

Nemaivăzut! Ajax a căzut în zona retrogradării

Startul sezonului o găsește pe Ajax în zona retrogradării, pe locul 16 (de baraj) după șase meciuri, ultimele trei numai înfrângeri. Și fanii continuă să protesteze, o imagine deseori văzută la Amsterdam în această toamnă. 

Antrenorul Maurice Steijn, venit în iunie de la Sparta Rotterdam, riscă să fie demis oricând după 1-2 cu Alkmaar acasă, duminică.

Liderii roș-albilor încearcă să readucă mai ales în zonele tehnice, dar și în administrație, nume faimoase ale clubului din Amsterdam. Au reușit să-i convingă pe Louis van Gaal (unul dintre tehnicienii de top ai formației de-a lungul timpului) și pe John van 't Schip, ex-jucător și antrenor la Ajax.

Iubita lui Rafael van der Vaart, Estavana Polman, va negocia prelungirea contractului la Rapid

Rafael van der Vaart a refuzat oferta lui Ajax, clubul lui de suflet » Motivul are legătură cu Rapid!
Rafael van der Vaart și Estavana Polman // Foto: Imago

Una dintre principalele ținte a fost Rafael van der Vaart (40 de ani). Pentru el, Ajax a însemnat totul în carieră. Acolo a crescut, la juniori, și tot acolo a debutat în fotbalul profesionist. E profund legat de Ajax și situația gravă de la club îl afectează mult.

Însă chiar și așa, el a respins oferta de a-l ajuta pe Steijn, un fel de consilier tehnic în staff-ul antrenorului. Motivul refuzului? Estavana Polman, iubita lui Rafa, a dezvăluit cotidianul De Telegraaf.

În vârstă de 31 de ani, handbalista olandeză, campioană mondială în 2019, e la București, sub contract cu Rapid până în 2024. Iar în iarnă, jucătoarea aflată acum în faza de recuperare după operația suferită la meniscul genunchiului drept spre sfârșitul lunii august va negocia prelungirea acordului cu giuleștenii.

Rafael van der Vaart, analist la două televiziuni în Olanda

Van der Vaart vrea să stea cât mai mult împreună cu Estavana, la București. 

Se întoarce în Olanda pentru emisiunile la care e analist, la posturile de televiziune NOS și Ziggo Sports, dar nu dorește să rămână mult timp la Amsterdam, ceea ce ar presupune un post tehnic permanent la Ajax. 

Rafael van der Vaart și Estavana au împreună o fetiță în vârstă de 6 ani, Jessylnn. Fostul fotbalist mai are un băiat, pe Damian (17 ani), a cărui mamă este Sylvie Meis, soția lui Rafael între 2005 și 2013. 

Citește și: 

Scoțienii l-au „invadat” pe Ianis Hagi: „Îți plătesc eu biletul, numai vino înapoi!”

Stupefiant: UEFA ar putea revoca marți decizia din septembrie asupra Rusiei!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
dobrin
dobrin  •  09 Octombrie 2023, 17:59

Ca in filmul ala cu inima de rapidist...

paolo12
paolo12  •  09 Octombrie 2023, 17:30
Postat de lefter_popescu pe 09 Octombrie 2023, 17:02

Amice, sa nu ne grabim! Parca vad ca da Gigi Valiza " un tun" si-l transfera pe olandez în comuna Berceni.

Piei Satana!

brentford
brentford  •  09 Octombrie 2023, 17:19

Slab articol. Lipseste esentialul,adica pictorialul de chilotareala cu care ne-ati obisnuit.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează