INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RETRO GSP

RETRO GSP » VIDEO și FOTO » Păcatul originar care a aprins ura supremă în Derby d'Italia. Povestea celui mai halucinant scor în Juventus - Inter

Articol de , - Publicat duminica, 08 martie 2020 11:50

Diseară e programat un nou episod, al 201-lea în Serie A, din războiul Juventus - Inter, cel mai încins duel posibil din Peninsulă. O confruntare amânată o săptămână din pricina haosului provocat de coronavirus în Italia și care se va disputa fără spectatori în tribune.

În ciuda condițiilor speciale de desfășurare a partidei, rivalitatea extremă se va păstra. O rivalitate arhicunoscută și exacerbată în ultimele două decenii. Mai exact din '98 încoace, de la acel penalty neacordat la Ronaldo după un fault evident al lui Iuliano, într-un joc decisiv pentru stabilirea campioanei, apogeul urii atingându-se în 2006, când "Bătrâna Doamnă" a fost retrogradată în urma imensului scandal Calciopoli.

91 de victoriia obținut Juventus în cele 200 de partide cu Inter, desfășurate până acum în Serie A. Au mai fost 51 de remize și 58 de succese ale nerazzurrilor. Golaveraj, 285-247

Dar care a fost scânteia care aprins dușmănia între cele două mari grupări? Pe 16 aprilie 1961, la Torino s-a jucat un derby cu scudetto pe masă. Oaspeții au început mai bine, au avut și o bară, iar la un moment dat suporterii juventini au invadat pista stadionului Comunale. Chiar dacă niciun fotbalist al Interului nu a avut de suferit vreo agresiune fizică, arbitrul Gambarotta a decis să întrerupă meciul, în minutul 31, pentru a nu risca escaladarea tensiunilor.

Conform regulamentului în vigoare la acea dată, milanezii au câștigat la "masa verde" cu 2-0 și au devenit favoriți la titlu. Numai că, pe 3 iunie, chiar înaintea ultimei etape, comisiile care au judecat apelul torinezilor au decis că întâlnirea trebuie să se rejoace!

1 eșecare Juventus în ultimele 14 dispute directe de campionat cu Inter. În rest, 5 remize și 8 victorii

Nerazzurrii s-au enervat teribil, acuzând că s-au încălcat grav prevederile legale. Ținta lor numărul 1 a fost Umberto Agnelli, care pe atunci era nu doar președintele lui Juventus, ci și boss-ul Federației Italiene de Fotbal!

În ciuda protestelor venite dinspre Milano, derby-ul a fost reprogramat pe 10 iunie și s-a disputat în niște condiții absolut speciale. Supărați de ceea ce ei considerau "un abuz fără precedent", președintele Angelo Moratti și antrenorul Helenio Herrera au decis să trimită pe teren formația Primavera, care era alcătuită din jucători de maximum 19 ani.

6.620.976 de euroe suma strânsă din vânzarea biletelor la ultimul Inter - Juve, pe 6 octombrie 2019, record absolut de încasări în Serie A

"Madama" n-a avut milă de minorii pe care i-a avut în față și a câștigat cu 9-1, cel mai mare scor înregistrat vreodată în Derby d'Italia, devenind pentru a 12-a oară campioană. Golul Interului a fost marcat de un puști de 18 ani, Sandro Mazzola, aflat la debutul în tricoul nerazzurro.

Respectivul meci a reprezentat și finalul carierei pentru legendarul Giampiero Boniperti, care apoi avea să dețină vreme de peste 4 decenii recordul de goluri înscrise pentru Juventus, 182. Cel care l-a detronat a fost Alessandro Del Piero, pe 10 ianuarie 2006.

De ce e Derby d'Italia

Duelurile dintre Juventus și Inter poartă numele de Derby d'Italia din 1967, iar cel care a avut inspirația să le zică așa a fost Gianni Brera, cel mai influent ziarist italian din secolul trecut. În '67, cele două echipe câștigaseră cele mai multe scudetti - Juve 13, Inter 10 -, erau deținute de două dintre cele mai bogate familii din Peninsulă - Agnelli, respectiv Moratti - și aveau cele mai mari bazine de fani. În anii '90-2000, când Milan a depășit Interul la numărul de titluri interne, șefii "diavolilor" au solicitat ca Derby d'Italia să fie numite meciurile Juventus - Milan. În zadar. Ulterior, Calciopoli și tot ce a derivat din acel colosal scandal a potențat și mai mult rivalitatea interisto-juventină.

"După ce dau mâna cu un suporter al Milanului, mă duc să mă spăl pe mâini. După ce dau mâna cu un juventin, îmi număr degetele!"
- Giuseppe Prisco, fost conducător Inter

"Derby d'Italia? E Juventus - Inter! Așa a fost în ultimii 60 de ani, așa este și așa va fi pentru totdeauna"
- Andrea Agnelli, conducător Juventus

"Dihotomia e doar una, Inter - Juve. Am scris dihotomie, dar e mai mult de atât. Este un contrast între Hegel și Kant, Coppi și Bartali, Fellini și Visconti, SUA și URSS, Apple și Microsoft, Beatles și Rolling Stones, yin și yang, motociclete BMW și motociclete japoneze. Nu e vorba de a stabili cine-i mai bun și cine-i mai rău. Inter și Juve sunt planete îndepărtate, care intră în contact doar în timpul unui meci"
- Giuseppe Severgnini, jurnalist și scriitor italian

Citește aici toate poveștile din seria RetroGSP!

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (2)
radufl
radufl  •  08 Martie 2020, 15:23

"Regiunea" e Italia, stimabile :) însă ai dreptate, derby se referă la un meci între două echipe - atenție! - RIVALE, din aceeași localitate sau regiune. De exemplu: Steaua - Dinamo/Rapid, CFR - "U" Cluj. Sau UTA - Poli Timișoara, considerând regiunea Banat. În Anglia sunt sute de astfel de meciuri, în toate ligile.

paul801
paul801  •  08 Martie 2020, 12:17

derby ar trebui sa insemne altceva, nu un meci intre doua echipe din regiuni diferite. ca si la noi, avem numai derby-uri :))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close