Articol de Mihai Șovei - Publicat miercuri, 13 mai 2026, 13:58 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 14:42
Robert Lewandowski (37 de ani), atacantul Barcelonei al cărui contract se încheie la finalul sezonului, s-ar putea despărți de Camp Nou duminică, în meciul cu Betis, din etapa a 37-a a La Liga.
Decizia nu a fost încă luată, dar, conform presei poloneze citate de publicația abola.pt, balanța înclină spre plecare. Atacantul dorește să se îndrepte spre noi orizonturi, deși Barcelona insistă pentru reînnoirea contractului. Sosirea unui nou atacant în vară ar precipita, totuși, schimbarea statutului internaționalului polonez.
Robert Lewandowski, aproape de plecarea de la Barcelona
Se pare că polonezul ar urma să refuze propunerea de prelungire a contractului de la Barcelona, în favoarea unei noi provocări, unde poate continua să aibă un impact sportiv constant. Conform aceleiași surse, factorul monetar nu este o prioritate pentru acesta.
Golgheterul polonez a lăsat deschisă posibilitatea de a se îndrepta către „o ligă inferioară”, după câștigarea La Liga de către Barcelona. „Am aproape 38 de ani, dar mă simt bine fizic, așa că iau în considerare această posibilitate”, a subliniat el.
Arabia Saudită este, totuși, destinația care prinde cel mai mult contur. Se pare că mai multe cluburi saudite pregătesc deja oferte pentru Lewandowski, care este dispus să le asculte.
De asemenea, echipa Chicago Fire, din MLS, campionatul unde evoluează și Lionel Messi, este interesată și ar fi deja prezentat o propunere.
Robert Lewandowski a marcat deja 18 goluri și a oferit 4 pase decisive în 43 de meciuri disputate pentru Barcelona în acest sezon. În prezent, cota sa de piață este de 8 milioane de euro.
Robert Lewandowski, în centrul atenției la parada Barcelonei
Cei doi jucători polonezi ai echipei, Robert Lewandowski și Wojciech Szczesny, au avut un rol clar de protagoniști în sărbătorirea titlului cu numărul 29.
Szczesny, în special, a fost una dintre figurile paradei. Portarul a fost în centrul atenției, mâncând înghețată și fumând dintr-o țigară electronică. Lewandowski, pe lângă faptul că a acordat interviuri improvizate oricui îi întindea un microfon, a fost văzut fluturând o „estelada”, steagul catalan.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.