INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  VILLARREAL - BARCELONA 1-4

Barcelona a pornit războiul anti-VAR și anti-Real Madrid: „O echipă e mereu favorizată! Rezultatele sunt influențate. Real continuă relația amoroasă cu VAR”

Barcelona critică arbitrajele din Spania // FOTO; Guliver/GettyImages +16   FOTO
Barcelona critică arbitrajele din Spania // FOTO; Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 06 iulie 2020 10:56 / Actualizat luni, 06 iulie 2020 11:25

Președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu protestează, sugerând că arbitrii o ajută pe Real Madrid să câștige titlul în La Liga, după încă o victorie contestată a madrilenilor. „VAR nu e echidistant și sunt echipe afectate”.

Lupta pentru titlu e tot mai fierbinte, pe teren și în afara lui. Real atacă, învinge la Bilbao (1-0), are patru puncte avans cu patru etape înaint de final, Barcelona câștigă și ea clar, 4-1 cu Villarreal, și pornește războiul anti-VAR, susținând că Madridul e ajutat de arbitri și de asistenții video. Protestează președintele, antrenorul, jucătorii, iar jurnaliștii catalani îi susțin în această campanie.

Preedintele: „VAR influențează anumite rezultate"

După ce los Blancos au profitat încă o dată de tehnologia video, al 8-lea penalty pro Real, doar două împotriva sa (raportul blaugrana e 6/7), "centralul" José González dictând lovitură de pedeapsă când Dani García l-a călcat pe picior pe Marcelo, dar nu și la contactul Ramos - Raúl García, Josep Maria Bartomeu a contestat sistemul VAR. Cu trimitere clară la Real.

„Avem cel mai bun campionat din lume, însă VAR nu e la înălțime și influențează anumite rezultate. Se pare că favorizează mereu o echipă. VAR nu e echidistant, sunt formații afectate", a declarat liderul Barçei în presa iberică. „Am discutat la federație, tehnologia video trebuie să ajute arbitri. Toți am văzut mai multe imagini, și fazele nu sunt tratate la fel". 

Echipa: „Va fi dificil ca Madridul să mai piardă puncte"

La sfârșitul partidei de duminică seară, antrenorul Quique Setién a continuat ceea ce începuse Bartomeu: „Cu fiecare zi care trece am mai puțină încredere în VAR". Însă Piqué a fost primul catalan care a reacționat contra arbitrajului. 

„Văzând ce se întâmplă, va fi dificil ca Madridul să mai piardă puncte", a afirmat el în urmă cu câteva săptămâni. Iar week-end-ul trecut, după ce i s-a anulat golul lui Messi pentru un ofsaid la Vidal, fundașul central a trimis încă o ironie spre Real. A simulat cu degetele controlarea unei păpuși, apoi a tras o linie imaginară spunând: „S-a terminat". Sugera o conspirație anti-Barcelona. La zona mixtă, când a fost întrebat de acest gest, Piqué a răspuns: „Nu-mi aduc aminte, nu știu... Pe teren, cu adrenalina la maximum...".

FOTO. Imagini tari de la Villarreal - Barcelona

+12 FOTO

„Real continuă relația amoroasă cu VAR”

Presa din Barcelona a inflamat conflictul. „Altă rușine", a titrat Mundo Deportivo pe copertă. La interior, alte două titluri mari: „Încă o dată, VAR" și "Din polemică în polemică". Plus„diferența cu care sunt aplicate criteriile VAR salvează Madridul". Cea mai puternică reacție a venit pe site: „Real continuă relația amoroasă cu VAR în acest campionat". În timp ce al doilea cotidian local, Sport, scrie de „Alt scandal VAR. Arbitrajul video e actor principal în victoria albilor".

„A fost penalty și la faultul lui Ramos, chiar și fără intenție"

Analizând cele două faze de la Bilbao, fostul „central" Iturralde González susține că arbitrii au greșit că nu au dat 11 metri și pentru Athletic, după ce Sergio Ramos l-a călcat pe picior, chiar și fără să vrea, pe Raúl García. „Și acesta e penalty. Nu se mai ține cont de intenție în fotbal. Într-o acțiune e duel pentru minge, în alta lipsește mingea. VAR a apreciat că nu e intenție la Ramos, dar asta nu contează".

„Vedem în favoarea cui sunt judecate situațiile"

Și jucătorii lui Bilbao au aceeași impresie, că arbitrii sprijină Madridul. „În ultima vreme, vedem în favoarea cărei echipe sunt judecate asemenea situații. Fiecare să tragă propriile concluzii", a declarat Iker Muniain, căpitanul lui Athletic. Iar Dani García, cel care l-a călcat pe Marcelo la penaltyul albilor, a adăugat: „Dacă acel fault e fluierat, atunci și celălalt ar trebuie să fie. VAR conduce fotbalul". 

„M-am săturat să mi se spună că am câștigat cu arbitrii"

Zinedine Zidane nu tace nici el. La conferință, francezul a răbufnit, după ce i s-a amintit de diferența deciziilor VAR. „Nu cred că liga e decisă de arbitri, e foarte ușor să vorbești. Mereu se deschid tot felul de controverse", s-a enervat antrenorul lui Real. „M-am săturat să mi se spună că am câștigat cu arbitrii. Nu accepta asta. Respectați acești jucători, respectați Madridul". 

Ultimele 4 etape din La Liga 

Clasament La Liga

Citește mai multe știri din La Liga:

Scandal uriaș după Bilbao - Real Madrid: „VAR preia fotbalul!”

Lionel Messi a decis să PLECE de la Barcelona! Clubul catalan, la un pas de DEZASTRU!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
realcf
realcf  •  08 Iulie 2020, 19:00

Mucles varzelona! Nu nai jucati nimic de jumate de an! Cautati doar scuze penibile!

eterna.terra.nova
eterna.terra.nova  •  06 Iulie 2020, 14:39

Ar fii mai bine sa isi vada de ale lui. Nai bani de tranaferuri , Messi pleaca si au un lot batran. Neputinta te face sa cauzi scuze

983732924972315
Soos Vilmos  •  06 Iulie 2020, 12:14

Madridul merita respect, dar numai in masura in care si ea respecta celelalte echipe. Ori nu numai in ultima vreme se inmultesc "greselile"(intentionate sau nu ) care favorizeaza aceasta echipa in detrimentul celorlalte si aici nu e vorba numai de Barcelona.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează