INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

Scandalul ANULUI în Grecia! Șeful arbitrilor, REFUZAT de UEFA, este „prietenul prietenilor”! Răzvan Lucescu și PAOK implicați în conflict

Peter Frojdfeldt, dreapta
Peter Frojdfeldt, dreapta

Articol de - Publicat miercuri, 11 octombrie 2023 15:45 / Actualizat miercuri, 11 octombrie 2023 15:56

Suedezul Peter Frojdfeldt, 59 de ani, va fi noul director al Comisiei arbitrilor de la Atena. Președintele federației, Takis Baltakos, nu a ținut cont că nordicul a fost refuzat în 2019 de UEFA pentru aceeași poziție din cauza legăturilor cu arbitrajul grec. Și nici de faptul că scandinavul numit într-un campionat elen puternic afectat de conflictul VAR vine dintr-o țară care a refuzat aplicarea tehnologiei video!

Nu e zi de liniște în fotbalul grec când e vorba de arbitraj. Pe 23 septembrie, englezul Steve Bennett și-a dat demisia după doar 14 luni ca director al Comisiei arbitrilor eleni (KED).

Nu a suportat ultimul afront al președintelui federației (EPO), Takis Baltakos, de a schimba arbitrul meciului Panathinaikos - AEK, pe care-l hotărâse britanicul. Bennett a renunțat și, într-un ultim mesaj, l-a acuzat pe Baltakos de „lipsă de integritate".

„Mai am un singur prieten adevărat, cu care vorbesc zilnic”. Victor Pițurcă, mărturisire tulburătoare
Metrosport
„Mai am un singur prieten adevărat, cu care vorbesc zilnic”. Victor Pițurcă, mărturisire tulburătoare

Președintele federației l-a impus pe Peter Frojdfeldt ca unic candidat la Comisia arbitrilor

Favorit să-l înlocuiască era portughezul Joao Capela, membru important al KED, managerul proiectului VAR. Dar, până la urmă, liderul forului atenian a decis de unul singur. Alegerea lui a șocat Grecia. Baltakos l-a ales ca șef al Comisiei pe suedezul Peter Frojdfeldt (59 de ani), fost arbitru, care vine dintr-o țară ce a respins clar aplicarea VAR în campionat.

Potrivit cotidianului SportDay, Comitetul Executiv al federației scandinave a refuzat chiar în vara trecută introducerea tehnologiei video, motivând că VAR ar provoca și mai multe probleme și deciziile arbitrilor vor fi și mai contestate. Mai multe cluburi s-au opus și ele.

Grecii sunt furioși, protestează, nu înțeleg de ce, într-o competiție în care se folosește VAR și e permanent un conflict legat de tehnologia video, e numit lider KED cineva care nu a avut nicio legătură cu VAR până acum. Președintele EPO nu a ținut cont de revolta de la Atena. L-a considerat unic candidat.

Protest anti-Peter Frojdfeldt: „Atunci nu erau doriți prieteni ai prietenilor. Acum asta se caută"

Frojdfeldt putea deveni director KED în 2019. Când federația elenă căuta un nou șef al Comisiei arbitrilor, după plecarea portughezului Vitor Melo Pereira, au fost propuse trei nume inițial. Printre ele, și al nordicului.

Până la urmă, cehul Peter Fusek, trimis de UEFA să ajute EPO, l-a respins. De ce? Avea prea multe legături cu arbitrajul grec. S-a aflat că suedezul fusese mentorul „centralului" Anastasios Sidiropoulos (44 de ani) și că este prietenul unui apropiat al lui Stavros Mandalos, director adjunct al KED. Și candidatura sa a fost respinsă. "Atunci nu erau doriți prieteni ai prietenilor. În 2023, se pare că exact asta se caută", au comentat caustic jurnaliștii greci.

În urmă cu patru ani a fost numit Mark Clattenburg (faimos „central" în Premier League). Acum, Peter Frojdfeldt.

Presa greacă: „Nu-l vom mai auzi plângându-se pe Răzvan Lucescu". Motivul din spatele acestei ironii

Marile cluburi elene s-au împărțit. Panathinaikos și Olympiakos au reacționat zgomotos, acuzând federația. În schimb, AEK și PAOK au acceptat decizia forului grec. L-au vrut pe Frojdfeldt.

Pornind de la reacția lui PAOK, s-a făcut legătura cu Răzvan Lucescu, antrenorul care a protestat mereu contra arbitrajului în Grecia. Într-un editorial SportDay, Răzvan a fost ironizat: "Lucescu nu va mai striga împotriva arbitrilor, pentru că de acum va fi ca și cum își acuză conducătorii propriului club. Vom avea liniște fără să-l mai auzim plângându-se pe român. Ceea ce nu e puțin". 

Citește și: 

Liverpool, Real Madrid și Bayern se bat pe antrenorul revelație din Bundesliga! Are clauză secretă, netrecută în contract

Portarul lui Lazio Roma a primit convocare și de la naționala Rusiei! Ce răspuns a dat

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
mihai_capraru
mihai_capraru  •  11 Octombrie 2023, 16:08

Va propun un om de mare valoare, Vassaras. Cu el, totul va fi bine, si-a facut stagiatura la noi, e uns cu de toate.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează